FUGIND DE DRACU', AM DAT DE TATĂL DOMNIEI SALE Klaustrarea presei

MAKE
Ziarul BURSA #Media-Advertising / 7 ianuarie 2015

Klaustrarea presei

Klaus Iohannis îşi dă pe faţă arama de baron local, încă de la prima sa intervenţie publică ţinând de fişa postului preşedinţial, cerând ca presei să-i fie tăiate sursele de informare (eventual, să-i fie pusă botniţă), în cadrul unui discurs ţinut, ieri, în faţa Consiliului Superior al Magistraturii:

"Consider important de subliniat faptul că Justiţia este una din cele trei puteri ale statului, nu o supraputere. Justiţia trebuie exercitată cu demnitate, respect şi sobrietate, nu etalată sub aspect de exotism mediatic. În acelaşi timp, Justiţia se face cu respectarea tuturor drepturilor şi libertăţilor civile, inclusiv a prezumţiei de nevinovăţie şi a dreptului la imagine. Din acest punct de vedere, este de dorit ca CSM-ul şi Inspecţia Judiciară să ia atitudine, potrivit atribuţiilor legale, la modul cel mai serios ori de câte ori apar scurgeri nepermise de informaţii în presă, din dosarele penale aflate în curs de instrumentare."

Se găsesc destui să-i dea dreptate lui Klaus Iohannis, că adică actul de justiţie trebuie exersat fără "exotismul" influenţei ori presiunii mediatice, ca şi când nu corupţia şi obtuzitatea ar fi condus la manipularea întocmirii dosarelor şi în final, la decizii nedrepte, ca şi când nu politic şi prin trafic de influenţă, ci din cauză că presa a relatat ceea ce se găseşte în dosarele acuzării.

Măsura este pregătită de Guvernul Ponta, încă de dinainte de alegerile prezidenţiale, dar Klaus Iohannis este, acum, de acord cu ideile fostului său adversar.

Atunci, presa a reacţionat virulent, la unison.

Astăzi, se găsesc unii să accepte ideea.

Diferenţa dintre atunci şi acum este că, acum, este preşedinte Klaus Iohannis, iar atunci era Traian Băsescu.

Nimic altceva.

Acum, presa schilodeşte actul de justiţie.

Este chiar atât de rar fenomenul invers?!

Este chiar atât de rar ca un dosar să fie deschis datorită unui caz dezvăluit de presă?

Este chiar atât de rar ca un dosar aflat în fază incipientă să fi fost completat cu aspecte semnalate de presă?

Este chiar atât de rar ca, încurajaţi de articolele din presă, cetăţenii care cunosc cazul (fiind, eventual implicaţi sau martori oculari), să se fi simţit stimulaţi să completeze cu informaţii la care nu s-ar fi ajuns niciodată, altfel, decât prin presă?

Aşa funcţionează presa.

Ăsta este unul din rolurile sale.

Klaus Iohannis vrea să ni-l amputeze.

Pe de altă parte, ce fel de oameni trebuie să fie aceia din Justiţie, dacă se lasă influenţaţi de zvonuri neverificate lansate de presă?

Sunt cumva retardaţi?

Dacă nu sunt (şi eu ştiu că nu sunt), n-ar trebui să se simtă jigniţi că preşedintele consideră că nu sunt întregi la cap?!

Şi încă: dacă justiţia nu e o "supraputere" şi "trebuie exercitată cu demnitate, respect şi sobrietate, nu etalată sub aspect de exotism mediatic", atunci şi celelalte puteri - cea legislativă (parlamentară) şi executivă (guvernamentală) - ar trebui să se exercite fără aspectele de "exotism mediatic".

Bravos Klaus!

Ne lăsăm la vatră.

Am fugit de Ponta şi am dat de tata.

OCTOMBRIE 2014

Bâlbâiala Guvernului pe marginea "botniţei" pregătite presei

Premierul Victor Ponta a avut şi el pe masă, acum două luni, o iniţiativă privind îngrădirea libertăţii presei. În cursul zilei de 29 octombrie, Guvernul a anunţat că proiectul de lege prin care senatorul PSD Şerban Nicolae cerea ca dezvăluirea informaţiilor din dosarele penale, în curs de cercetare, să fie pedepsită cu închisoarea a fost avizat favorabil.

În seara aceleiaşi zile, după ora 22.00 şi după ce o parte din reprezentanţii mass-media au protestat împotriva acestei decizii, Guvernul a revenit cu un alt comunicat, în care arăta că respectiva iniţiativă a fost avizată nefavorabil.

La miezul nopţii, Executivul a revenit cu un al treilea comunicat, în care preciza că, "dintr-o eroare tehnică", în comunicatul de presă de după şedinţa de guvern a fost transmisă informaţia potrivit căreia toate proiectele prezentate în şedinţa de guvern au primit aviz favorabil.

În ziua următoare, Guvernul a transmis presei punctele de vedere referitoare la proiectul în cauză ale Departamentului pentru Relaţia cu Parlamentul, Ministerului Justiţiei şi Guvernului, toate nefavorabile.

Menţionăm că în seara de 29 octombrie, înaintea celui de al doilea comunicat, premierul Victor Ponta, întrebat ce părere are despre faptul că iniţiativa senatorului PSD Şerban Nicolae a fost avizată pozitiv de Guvern, a declarat: "Într-o societate normală, cei care dau informaţii din dosare sunt Birourile de presă ale Parchetelor şi pentru cei care cumva dezvăluie informaţii nepublice, în toată Europa există sancţiuni".

În data de 5 noiembrie, Guvernul a publicat stenogramele discuţiilor din şedinţa de Guvern din 29 octombrie, sub următoarea formă:

".................................

Dl. Victor-Viorel Ponta

Puncte de vedere.

Domnule ministru Nicolicea?

Dl. Eugen Nicolicea

.................................

Poziţiile 10-18 sunt nefavorabile în forma prezentată.

.................................

Dl. Victor-Viorel Ponta

Bine, ......, dacă nu sunt observaţii, aprobate.

................................."

În opinia reprezentanţilor ActiveWatch, aceste stenograme ce fac referitoare la avizarea iniţiativei legislative în cauză sunt nesatisfăcătoare şi alimentează suspiciunile: "Se poate înţelege absolut orice, pentru că sunt foarte multe puncte, puncte. Este o bătaie de joc, şi citatul din Ponta este întrerupt de puncte, puncte. Aceste stenograme alimentează suspiciunile. Executivul nu a reuşit să lămurească o neînţelegere, după ce a avut o problemă gravă de comunicare cu o săptămână în urmă. În şedinţa de Guvern, sunt aprobate avize favorabile şi nefavorabile, dar între cele două rânduri Nicolicea putea spune orice, poate s-a răzgândit".

Cristi Godinac, preşedintele MediaSind, a spus, la vremea respectivă, că "povestea cu «uite avizul, nu e avizul» pare cusută cu aţă albă".

Acest subiect a generat, în toamna anului trecut, un val de critici dure din partea reprezentanţilor industriei de profil, care au atras atenţia că adoptarea unei astfel de propuneri legislative ar restrânge considerabil libertatea de exprimare şi ar arunca, practic, în ilegalitate demersurile jurnalistice menite să sporească transparenţa actului de justiţie.

La începutul lunii octombrie, când iniţiativa legislativă a lui Şerban Nicolae a fost făcută publică, domnul Godinac ne-a declarat: "În fiecare legislatură există cel puţin un politician care doreşte să ne întoarcem la cenzura comunistă, prin iniţierea unor proiecte de lege care atentează la libertatea presei. De aceea, Federaţia Română a Jurnaliştilor MediaSind a decis să se abţină să mai reacţioneze public, pânâ când acestea nu ajung în dezbaterea finală din Parlamentul României. Referitor la modificarea propusă a art. 277 din Codul Penal, este evident că aceasta pune în pericol confidenţialitatea surselor, iar jurnaliştii riscă pedepse cu închisoarea pentru difuzarea unor informaţii. Chiar jurisprudenţa CEDO dă dreptul jurnaliştilor să facă publice inclusiv secrete de stat, dacă acestea sunt informaţii de interes public, aspect pe care ar trebui să îl cunoască şi politicienii autohtoni".

Cristi Godinac a opinat că "modificările Codului Penal se înscriu în seria atacurilor la adresa libertăţii de exprimare şi sunt asemănătoare cu proiectele năstruşnice propuse de alţi politicieni, de genul Legii ştirilor pozitive şi negative sau a Legii în care jurnaliştii erau obligaţi anual la un control psihologic".

Senatorul PSD Şerban Nicolae, iniţiatorul proiectului, a fost, în trecut, avocatul ex-senatorului PSD Cătălin Voicu, condamnat la şapte ani de închisoare pentru corupţie.

Monica Macovei: "Nu o numesc «scurgeri de informaţii», ci informarea publicului de către presă"

Europarlamentarul Monica Macovei a criticat, în cadrul unei emisiuni televizate, afirmaţiile preşedintelui Klaus Iohannis, precizând: "Sunt surprinsă de aceste declaraţii şi deja am întrebări despre cum vede Iohannis mersul justiţiei de acum înainte. Sunt declaraţii care seamănă cu ce spune PSD despre politicienii care sunt anchetaţi. «Justiţia e una dintre puterile de stat», iar acest lucru îl traduc cu a lăsa mai moale anchetele în cazul celorlalte două puteri: Guvernul şi Parlamentul, deci miniştri şi parlamentari (...) În primul rând, e firesc ca oamenii să stie ce se întâmplă la nivelul clasei politice. Eu nu o numesc «scurgeri de informaţii», ci informarea publicului de către presă. Sunt dosare importante cu politicieni despre care sigur că publicul vrea să ştie".

Reprezentanţii presei au comentat pe scurt declaraţia făcută, ieri, de Klaus Iohannis:

Radu Tudor (Antena 3) scrie pe blogul său că discursul lui Iohannis "este unul de referinţă în privinţa atitudinii noului preşedinte al României în raport cu instituţiile judiciare", adăugând: "Sunt multe lucruri noi ce diferenţiază mult abordarea faţă de mandatele lui Traian Băsescu. (...) Iohannis, care e tentat încă să mai gireze oameni de-ai lui Băsescu şi rău face, exprimă în discursul de la CSM o viziune totuşi diferită profund de cea a lui Băsescu. Şi acest lucru e de salutat. Când face lucruri ce merită apreciate, Iohannis trebuie încurajat, pentru a îndrepta strâmbătatea imensă făcută în deceniul basist. Când greşeşte, cu siguranţă îl voi critica fără nicio rezervă".

Cornel Nistorescu (Cotidianul.ro), spune că nu are nimic de comentat în ceea ce-l priveşte pe Iohannis: "De zeci de ani oamenii au fost tăvăliţi în acestă mocirlă. Conducerea judiciară a fost implicată, nu jurnaliştii".

În opinia lui Ştefan Rădeanu (Curierul Naţional), declaraţiile preşedintelui Iohannis reprezintă "o intrare în normalitate": "Actul justiţiar nu trebuie folosit ca mijloc de presiune în presă, să se obţină în acest fel prezumţia de nevinovăţie. Declaraţia lui Iohannis e una de bun simţ".

Bogdan Chirieac (DCNews) ne-a precizat: "Domnul preşedinte Iohannis vine în sfârşit în întâmpinarea celor care de zeci de ani de zile au dorit acelaşi lucru: respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. O poziţie binevenită".

Şi jurnalistul Liviu Mihaiu îi dă dreptate lui Klaus Iohannis, precizând: "Nu cred că am auzit un discurs mai corect, mai echilibrat, care să acopere problemele judiciare din România. Am fost plăcut surprins de acest discurs, pe care predecesorul său nu l-a avut niciodată şi nici nu l-ar putea avea". (I.C.)

Opinia Cititorului ( 41 )

  1. ...cu Dumnezeu, ati trecut la Dracu'... Da' o sa citesc cu placere, ca Faust...

    Autorule, indraznesc sa intreb ,. citindu-ti disertatiile despre religie, despre adevar, ce-i cu articolul acesta, preluand "pe deasupra" sensul unor afirmatii, fie ele si prezidentiale. Bunaoara as putea sa inteleg ca esti de acord cu ce scriu cei de la EvZ cu privire la stenogramele din urmaririle penale, facute publice in mod selectiv, pentru a atrage oprobiul publicului asupra invinuitului, condamnat deja in acest mod. Am avut "placerea" sa dialoghez cu un astfel de personaj de la EvZ, pe numele sau Virgil Burla care, pe langa faptul ca oferea propria sa viziune asupra unei sentinte in prima instanta dintr-un dosar, imi reteza dreptul de a comenta prestatiile sale pe motiv ca, fiind deja condamnat in prima instanta, nu mai am calitatea de cetatean liber...intelegand prin liber orice : de gandire, de exprimare, de viata samd. Autorule, ar fi mare pacat sa te confunzi cu Virgil Burla !

    1. O lege ne-ar confunda pe toti, n-ar mai conta ca exista si ziaristi onesti.

      In schimb, justitia n-ar mai putea fi observata de cetateni, iar coruptia ar beneficia de "secretul de serviciu", ceea ce este un pret mult prea mare platit de democratie. 

    Mai Make, o cam iei razna, cred ca ti-e frica sa nu ramai fara subiecte de scandal!

    1. Imposibil sa nu gasim material,macar doar sa-mi spuna cineva Boule ti-ai uitat pastilutele si scoatem o editie.

      :-) 

    Make, schimba-ti "M" cu "L" si redenumeste te rog si jurnalul dupa tine. Cum e turcul, si pistolul.

    1. Trebuie sa ma gadil la subrat.

    Bravo, Make! Nu trebuie sa acceptam ca un om este infailibil, indiferent de functie; cand o ia razna, trebuie tras de maneca; sa-i dam o sansa lui Klaus-poate altceva a vrut sa spuna, dar cum nu stapaneste limba romana a iesit ce a iesit; presa trebuie sa ramana cainele de paza al democratiei, altfel, mergem cu Putin.

    draga Florian, domnul Presedinte te va lua consilier pe teme media pentru ca altfel nu intelegde de ce in intelepciunea lor toti ii dau dreptate, insa niciunul nu a reusit sa prevada rezultatul alegerilor...

    perfect de acord cu presedintele pentru ca judecata se exercita in shouri de tot felul cu invitati neica nimeni,stabileau verdicte etc.etc.

    Io Hann is de alta parere domnule Make. Vezi, chiar dumneata mi-ai afisat sustinatorii si sunt destui. 

    Daca inteleg bine, dupa vrerea matale, ai dori ca "sursa" din justitie/din instante sa alimenteze Bursa si astfel .... vorba boului Bestea, imposibil sa nu gasiti material!?

    Ce nu este clar cand seful statului cere sa nu fie scurgeri "din dosarele in lucru"? adica tanti Miti stenografa sau grefiera ar putea vinde informatii din dosare?? 

    1. Pentru legitimatie sau o luati de pe internet?va rog in viitor cand folositi gradul academic bou sa-l intrebintati la superlativ altfel ma jigniti.deci mein Name ist Bou. Cel mai Mare Bou.😃

    La Multi Ani dommule Presedinte.dava ne bagati in Binnenmarkt für Kapitalmärkte chiar si fara Schengen va recit din Faust si fac dedicatie domnilor Trichl, Roiss,Mobius,Isarescu.Doamna Gheorghe va avea si un Video vu deschidere la mare si um concert de pian in compania domnului Preissner!

    Nota 10 pentru expresie; nota 4 pentru loby. 

    1. Nu facem lobby, deci ramin cu media 10.

      Nu fac lobby, Make dar media ar fi 7 (10+4=14:2=7 

      Asta-i luata din Pastorel, care avea profesorul de romana prieten bun cu vinul. 

      Cand profesorul le-a dat la teza o tema la alegere, cica Pastorel a scris doar atat: 

      Daca apa din fantana, 

      S-ar preface in Cotnar 

      As lasa limba romana, 

      Si m-as face fantanar. 

      Cand le-a adus tezele, a lui Pastorel a fost lasata la urma, iar profesorul i-a spus: 

      Magarule, 4 pentru idee si 10 pentru poezie. 

    Cand ati tras toti in Ponta urland isteroid ca "vine comunistii" va gandeati ca Iohanel o sa faca un fel de top al indulgentelor si o sa fiti platiti in functie de indarjirea luptei de clasa. Ati luat-o ca fraierii! O trotuarista de pe centura are principii mai solide decat voi. Ea stie lectia: banii inainte! Stiu ca acum va ofticati, dar stai linistit: maine ve fi mai rau!

    Cu toata agenda neoliberala implementata nemtzeste, Romania va fi tarmaul ideal pentru experimentarea celor mai cretine idei de societate pseudo-democratica. Si stii care e culmea? Comunistii astia pe care-i infierati voi se vor delecta de pe margine cand va vor vedea urland din toti bojocii. Asa ca, luati-va de mana cu tinerii frumosi, cu preacurata diaspora si plangeti-va pe umeri unii altora. Noua ne place sa privim spectacolul! HAIL JOHAN! 

    1. Bati cimpii.

      Habar n-ai care a fost pozitia noastra.

      Consulta BURSA dealungul campaniei electorale si cere-ti scuze, daca ai bun simt. 

      Care a prezis ca o sa castige Arnie cel Mioritic si eu ma las concediat din functia de comentac ziarul Bursa. Altfel spune-mi te rog pastilutza😉

    Nu sunt de acord cu dvs. Nu cred ca e normal ca un om care beneficiaza de prezumtia de nevinovatie sa fie linsat public inainte de pronuntarea unei sentinte. Mai ales ca in cazul in care e politician, "deontologii" din presa opusa il demoleaza imediat, doar pe baza unor prezumtii. Intrebarea e simpla: si daca persoana respectiva e gasita de instanta nevinovata? Cine mai poate repara raul facut? Procurorii isi justifica de prea multe ori actiunile pe baza unor emotii negative create chiar de ei, prin scurgeri in presa a unor informatii din dosare. Pe logica dvs. ar trebui sa-i linsam public, sa-i omaoram cu pietre, ce rost mai are instanta? Nu am vreo problema personala, nu cred ca sunt subiectiv. Dar parada asta de justitie, creata de sinistra macovei, cand aresta nume celebre, la ora 19 cand incepeau stirile, a fost o rusine , nu o justitie. Majoritatea plecau acasa dupa 24 de ore, dar prea multi naivi au fost facuti sa creada, in mod fals ca ea si base fac justitie. De acolo se continua acest circ nejustificat si imoral. Vinovatii platesc dupa proces si condamnare, nu inainte. In plus, se creeaza o presiune nejustificata si de multe ori rau intentionata asupra judecatorilor. Si au fost cazuri, in care prin aceste scurgeri bine manipulate, s-a creat o atitudine in opinia publica in care nici un judecator normal n-ar mai fi putut sa dea solutia corecta, ci doar cea dictata de mase. Mase evident neinformate si manipulate. Nu asta este justitia pe care ne-o dorim. Asta e doar circ romanesc si manipulare. Ma bucur ca Johannis e rational.

    1. Am spus eu ca sint de acord sa fie linsati public acuzatii, inainte de pronuntarea sentintei?

      Unde am spus asta? 

      Aratati-mi, va rog! 

      Articolul se refera la cu totul altceva.

      Va rog sa criticati articolul, nu ceea ce va inchipuiti ca-mi inchipui! 

      De ce Petrom in orice prezentare alaturi de Omv nu apare faptul ca e public company. Le e precis frica de chestia pe care domnul Florian nu o practica:-)

      Cu tot respectul dvs ati interpretat declaratia Presedintelui in mod subiectiv. Declaratia se refera la "scurgeri de informatii". Recititi citatul din articol. Apoi, v-ati lansat in seculatii privind rolul presei privind dezvaluirea unor fapte de coruptie si sesizarea publica a acestora. Nu sunt lucruri diferite? Presedintele s-a referit doar la scurgerile din dosare, nu la anchetele jurnalistice, care sunt normale si utile, bineanteles, cu prezumtia obiectivismului, teoretic cel putin.

      Iohannis contextualizeaza, mentionind cele trei puteri in stat.

      Va rog sa-mi explicati cum functioneaza ele separat, nu intre ele, ci separat de popor. 

      Daca nu reusiti, atunci va explic eu: asa, ca acum. 

      Ce vrea Iohannis (si cei care ii sustin ideea) este ca poporul sa nu-si exercite puterea, sa i-o confiste si sa ne transforme in legume. 

      N-avem decit sa blamam pe propagandistii din presa si sa sanctionam presa care se deda la manipulare, dar nu sa interzicem informarea si controlul publicului asupra activitatii puterii judecatoresti, executive si legislative. 

      Nu este "treaba lor", nu ne conduc, ci trebuie sa ne serveasca pe noi si nu trebuie sa le permitem sa se "Klaustreze", sa se izoleze de noi, sa-si dea legi care sa le permita secrete fata de noi si in dosul lor, sa comploteze contra noastra, cum o fac dintotdeauna.

      Probanil cititorii au nevoiede pastilutze sa inteleaga mesajul.Anyway termenul Klaustrierung zrece in acest Moment granita so intra in spatiul Schengen;-)

      Nu exista "presa care se deda la manipulare" si presa care nu se deda la asa ceva. Fie toata lumea are acces la toate informatiile din toate dosarele, sau la o selectie de informatii bine delimitate din start, fie nu mai are nimeni acces la nimic. Nu se poate sa vedem stenograme cu convorbiri telefonice trimise selectiv catre unele entitati media, inainte ca dosarul sa fi ajuns in instanta. Dupa trimiterea in judecata e normal sa se stie tot ce se intampla si toate dovezile existente. Dar nu in timpul cercetarii penale, pentru ca atunci nu se stie daca in final vor fi dovezi suficiente pentru trimiterea in judecata si, in plus, in acest fel poate fi compromisa toata ancheta.

      In contextul asta desigur ca aveti dreptate. Va inteleg si dorinta de a obtine informatii de la institutiile statului. Pe de alta parte, daca ne punem in locul unui anchetat care este improscat zilnic cu franturi de adevaruri pana i se distruge imaginea poate nemeritat, se incalca un drept la imagine pe care fiecare din noi il avem.

      PS am si eu o intrebare, V Bestea asta, e foarte batran sau atata il duce capul? 

      Klaustrierung nu exista in baza de date afrontex.Balbaind am corectat zicand incercati Klaustration:-) easy la fel va in franceza Furculition...

      de ce presupui ca sunt trimise selectiv si nu, pur si simplu, unii isi fac treaba si altii nu?

      Am pretentia ca BURSA nu manipuleaza.

      Daca vom fi publicat neadevaruri, atunci acelea vor fi fost erori, iar nu manipulari. 

      Atitudinea este consecventa, de un sfert de veac. 

      Am pretentia ca BURSA se deosebeste de alte organe de presa, din acest punct de vedere. 

      Sint de acord cu accesul egal la informatie si imi doresc sa fie nu doar egal, ci si total, in orice faza s-ar afla cazul.

      Sansele ramin egale atit pentru acuzator, cit si pentru acuzat, indiferent ca informatia completa a fost diseminata public. 

      Dreptul la imagine, ca si dreptul la intimitate sint inevitabil limitate de regulile de convietuire care le prevad atit pe ele, cit si domnia legii si retorsiunea, in cazul nerespectarii lor.

      Faptul ca unii ziaristi nu-si respecta etica (sa spui minciuni si sa trunchiezi nu este incalcare a deontologiei profesionale a ziaristului, ci incalcare a eticii generale), nu are voie sa conduca la interzicerea accesului la informatie. 

      Cind lingura este gaurita, nu incetezi sa te hranesti.

      Virgil este analist de intreprinderi si relativ la virsta mea, este tinar. 

      Raspuns la intrebare: si, si. 

      Anchilozat in gandirea materialist dialectica potrivit careia forta de munca Este primordiala capitalului ...si admirator al discursurilor avand ca tema economia de piata;-)

    Aparent, Mot-A-Mot, in contextul sedintei de la CSM presedintele a avut perfecta dreptate. Fiind un cititor al ziarului Bursa de mult timp ii acord incredere absoluta lui Make si modului sau de a apara cu indarjire libertatii presei (despre care insa Johannis nu a vorbit). Izvorul discutiei este scurgerea directionata de informatie selectiva catre anume ziare ceea ce este un lucru rau. Libertatea totala a presei este insa un drept castigat. Taierea surselor care alimenteaza presa (prezumand cu buna credinta) este undeva la mijloc.

    1. Uauuu! stai rau de rot cu franceza. 

      Pe bune?

      Mot-A-Mot 

      Mot-A-Mot...

      Sandele, te-a pus in bot. 

    Nu-mi place ca Iohannis a inceput sa vorbeasca mult. Este bine ca Ponta tace. :))

    Astept ca si Justitia si Presa sa-si faca datoria in mod onest, fara manipulare!  

    Si, mai ales, fara ofiteri acoperiti!

    Se pare ca ofiterii acoperiti, din elita, au ajuns sa fie Raul din societatea noastra. 

    1. Imi place tare mult ce ai spus:

      "Nu-mi place ca Iohannis a inceput sa vorbeasca mult. Este bine ca Ponta tace."

      Eu am citit programul politic al lui Johannis și intuiam ce fundamente are (adică autocratice). 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb