Gazprom la Rompetrol

Florian Goldstein
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 16 ianuarie 2007

Dinu Patriciu, preşedintele "Rompetrol", confirmă că vrea să vândă o parte din companie, dar susţine că nu va vinde către Gazprom.

Dinu Patriciu, preşedintele "Rompetrol", confirmă că vrea să vândă o parte din companie, dar susţine că nu va vinde către Gazprom.

Specialişti ai "Gazprom" s-au aflat zilele acestea în vizită la compania "Rompetrol". În ace­laşi timp, Dinu Patriciu şi-a declarat intenţia să achiziţioneze anul acesta o rafinărie din Italia sau Franţa, dublând capacitatea de rafinare a grupului Rompetrol. Totodată, a apărut informaţia că Rompetrol Group NV a comunicat autorităţilor sârbe că vrea să participe la privatizarea rafinăriilor din Pancevo şi Novi Sad ale companiei Naftna Industrya Srbye (NIS).

O parte din fondurile necesare acestor achiziţii va fi obţinută prin vânzarea unei participaţii minoritare la Rompetrol. După cum declară Patriciu, Rompetrol a fost supus unei evaluări, pentru vânzarea, până în luna martie, a unui pachet situat între 10% şi 22%, "lipsit de drepturi de decizie".

Prezenţa grupului de specialişti de la Gazprom chiar în momentul când Dinu Patriciu îşi declară intenţia să vândă o parte din Rompetrol, conduce, logic, la ideea că Gazprom ar putea fi cumpărătorul acţiunilor Rompetrol.

Se pare, însă, că nu este decât o coincidenţă.

Surse din Rompetrol susţin că, în realitate, în această perioadă, compania negociază cu Gazprom un mare contract comercial.

Nu am putut obţine detalii asupra împrejurării: Dinu Patriciu s-a rezumat să ne declare scurt - "Petromidia nu este de vânzare". Ceea ce susţin şi sursele noastre.

Comanda carte
Conferinţa BURSA “Codul Insolvenţei 2025”
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

01 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9770
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5998
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2151
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9509
Gram de aur (XAU)Gram de aur463.2781

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb