Producătorul de condimente Fuchs Condimente RO SRL va investi, în acest an, 10 milioane de euro în noua fabrică de la Curtea de Argeş, a cărei construcţie a fost inaugurată oficial ieri. Noul centru de producţie şi logistică pentru Europa de Est va deveni funcţional la sfârşitul acestui an şi va avea, pentru început, 300 de angajaţi, a anunţat reprezentantul firmei germane Fuchs în România, Jens Bachmeier, citat de Rompres. "Suntem onoraţi şi, totodată, obligaţi de încrederea investită în noi de cei de la Fuchs. Investiţia, a cărei piatră de temelie o punem azi, este una de importanţă regională, producţia fiind destinată pieţelor din estul Europei", a declarat Jens Bachmeier, la festivitatea de inaugurare a investiţiei. Fabrica, situată în zona de nord a municipiului Curtea de Argeş, va ocupa o suprafaţă de 7.500 de metri pătraţi. Primarul municipiului Curtea de Argeş, Gheorghe Nicuţ, a anunţat că administraţia locală va asigura racordarea fabricii la sistemul de alimentare cu apă şi canalizare, precum şi asfaltarea drumului de acces.
Fuchs Condimente RO SRL a deschis prima fabrică în anul 2003, în localitatea argeşeană Domneşti.