Garanti Bank revizuieşte în creştere, la 4%, estimarea privind evoluţia PIB în 2017

A.I.
Bănci-Asigurări / 26 aprilie 2017

Garanti Bank revizuieşte în creştere, la 4%, estimarea privind evoluţia PIB în 2017

Garanti Bank a revizuit în creştere estimarea privind evoluţia PIB în 2017, la 4%, de la 3,7% preconizat anul trecut, precizează un comunicat de presă remis Redacţiei.

Creşterea va fi cel mai probabil susţinută de comerţ şi evoluţia pozitivă a industriei, arată cel mai recent Raport Macroeconomic al băncii, aferent primului trimestru al acestui an.

În 2016, România a înregistrat una dintre cele mai mari creşteri economice din Uniunea Europeană, pe fondul măsurilor de relaxare financiară care au determinat avansul semnificativ al veniturilor reale şi care au stimulat creşterea comerţului şi a transporturilor cu 11% faţă de anul anterior, transmite comunicatul. Evoluţia PIB a fost, de asemenea, susţinută de sectorul serviciilor, care au accelerat cu 6% în 2016, şi în special de sectorul IT, care a înregistrat o creştere de 14% anul trecut, în comparaţie cu 2015. Pe de altă parte, investiţiile au scăzut cu 3% în 2016, comparativ cu o creştere medie de 6% în perioada 2014-2015, fiind aşteptată o uşoară revigorare anul acesta.

În ceea ce priveşte evoluţia celorlalte sectoare, zona de construcţii rezidenţiale s-a bucurat de o creştere importantă, numărul de apartamente livrate fiind cel mai mare din 2009 şi până acum (52.000 în 2016 versus 63.000 în 2009). Segmentul spaţiilor comerciale şi de birouri a fost, la rândul său, pe o pantă ascendentă, încurajată de creşterea consumului şi de perspectivele economice optimiste.

Raportat la riscul de ţară, potrivit specialiştilor Garanti Bank, 2017 va fi un an echilibrat. Pe de o parte, incertitudinea legată de legislaţia financiar-bancară a scăzut după ce Curtea Constituţională a României a decis că legea dării în plată este parţial neconstiţuţională, iar cea privind conversia creditelor în franci elveţieni, neconstituţională. Pe de altă parte, deficitul bugetar ar putea trece anul acesta de ţinta de 3%, ca urmare a măsurilor de relaxare fiscală, inclusiv ca rezultat al creşterii salariilor în sectorul public.

Ufuk Tandoğan, CEO Garanti Bank România a afirmat: "2017 este anul în care menţinerea stabilităţii macroeconomice şi încurajarea investiţiilor sunt imperios necesare, pentru a asigura sustenabilitatea avansului economic şi a impulsiona creşterea productivităţii. România are fundamente macroeconomice bune şi un rating de investiţii stabil, motiv pentru care ne aşteptăm avansul economic de anul acesta să fie mai puternic ca 2016".

Anul trecut, băncile au beneficiat de un context favorabil pentru împrumuturi după ce şi-au curăţat semnificativ bilanţurile şi după înjumătăţirea ratei creditelor neperformante la nivel de sistem, precizează comunicatul. Astfel, în primele doua luni ale anului, împrumuturile noi (acordate cu preponderenţă în lei - 79% din totalul de credite noi) au crescut cu 14% (sub impulsul segmentului Corporate), faţă de 4,1% din perioada similară a anului trecut.

Inflaţia anuală a intrat pe un teritoriu pozitiv în 2017, încurajată de preţurile la alimente. Astfel, Garanti Bank se aşteaptă ca rata inflaţiei să ajungă la 2% anul acesta, în contextul în care preţurile administrative ar putea creşte până la finalul anului. Prin urmare, Banca Naţională a României (BNR) nu va mări rata dobânzii cheie anul acesta, potrivit raportului menţionat anterior. De asemenea, rata rezervelor obligatorii în valută ar putea fi diminuată.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb