Fuziunea "Alcatel" cu "Lucent" a fost aprobată

A.T.
Ziarul BURSA #Companii #Telecomunicaţii / 19 iulie 2006

Consiliul Concurenţei a anunţat ieri că a autorizat operaţiunea de concentrare economică realizată de către "Alcatel" şi "Lucent Technologies" Inc. Aceasta a fost realizată prin fuziunea societăţii comerciale "Aura Merger Sub" Inc., o corporaţie "Delaware" deţinută complet şi direct ca filială de către "Alcatel", cu "Lucent Technologies". Potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei, din analiza documentelelor prezentate de către părţi şi din poziţia exprimată de acestea, operaţiunea de concentrare economică se încadrează în prevederile legilor din domeniu, cele două firme fuzionând prin contopire. Conform legii concurenţei, sunt supuse controlului şi trebuie notificate operaţiunile de concentrare economică care depăşesc pragurile valorice prevăzute de normative: cifra de afaceri cumulată a agenţilor economici implicaţi într-o operaţiune de concentrare economică depăşeşte echivalentul în lei a 10 milioane de euro şi există cel puţin doi agenţi economici implicaţi în operaţiune care să realizeze pe teritoriul României, fiecare în parte, o cifră de afaceri mai mare decât echivalentul în lei a 4 milioa-ne de euro. Grupul "Alcatel" este prezent în România pe piaţa comercializării echipamentelor pentru comunicaţii şi pe piaţa serviciilor pentru reţele de comunicaţii. Grupul "Lucent" activează pe aceeaşi piaţă.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb