Ministrul Familiei, Gabriela Firea spune că din cei peste 47.000 de copii din sistemul de protecţie specială, aproape 6.000 sunt adoptabili şi aşteaptă doar familia potrivită, informează news.ro.
"Adopţia este unul dintre cele mai nobile gesturi pe care le pot face oamenii. Dragostea nu ţine cont de ADN, etnie sau culoarea părului. Fiecare copil merită iubire, o casă şi o familie care să-i îndrume în viaţă. Astăzi, 2 Iunie, este Ziua Naţională a Adopţiei. Profit de ocazie să vă spun că adopţia este singura şansă pe care o au mii de copii aflaţi în grija statului pentru a creşte cu iubirea unei mame şi a unui tată", spune ministrul Familiei.
Ea arată că din cei peste 47.000 de copii din sistemul de protecţie specială, aproape 6.000 sunt adoptabili şi aşteaptă doar familia potrivită.
"Procesul de adopţie a fost mult simplificat şi va deveni mai uşor o dată cu noul sistem informatic prin care modernizăm sistemul de protecţie a copiilor. Părinţii adoptatori nu vor mai fi obligaţi să vină la "ghişeu" pentru documente, iar totul va fi digital, online Un pas imens pentru acest proces complex. Doar anul trecut, au ajuns în familii iubitoare aproape 1.600 de copii, un record pentru ultimii 20 de ani. Copiii sunt viitorul nostru bun şi luminos. Cu toţii au dreptul să trăiască şi să crească alături de o familie", mai scrie Firea.