Primăria municipiului Galaţi informează că au început lucrările pentru prima creşă pe care o va înfiinţa municipalitatea în ultimii 30 de ani, după ce au fost atrase fonduri europene în acest scop.
Ionuţ Pucheanu, primarul municipiului Galaţi, a precizat: "Aşa cum am promis, reabilităm o clădire veche, abandonată, unde cei mici se vor bucura de cele mai bune condiţii. Lucrările de renovare au început, astfel încât imobilul va deveni un spaţiu modern şi primitor. Şi nu ne oprim aici: ne-am propus înfiinţarea a cinci noi creşe, după ce le-am modernizat deja pe cele două existente".
Lucrările pentru amenajarea primei creşe vizează reabilitarea clădirii din strada Alexandru Ioan Cuza nr. 24. Imobilul se află în patrimoniul municipiului Galaţi şi este format din două corpuri, cu regim de înălţime subsol, parter şi un etaj.
Prin proiectul cu finanţare europeană se prevede amenajarea spaţiului cu destinaţia de creşă, astfel încât să fie creat copiilor şi cadrelor didactice un mediu educaţional care să le ofere confort şi care să permită desfăşurarea unui proces instructiv-educativ eficient.
"Lucrările presupun consolidare, recompartimentare a spaţiilor necesare funcţionarii în bune condiţii a creşei şi reabilitare termică. Acestea vor fi completate cu înlocuirea integrală a instalaţiilor pentru utilităţi, refacerea finisajelor interioare şi exterioare, refacerea trotuarelor, montarea de bănci şi coşuri de gunoi, amenajarea spaţiilor verzi etc. Dotările vor fi specifice destinaţiei spaţiului (mobilier pentru copii, echipamente joc), în urma unei achiziţii separate. Lucrările sunt derulate de către firma Comtiem SRL, valoarea contractului cu o durată de 12 luni fiind de 2.860.544,60 lei fără TVA", informează Primăria Galaţi.
Mai mult, cele două creşe existente, Creşa nr. 1 şi Creşa nr. 36, au fost modernizate deja. Proiectele pentru cele cinci creşe noi vizează următoarele locuri: str. Brăilei nr. 184 - zona Dunărea, str. Feroviarilor - Micro 13, Bariera Traian, zona Gării CFR şi la fostul centru de transfuzii din Ţiglina 1.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 20.10.2022, 11:16)
Intrebari de bun simt:
Care este rata natalitatii in Galati?
Cum se prezinta rata migratiei si formarii de familii noi in Galati?
s c cret