Cererea puternică venită din China pentru grâul şi orzul din Franţa continuă în acest sezon, în condiţiile în care disputele comerciale dintre China şi Australia oferă o oportunitatea binevenită de export pentru Franţa, după o recoltă dezamăgitoare în acest an, susţin traderii şi analiştii intervievaţi de Reuters, conform Agerpres.
În cazul grâului francez, aproximativ 12 nave de tip panamax au fost închiriate pentru a livra grâu Chinei în prima jumătate a sezonului 2020/21, care a început în luna iulie, ceea ce reprezintă aproximativ 700.000 de tone susţin traderii, care se aşteaptă la vânzări de cel puţin un milion de tone. Datele oficiale arată că aproximativ 200.000 de tone de tone de grâu francez au fost livrate sau urmează să fie livrate Chinei.
"Cererea chineză rămâne dinamică la începutul noului sezon. Din fericire există China pentru că nu exportăm prea mult grâu în altă parte", a declarat Nathan Cordier de la firma de consultanţă Agritel.
Traderii cred că apetitul Chinei pentru grâul francez are legătură şi cu dorinţa Beijingului de a-şi diversifica sursele de aprovizionare în urma unor dispute comerciale cu alţi furnizori precum SUA.
În ceea ce priveşte orzul francez, aproximativ 700.000 de tone au fost deja livrate sau urmează să fie livrate Chinei. Incluzând şi livrările care vor fi făcute la o dată ulterior, traderii estimează că în prima jumătate a acestui sezon exporturile de orz francez spre China se vor ridica la cel puţin un milion de tone.
Anunţul făcut în luna mai de autorităţile de la Beijing, privind introducerea unor tarife prohibitive la importurile de orz din Australia, au declanşat un val de vânzări de orz din Franţa utilizat atât ca furaj pentru animale cât şi pentru producţia de bere. Cu toate acestea, în ultima vreme noile contracte de vânzări s-au redus, în condiţiile în care aprecierea monedei euro a făcut orzul francez necompetitiv în raport cu orzul din Ucraina sau Canada, susţin traderii.
Departamentul american al Agriculturii prognozează că, după ce a cedat Rusiei titlul de cel mai mare exportator mondial de grâu, în acest sezon Uniunea Europeană ar putea cădea până pe locul al treilea, după ce seceta şi inundaţiile au afectat culturile de grâu din blocul comunitar.