Gabriel Oprea a rămas fără titlul de doctor

Gabriel Tănase
Ziarul BURSA #Politică / 29 august 2016

Gabriel Oprea

Gabriel Oprea

Actualizare 20:04 Gabriel Oprea: "Legea a fost aplicată retroactiv; nu mi-am dat singur titlul de doctor"

Fostul vicepremier Gabriel Oprea a anunţat, pe pagina sa de Facebook, că va apela la instanţă după ce Comisia de Contestaţii a Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) i-a respins astăzi contestaţia la verdictul de plagiat. Oprea consideră că legea a fost aplicată retroactiv în cazul său.

"Situaţia mea a fost evaluată nu după legea din 2000, când am susţinut teza, ci după o lege intrată în vigoare la mai bine de 10 ani de la finalizarea studiilor doctorale. Lucrurile s-au schimbat mult de atunci. De exemplu, posibilitatea retragerii titlului de doctor a fost introdusă în lege abia în 2011, ea nefiind prevăzută în legislaţia anului 2000. Mai mult, noţiunea de "plagiat" a fost definită în legislaţie abia în 2004, adică la 4 ani de când mi-am susţinut teza. (...) Pe subiectul doctoratului, am astăzi două hotărâri emise de instituţiile statului român, hotărâri care sunt amândouă valabile, dar care se bat cap în cap", a scris fostul vicepremier, pe reţeaua de socializare.

Gabriel Oprea a mai acuzat şi faptul că nu a fost chemat să-şi spună punctul de vedere în faţa celor care i-au evaluat lucrarea.

Acesta a precizat: "Teza de doctorat a fost «evaluată» de oameni care fie nu au legătură cu domeniul juridic, fie nu sunt în măsură să se exprime pe astfel de probleme. (...) Comisia de etică a Universităţii Bucureşti care, printre altele, a constatat o presupusă «slabă calitate a actului de coordonare ştiinţifică», nu are în componenţa sa nici măcar un membru specializat în ştiinţe juridice. Ca să nu mai spun că unul dintre membrii acestei Comisii de etică nici măcar nu a terminat facultatea, fiind încă student la Geografie. Modul în care a fost evaluată teza mea de doctorat abundă în imprecizii procedurale şi de fond. Am remarcat o totală lipsă de rigoare nu doar academică, ci şi administrativă, fapt de neacceptat pentru organisme chemate să se pronunţe asupra unor astfel de probleme. De exemplu, sunt acuzat că aş fi plagiat o lucrare publicată abia în 2003, adică mult după ce mi-am susţinut teza de doctorat. Mai mult, în cazul meu sunt călcate în picioare numeroase exigenţe procedurale privind transparenţa (necomunicarea deciziilor conform legii, nepublicarea pe site a materialelor aferente procedurii, aşa cum cere legea, inexistenţa numerelor de înregistrare pentru anumite documente, ceaţa totală în privinţa modului în care au fost respectate prevederile legale referitoare la convocarea şedinţelor, alegerea şi numirea membrilor, stabilirea şi urmărirea termenelor de soluţionare etc.). Nu în ultimul rând, vreau să spun că un doctorat înseamnă mult mai mult decât susţinerea tezei. Înseamnă câţiva ani de studiu, de examene, de referate de cercetare şi abia apoi se trece la elaborarea tezei de doctorat care, la rândul ei, este supusă unei proceduri de avizare şi evaluare. Au luat în calcul evaluatorii toate aceste componente ale drumului către titlul de doctor? Cu siguranţă nu."

(S.A.)

----------

Gabriel Oprea a plagiat în lucrarea sa de doctorat, a stabilit, astăzi, Comisia de Contestaţii a Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU), a declarat preşedintele consiliului, Viorel Barbu, potrivit Digi24.ro.

Viorel Barbu a precizat că a fost respinsă contestaţia formulată de fostul vicepremier, decizia finală urmând să fie luată de Consiliul General al CNATDCU cel târziu miercuri.

Ministerul Educaţiei a avut la dispoziţie zece zile să răspundă la contestaţia fostului ministru Gabriel Oprea. Săptămânile trecute, el a anunţat, după votul experţilor de la CNATDCU, că se va lupta pentru titlul său de doctor. Lucrarea respectă toate normele academice, a susţinut Oprea.

Rămâne de văzut dacă Gabriel Oprea se va adresa instanţei, aşa cum a anunţat, acum că verdictul a rămas acelaşi.

Acuzaţia de plagiat la adresa lucrării de doctorat a lui Gabriel Oprea a apărut în iulie anul trecut, când jurnalista Emilia Şercan a demonstrat că întreaga lucrare a celui care pe atunci era ministru de Interne şi vicepremier, nu conţinea niciun citat cu ghilimele.

Teza de doctorat a lui Gabriel Oprea, intitulată "Plângerea prealabilă - perspectiva istorică", a fost susţinută de Oprea în anul 2000, la Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti şi îl are coordonator pe Ion Neagu, fost senator PSD, avocat penalist în portofoliul căruia se află clienţi din lumea politică, de la Adrian Năstase la Dan Ioan Popescu şi fost rector al Universităţii private Nicolae Titulescu, mai scrie sursa citată.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb