Franţa, Germania, Marea Britanie şi SUA cer Iranulului să ''coopereze cu AIEA''

G.D.
Internaţional / 9 iunie 2022

Franţa, Germania, Marea Britanie şi SUA cer Iranulului să ''coopereze cu AIEA''

Franţa, Germania, Marea Britanie şi SUA au cerut ieri Iranului ''să-şi respecte obligaţiile juridice şi să coopereze cu AIEA'', în urma unui raport care a constatat o lipsă de cooperare din partea Teheranului, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Cele patru ţări salută adoptarea de către Consiliul guvernatorilor al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA) a unei rezoluţii în răspuns la cooperarea insuficientă a Iranului cu AIEA, contrar a ceea ce cere acordul său de garanţii încheiat în baza TNP (Tratatul de neproliferare nucleară, n.red.) privind ''probleme serioase şi fără răspuns legate de aplicarea unor garanţii'', potrivit unui comunicat comun.

''Cerem Iranului să răspundă la apelul comunităţii internaţionale de a-şi respecta obligaţiile juridice şi să coopereze cu AIEA pentru a clarifica şi soluţiona pe deplin aceste probleme fără întârziere'', a adăugat sursa citată.

''Dacă Iranul face acest lucru şi dacă directorul general poate raporta faptul că problemele legate de garanţii au fost rezolvate, nu vom mai considera că este necesar să fie sesizat Consiliul sau ca acesta să ia măsuri'', au dat asigurări cele patru ţări.

Consiliul guvernatorilor al AIEA a adoptat ieri seara, la Viena, cu o mare majoritate, o rezoluţie prin care Iranul este criticat pentru lipsa sa de cooperare, au declarat pentru AFP surse diplomatice.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BURSA

Dosar BURSA - America azi: Izolare, Polarizare, Reconfigurare Globală

Această ediţie specială, publicată sub egida ziarului BURSA, reuneşte într-un volum coerent o analiză aprofundată şi stratificată a celei mai spectaculoase reveniri politice din istoria Statelor Unite ale Americii: al doilea mandat al lui Donald J. Trump

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9775
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5115
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3594
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7821
Gram de aur (XAU)Gram de aur441.8413

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb