Autorităţile din Iran au semnat, ieri, două memorandumuri de înţelegere cu grupul rus "Gazprom" pentru dezvoltarea a două mari câmpuri de petrol, acesta fiind cel mai recent demers dintr-un şir de acorduri încheiate de autorităţile de la Teheran cu firme străine, transmite AFP.
Memorandumurile permit "Gazprom" să efectueze lucrări de explorare la câmpurile de petrol Cheshmekosh şi Changouleh, amplasate lângă graniţa cu Irakul, potrivit agenţiei de ştiri Shana.
Aceste înţelegeri se adaugă altora ce vizează cinci câmpuri petrolifere care au fost deja alocate companiilor ruseşti "Lukoil", "Tatneft" şi "Zarubezhneft", potrivit Agerpres.
"Odată cu semnarea acestor memorandumuri de înţelegere, companiilor ruseşti li s-au atribuit studii pentru prospecţiuni la şapte câmpuri petrolifere, cel mai mare număr de câmpuri petrolifere iraniene atribuite unei ţări străine", a declarat minis-trul iranian al Petrolului, Bijan Namdar Zanganeh, cu ocazia unei întâlniri la Teheran cu ministrul rus al Energiei, Alexander Novak.
Acesta conduce o delegaţie de 500 de persoane, inclusiv oameni de afaceri din sectorul privat, într-o vizită la Teheran.
Rusia şi Iranul au avut relaţii dificile în trecut, dar acum au redevenit aliate şi doresc să îşi extindă relaţiile economice.
În ultimele săptămâni, Iranul a anunţat un număr mare de afaceri în domeniul energiei cu firme străine, în ciuda incertitudinii venite din partea administraţiei americane a lui Donald Trump, care a promis că va adopta o poziţie mai dură faţă de Teheran.