FTC SUA propune ca Meta să interzică monetizarea datelor copiilor

A.F.
Miscellanea / 4 mai 2023

FTC SUA propune ca Meta să interzică monetizarea datelor copiilor

Comisia Federală pentru Comerţ (FTC) a Statelor Unite a propus miercuri să interzică companiei-mamă a Facebook, Meta, să monetizeze datele copiilor, după ce a spus că compania a încălcat un ordin referitor la confidenţialitate din 2020, transmite CNBC.

Potrivit FTC, un evaluator independent a găsit "mai multe lacune şi slăbiciuni în programul de confidenţialitate al Facebook" care prezentau "riscuri substanţiale pentru public".

Compania a fost de acord cu evaluări independente ale programului său de confidenţialitate actualizat, ca parte a acordului din 2020, în baza căruia Facebook a plătit o penalitate civilă de 5 miliarde de dolari, în urma unei investigaţii FTC în legătură cu scandalul datelor Cambridge Analytica.

FTC susţine că Facebook a încălcat şi unordin anterior din 2012, continuând să permită dezvoltatorilor de aplicaţii accesul la informaţiile private ale utilizatorilor.

Facebook a permis aplicaţiilor terţe să acceseze datele utilizatorilor până la jumătatea anului 2020 în unele cazuri, susţine FTC.

FTC acuză, de asemenea, Meta că a încălcat regula de protecţie a confidenţialităţii online a copiilor, prin denaturarea controlului parental în aplicaţia sa Messenger Kids.

Regula COPPA cere consimţământul părinţilor pentru ca site-urile web să colecteze informaţii personale de la copiii sub 13 ani.

FTC a susţinut că, în timp ce compania a afirmat că aplicaţia le va permite copiilor să vorbească doar cu contactele aprobate de părinţii lor, copiii au putut comunica cu persoane de contact suplimentare în grupuri, chat-uri sau apeluri video de grup, în anumite circumstanţe.

Drept urmare, FTC propune să consolideze termenii acordului din 2020, pentru a impune restricţii suplimentare asupra companiei, care s-ar aplica tuturor serviciilor Meta, inclusiv Facebook, Instagram, WhatsApp şi Oculus.

Termenii propuşi includ o interdicţie generală a monetizării datelor de la utilizatorii sub 18 ani. Aceasta înseamnă că orice date colectate de la aceşti utilizatori ar putea fi utilizate numai din motive de securitate şi orice date colectate în timp ce utilizatorii au vârsta sub 18 ani nu pot fi monetizate ulterior, după ce împlinesc 18 ani.

FTC încearcă, de asemenea, să impună o pauză asupra capacităţii companiei de a lansa produse sau servicii noi sau modificate până când evaluatorul independent confirmă în scris că programul de confidenţialitate al Meta este în deplină conformitate cu termenii acordului.

Respectarea ordinului din 2020 s-ar extinde şi asupra oricăror companii pe care Meta le achiziţionează sau cu care fuzionează.

Propunerea ar cere, de asemenea, ca Meta să obţină consimţământul de la utilizatori pentru utilizarea viitoare a tehnologiei de recunoaştere facială.

Agenţia a acordat Meta 30 de zile pentru a răspunde la constatările FTC.

După ce Meta răspunde, Comisia va decide dacă actualizarea ordinului din 2020 "este în interes public sau este justificată de modificarea condiţiilor de fapt sau de drept".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb