Franţa, afectată de a doua grevă naţională din această lună

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Internaţional / 24 septembrie 2010

În Franţa, vârsta legală de pensionare este de 60 de ani din 1981, când a fost redusă de la 65 de ani.

În Franţa, vârsta legală de pensionare este de 60 de ani din 1981, când a fost redusă de la 65 de ani.

Sindicaliştii din Franţa au declanşat, ieri, cea de-a doua grevă naţională din această lună, protestând faţă de planul preşedintelui Nicolas Sarkozy privind creşterea vârstei de pensionare.

Greva de 24 de ore a început în noap-tea de miercuri spre joi şi urmează celei din 7 septembrie. Oficiile poştale, birourile guvernamentale şi majoritatea şcolilor au fost închise ieri. Transportul public a fost, de asemenea, afectat.

În întreaga ţară erau planificate 253 de marşuri, potrivit Confederaţiei Generale a Muncii.

Săptămâna trecută, deputaţii francezi au aprobat actul normativ elaborat de guvern în privinţa reformării sistemului de pensii, care creşte vârsta minimă de pensionare la 62 de ani, de la 60 de ani, respectiv vârsta generală de la 65 de ani, la 67. În prezent, actul normativ se află la Senat, camera superioară a Parlamentului francez.

Sindicaliştii vor ca vârsta de pensionare să rămână la 60 de ani. În schimb, guvernul de la Paris nu vrea să renunţe la proiectul său.

"Ţinta noastră este să echilibrăm sistemul de pensii, iar acest lucru înseamnă o vârstă mai mare de pensionare", a afirmat purtătorul de cuvânt al Executivului francez, Luc Chatel.

Fondul de pensii de stat al Franţei va pierde 10,7 miliarde euro (13,6 miliarde dolari) anul acesta, deficitul urmând să ajungă la 50 de miliarde de euro în 2020, dacă politica din domeniu nu se va modifica, potrivit autorităţilor de la Paris.

Sindicaliştii şi opoziţia din Franţa sunt de părere că aceste pierderi pot fi recuperate prin majorarea unor taxe.

2 miliarde euro în trei ani, din taxarea băncilor

Franţa va colecta aproape 2 miliarde de euro prin aplicarea, în următorii trei ani, a unei taxe speciale asupra băncilor din ţară, care priveşte cele mai riscante activităţi ale acestora, potrivit Le Figaro, care îl citează pe ministrul economiei, Christine Lagarde. Taxa bancară va aduce la buget 504 milioane de euro în 2011, 555 milioane în 2012 şi 810 milioane în 2013.

"Principiul este clar. Cu cât riscurile pe care şi le asumă o bancă sunt mai mari, cu atât mai mare va fi taxa", a afirmat Lagarde.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Hai sa o spunem pe a dreapta, francezii fac greva de ciuda ca le pleaca tiganii din tara. Bravo baieti, atacati-l pe presedinte.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb