GABRIELA FIREA: "În ultimele 10 luni, mii de cazuri de copii abuzaţi sau neglijaţi au ajuns în atenţia Ministerului Familiei"

S.B.
Politică / 31 octombrie 2022

"În ultimele 10 luni, mii de cazuri de copii abuzaţi sau neglijaţi au ajuns în atenţia Ministerului Familiei"

Ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse Gabriela Firea a anunţat că, în ultimele 10 luni, mii de cazuri de copii abuzaţi sau neglijaţi au ajuns în atenţia ministerului, iar acest lucru indică şi faptul că numărul unic de urgenţe pentru copii 119 şi-a dovedit utilitatea, informează news.ro.

"Un bilanţ, la zece luni de la anunţul că există şi în România un număr unic 119 pentru semnalarea unor astfel de situaţii dedicate copiilor, ar însemna şi s-ar traduce prin diferite cauze - copiii ori sunt traumatizaţi, ori sunt abuzaţi, ori pur şi simplu nu au cele necesare unui trai normal, unui trai civilizat, sau chiar sunt victime ale violenţei. Autorităţile trebuie să îşi dea mâna, pentru ca din ce în ce mai mulţi copii din România să nu mai treacă prin astfel de situaţii. Într-adevăr, din cele peste 90.000 de persoane care au sunat la numărul unic 119 aproape 70% erau membrii ai familiei, erau vecini, erau persoane care cunoşteau situaţia îndeaproape, cu privier la copiii respectivi", a anunţat, luni, Gabriela Firea.

Ea a adăugat "24-25% erau profesionişti, însemnând medici, educatori, profesori, psihologi, alte persoane care au aflat sau care au constatat că sunt copii abuzaţi, neglijaţi sau victime ale violenţei. 4-5% au sunat chiar copiii înşişi sau fraţii lor, important ar fi ca acest ultim procent să crească, dar asta depinde foarte mult şi de implicarea noastră, a adulţilor".

Firea a mai spus că încă există reticenţă în a anunţat abuzurile asupra copiilor.

"Există încă reticenţă în România în a anunţa abuzurile la care sunt supuşi copiii. Cei mai mulţi care apelează numărul unic 119 se tem să li se afle identitatea, anunţă că ar dori să informeze autorităţile, dar sub nicio formă numele să fie făcut public sau să apară într-o anchetă a autorităţilor. De ce? E vorba de mentalitate, e vorba că, din păcate, în ţara noastră bătaia este considerată ruptă din rai", a completat ministrul Familiei.

Ministrul PSD a mai precizat că instituţia pe care o conduce face eforturi susţinute să îmbunătăţească sistemul 119 şi să formeze specialiştii care răspund la aceste apeluri.

"Semnele unui abuz sau a unui posibil trafic de copii trebuie depistate din primele discuţii ca să putem reacţiona rapid", a conchis Firea.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb