Două medicamente bazate pe o combinaţie de doi anticorpi sintetici sunt autorizate să trateze devreme, de la apariţia simptomelor, adulţii cu cel mai mare risc de formă severă de Covid-19, a anunţat luni agenţia franceză pentru medicamente (ANSM), relatează Hotnews.
Această primă autorizare în Franţa a biterapiilor bazate pe anticorpi sintetici priveşte REGN-COV2, o combinaţie de casirivimab şi imdevimab din laboratorul Roche (co-dezvoltat de Regeneron) şi tratamentul care combină bamlanivimab şi etesevimab, din laboratorul Lilly France, specifică ANSM.
Agenţia de sănătate a pus în aplicare "două autorizaţii temporare" pentru a permite utilizarea acestor terapii duale la persoanele cu risc crescut de a dezvolta o formă severă de Covid "din cauza imunosupresiei legată de o patologie, de tratamente (chimioterapie), de vârsta sau prezenţa comorbidităţilor".
Cei peste 80 de ani, cei aflaţi în dializă, cei care primesc transplant de rinichi şi cei de la 70 la 80 care sunt obezi sau diabetici fac parte din listă.
Pacienţii nu trebuie să necesite oxigenoterapie din cauza Covid.
Potrivit ANSM, "datele preliminare din studiile clinice sugerează un interes al acestor tratamente în gestionarea persoanelor cu risc crescut de a progresa la o formă severă de Covid-19, atunci când acestea sunt administrate chiar la începutul bolii."