FRANŢA: Preşedintele Macron promite bonusuri pentru îngrijitorii din domeniul asistenţei sociale

A.P.
Internaţional / 4 august 2020

Preşedintele Macron promite bonusuri pentru îngrijitorii din domeniul asistenţei sociale

Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat marţi că cei 320.000 de lucrători sociali la domiciliu ai ţării vor primi fiecare un bonus de 500 de euro pentru eforturile depuse timpul crizei COVID-19, un pachet în valoare totală de 160 de milioane de euro, relatează EFE şi Reuters, preluat de Agerpres.

"Aceşti bărbaţi şi femei au fost cei uitaţi ai sistemului de bonus pentru COVID", a declarat Macron în cadrul unei conferinţe de presă din oraşul Toulon. El a adăugat că statul francez va aloca 80 de milioane de euro, iar administraţiile locale cealaltă jumătate a acestui pachet financiar.

Aceşti lucrători, care sunt în proporţie de 97% femei, vor primi această primă excepţională între lunile septembrie şi decembrie, în orice caz înainte de Crăciun, a mai spus Macron la Toulon.

Şeful statului a dorit să le aducă un omagiu celor care le-au permis unui număr de 800.000 de persoane în stare avansată de dependenţă şi altor 300.000 de invalizi să poată trăi la domiciliu în timpul pandemiei.

În plus, Macron a promis că va fi accelarată până la finalul anului o nouă lege privind asistenţa socială a persoanelor dependente, care între altele ar trebui să amelioreze condiţiile de lucru pentru a face profesia mai atractivă, în condiţiile în care în prezent nu se acoperă toate posturile disponibile.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Alo guvernantii români, s-a auzit??

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BURSA

Dosar BURSA - America azi: Izolare, Polarizare, Reconfigurare Globală

Această ediţie specială, publicată sub egida ziarului BURSA, reuneşte într-un volum coerent o analiză aprofundată şi stratificată a celei mai spectaculoase reveniri politice din istoria Statelor Unite ale Americii: al doilea mandat al lui Donald J. Trump

Comanda carte

PREŢUL SĂNĂTĂŢII

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

07 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9774
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5431
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3277
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8379
Gram de aur (XAU)Gram de aur442.3381

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb
PrevNext
LuMaMiJoViSaDu
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930