Geoană: Ne rezervăm dreptul să modificăm legea de salarizare a bugetarilor în următoarele şase luni

F. A.
Politică / 15 septembrie 2009

Principiile legii unitare de salarizare a sistemului bugetar sunt corecte, iar poziţia parlamentarilor PSD+PC este de a-şi rezerva dreptul să modifice legea în următoarele şase luni, prin iniţiativă legislativă, a declarat, azi, preşedintele PSD, Mircea Geoană, la Palatul Parlamentului.

"Din punct de vedere al legii de salarizare unitară, considerăm că, în pofida faptului că în acest moment există multe imperfecţiuni şi lacune, principiile legii sunt corecte. Este necesară o plafonare a salariilor mari din domeniul bugetar", a precizat Geoană.

Apreciind că "niciodată în ultimii 20 de ani nu a existat un asemenea desfrâu de asumare", liderul PSD a adăugat că, în cele şase luni, parlamentarii PSD+PC vor intra într-un dialog susţinut cu sindicatele, pentru a aduce modificări şi îmbunătăţiri legii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BURSA

Dosar BURSA - America azi: Izolare, Polarizare, Reconfigurare Globală

Această ediţie specială, publicată sub egida ziarului BURSA, reuneşte într-un volum coerent o analiză aprofundată şi stratificată a celei mai spectaculoase reveniri politice din istoria Statelor Unite ale Americii: al doilea mandat al lui Donald J. Trump

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

10 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9772
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5061
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3426
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7999
Gram de aur (XAU)Gram de aur450.7054

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb