Franks a comparat România cu un mineralier răsturnat

IOANA POPA
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 27 ianuarie 2011

Jeffrey Franks crede că evaluează navele eşuate.

Jeffrey Franks crede că evaluează navele eşuate.

Pentru viitor, oficialul FMI a asemuit ţara noastră cu o şalupă foarte mică

Comitetul economic şi social (CES) a fost, ieri, scena unui eveniment amuzant pentru Jeffrey Franks, şeful misiunii FMI în Româ-nia, dar extrem de incomod pentru sindicatele şi patronatele din ţara noastră. În cadrul discuţiilor, Jeffrey Franks a comparat în glumă ţara noastră cu un mineralier care, în urmă cu doi ani, era răsturnat; în metafora lui, în prezent, el vede acel mineralier fiind ruginit, şi că s-ar transforma în viitor într-o şalupă ultraperformantă ca viteză, dar foarte mică.

Jeffrey Franks a arătat partenerilor de discuţii nişte fotografii, "poate nu foarte fericite", care înfăţişau "un Titanic pe cale de scufundare" reprezentând România, care în urma reformelor ajunge "o mică şalupă foarte rapidă", după cum au relatat martorii prezenţi la discuţii.

Surse din CES ne-au declarat că gluma oficialului FMI a vrut să sugereze trecutul, prezentul şi viitorul României. Se pare că unele patronate au înţeles gluma, însă sindicatele s-au arătat deranjate.

Preşedintele "Cartel Alfa", Bogdan Hossu, i-a răspuns şefului misiunii FMI la Bucureşti, Jeffrey Franks, că pe şalupa prezentată de el încap doar un sfert dintre români, ceea ce înseamnă că în urma reformelor restul de trei sferturi nu vor mai avea loc. În replică, Jeffrey Franks i-a spus că nu a găsit alte fotografii.

Oficialul FMI a continuat cu glumele cu privire la situaţia ţării noastre, spunând că este un pacient stabilizat, dar că nu dă semne vitale, ceea ce înseamnă că nu există creştere.

Franks spune că efectele creşterii TVA nu au fost notabile din cauza administrării Guvernului

Şeful misiunii FMI la Bucureşti, Jeffrey Franks, a spus, în timpul discuţiilor de la CES, că efectele creşterii TVA nu au fost notabile din cauza capacităţii reduse de administrare a Guvernului, a relatat preşedintele UGIR - 1903, Cezar Corâci. Reprezentantul patronatelor a adăugat că mingea este acum în curtea Guvernului, care însă nu este în stare să distrugă evaziunea fiscală.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. umflatii ca Bogdan Hossu si mizerabilii de sindicalisti au sa ne duca de ripa. Niste lipitori care au distruss totul. Cu PSD-ul lor cu tot. O tzara de sindicalisti invatati cu mina intinsa. O tziganie...

    Corect, suntem tara record de pomanagii, asistati social si bugetari spagari. Cata vreme nu taiem raul din radacina, nu are cum sa ne fie bine. Iar in cazul Romaniei, raul e reprezentat de milioanele de indivizi care doar incaseaza de la stat fara a plati nimic.

    1. si mai ales teparii politici, cu spatele acoperit, care, prin interpusi si prin trafic de influienta sprijina afacerile nefiscalizate; vedeti salariile/ afacerile (tot prin interpusi) comisarilor de la Garda Financiara... date de guvernanti pentru ca baietii "sa fie cuminti" ; sa ne mai miram unde am ajuns ?. 

      Masonul Franks isi executa partitura dictata de sefii lui.. Comparatiile sale demonstreaza lipsa de umor a reprezentantului FMI in tara noastra si in acelas timp lipsa de suplete in negocieri a liderilor de sindicat.. In definitiv rezultatul conteaza... Masurile cerute de dl Franks se vor vedea in obraznicia celor care dirijeaza din umbra jaful national numit pompos Fondul Proprietatea.! In definitiv, cine rade la urma,rade mai bine! Dupa noi ,nu va trece acest an si jucatorul ,bolnav de ura pentru romani, de la Cotroceni se va duce acolo unde ii este locul. Impreuna cu lacheii sai. A fost lovita dur armata. Financiar. S-a declansat un mecanism politico-social ce creste precum o avalansa. Care va lua cu ea si pe dl Franks, cu lipsa sa umor, si intreaga clasa politica parlamentara existenta. Si probabil ca vom asista la o explozie sociala ,dupa 24 04 11. Devastatoare...

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb