Gazprom a raportat pentru primul trimestru un profit net în scădere cu 62%

F. A.
Companii #Bunuri Industriale / 26 august 2009

Grupul rusesc Gazprom, cel mai mare producător de gaz din lume, a raportat pentru primul trimestru al acestui an un profit net de 103,7 miliarde ruble (2,3 miliarde euro), în scădere cu 62% faţă de perioada echivalentă din 2008, pe fondul unor pierderi mari de curs valutar, potrivit Bloomberg.

În primul trimestru al anului trecut, Gazprom obţinuse un profit net de 273,4 miliarde ruble.

Grupul a înregistrat o pierdere din diferenţe de curs valutar de 140,4 miliarde ruble, în condiţiile în care moneda rusească s-a depreciat puternic, afectată de cea mai mare criză economică pe care o traversează Rusia în ultimul deceniu, arată o declaraţie a conducerii companiei, publicată pe pagina de internet a Gazprom.

Veniturile grupului rusesc au crescut uşor, până la 931,4 miliarde ruble (20,7 miliarde euro), de la 911,75 miliarde ruble în primul trimestru din 2008. Vânzările Gazprom au crescut cu 14%, la 676,5 miliarde ruble (15 miliarde euro), mai ales ca urmare a creşterii preţurilor, de la o medie de 267,15 dolari/1.000 de metri cubi în primul trimestru din 2008 până la 413,89 dolari/1.000 mc în primele trei luni din acest an.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
chocoland.ro
arsc.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8284
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2980
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8939
Gram de aur (XAU)Gram de aur419.8038

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb