GABRIELA FIREA, SCRISOARE DESCHISĂ CĂTRE BUCUREŞTENI: "Opozanţii mei din CGMB au dovedit că singura lor prioritate este să ne împiedice să ne punem în practică proiectele"

D.I.
Politică / 30 martie 2018

Gabriela Firea (Sursa fotoŞ Twiter)

Gabriela Firea (Sursa fotoŞ Twiter)

Primarul Capitalei Gabriela Firea a transmis, astăzi, o scrisoare deschisă către bucureşteni, enumerând câteva dintre proiectele pe care municipalitatea le desfăşoară de la începutul mandatului său, precizând, însă, că "lista lucrurilor bune este mult mai lungă".

În scrisoarea postată pe Facebook, edilul acuză din nou consilierii generali din opoziţie, PNL şi USR, de "interese politicianiste şi meschine", spunând că singura lor prioritate este să o împiedice pe ea şi pe cei din PSD-ALDE să îşi pună în practică proiectele.

În începutul scrisorii, Firea precizează: "Dragi bucureşteni, am ales această modalitate de a mă adresa dumneavoastră pentru că modul în care evoluează lucrurile în administraţia publică a Bucureştiului necesită anumite clarificări. Este timpul, cu alte cuvinte, să spunem lucrurilor pe nume".

Primarul povesteşte cum în campania electorală nu s-a băgat în dispute şi a crezut că după câştigarea alegerilor toate partidele vor respecta votul oamenilor şi "vor face mai multă administraţie şi mai puţină politică".

"Se pare însă că m-am înşelat. Opozanţii mei din Consiliul General, mai vechi în politică, aşa cum sunt cei de la PNL, sau mai noi, precum cei care voiau să salveze Bucureştiul şi apoi au decis că întreaga ţară trebuie salvată (urmează alegeri europarlamentare, aştept cu interes să salveze şi Europa), au dovedit cu prisosinţă că au o singură prioritate: să împiedice prin orice mijloace ca eu şi coaliţia majoritară să ne punem în practică proiectele", mai scrie Firea.

Edilul vorbeşte în scrisoare de "situaţii de-a dreptul hilare în care reprezentanţii PNL, al căror lider al organizaţiei de Bucureşti avea ca punct central al programului electoral, pe vremea când era aproape candidat la postul de Primar general, construirea unui mare spital în Capitală, să voteze împotriva unui proiect propus de mine, care deschidea calea construirii Spitalului Metropolitan", adăugând: "De ce nu mai era bun, acum, spitalul? Simplu, pentru că nu-l mai propunea Buşoi, ci Gabriela Firea! Iar acesta este doar un exemplu".

Firea insistă că din cauza opoziţiei reprezentată de PNL majoritatea proiectelor de investiţii din Capitală erau blocate, iar serviciile publice erau acaparate de firme private, "băieţi deştepţi de la Bucureşti", în baza unor contracte păguboase, modificate şi prelungite de-a lungul timpului, care drenau banul public în folosul unor grupuri de interese".

"Aşa a decis PSD", scrie Firea, "să urmeze modelul unor capitale europene şi să înfiinţeze cele 22 de companii municipale, care să se ocupă de serviciile publice din Bucureşti, dar opoziţia s-a împotrivit".

"Încă din momentul în care am anunţat această intenţie şi până la cea mai recentă şedinţă a Consiliului General, care avea pe ordinea de zi delegarea serviciilor publice către o parte din aceste companii, consilierii Opoziţiei s-au opus din răsputeri, votând împotriva tuturor Hotărârilor legate de companii şi au desfăşurat adevărate campanii de intimidare la adresa mea şi a majorităţii PSD-ALDE prin intermediul presei şi al reţelelor de socializare, o campanie bazată pe minciuni, calomnii, etichete discriminatoare, adevăruri scoase din context şi procese de intenţie", spune Gabriela Firea.

Primarul adaugă faptul că argumentele opoziţiei, în special ale consilierilor PNL, împotriva acestor societăţi sunt false, în condiţiile în care şi primarii liberari au înfiinţat astfel de societăţi comerciale care oferă populaţiei servicii de calitate. Firea spune că principiul este corect, iar numărul de societăţi nu este relevant, mai ales pentru că Bucureştiul este mai mare decât orice alt oraş din România.

Firea continuă şi le transmite bucureştenilor că PSD-ALDE va aplica în continuare programul propus, însă lucrurile nu pot fi făcute peste noapte: "Aşa cum am spus în repetate rânduri, nici eu şi nici colegii mei consilieri ai PSD şi ALDE nu ne vom lăsa intimidaţi şi ne vom pune, cu tenacitate, în aplicare programul prin care avem convingerea că bucureştenii vor trăi mai bine. Ştim cu toţii şi cinstit ar fi să şi recunoaştem cu toţii, că nu se pot face minuni peste noapte. Şi că toate marile proiecte au nevoie de o pregătire temeinică şi de un timp adecvat de implementare, dictat atât de nevoia unei pregătiri temeinice, cât şi de prevederile, uneori excesiv de birocratice, ale legii".

Firea spune că în ciuda dificultăţilor, vor fi cumpărate autobuzele şi va fi, astfel, înnoit şi modernizat parcul auto al RATB. Ea aminteşte faptul că sunt în pregătire licitaţiile pentru achiziţionarea mijloacelor de transport electrice, precum şi faptul că strategia Bucureşti Smart City va fi întocmită anul acesta de către firma internaţională Deloitte.

Primarul Capitalei a enumerat şi câteva dintre proiectele derulate sau aflate încă în derulare în Bucureşti, precum supralărgirea unor şosele, crearea unor pasaje, construirea parcării de tip park&ride în zona Pantelimon, pistele de biciclete sau delimitarea unor linii de tramvai, construirea unor locuinţe sociale, anveloparea blocurilor, consolidarea clădirilor cu risc seismic, construirea Spitalului Metropolitan şi ajutoarele financiare.

În cele din urmă Gabriela Firea menţionează: "Lista lucrurilor bune pe care le-am făcut este mult mai lungă şi depăşeşte cu mult spaţiul unui astfel de mesaj, dar am vrut să punctez doar câteva elemente care să vă ofere o perspectivă corectă asupra activităţii mele şi a echipei pe care o conduc, în slujba cetăţenilor Bucureştiului. Şi aduc dovezi palpabile asupra faptului că Opoziţia cu care ne confruntăm în Consiliul General nu este una constructivă, ci distructivă. Şi dacă şi-ar propune să mă distrugă doar pe mine din punct de vedere politic, încă nu ar fi o problemă, dar pentru a-şi atinge obiectivele politicianiste şi meschine, sunt dispuşi să sacrifice interesele bucureştenilor. Iar cu asta, eu nu am cum să fiu de acord! Niciodată!".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb