![MAKE MAKE](/_img/autori/make.gif)
Tâmpeniile lui Călin Georgescu participă într-un mod ciudat la succesul său: "Curând nu vom mai funcţiona pe telefoane, ci prin telepatie, exact cum funcţionează plantele, păsările, animalele, exact cum funcţiona viaţa pe vremea lui Ştefan cel Mare".
De obicei, într-o tâmpenie poţi urmări unde s-a fracturat gândirea autorului, dar, în cazul acesta, ruptura este inexplicabilă.
Chestia nu funcţionează nici ca metaforă, nici ca exagerare.
Un gând parazit: Johann Gutenberg a fost contemporan cu Ştefan cel Mare, de ce ar mai fi inventat tiparul, dacă putea comunica telepatic?
Într-o societate telepatică, scrierea ar fi inutilă.
Cuneiformele nu şi-ar avea rostul.
Ce zice Georgescu este pur şi simplu o tâmpenie.
Dar nu este singura.
El zice multe tâmpenii.
Sunt enormităţi.
În afară de asta, se exprimă greşit, are ticuri verbale, are ifose de filosof (este un evident semidoct venit cu pluta în filosofie).
Totuşi, ziarişti cu pretenţii de intelectuali - îi numesc în mod special pe Ion Cristoiu, H.D. Hartmann şi Marius Tucă (dar mai sunt şi alţii) - primesc aceste tâmpenii în genunchi şi i se prosternează lui Călin Georgescu.
În public.
Fără ruşine.
Parcă am asista la ritualul urinei lui Gregorian Bivolaru.
Odată cu ei, nu mai este nici o jenă pentru intelectuali din alte domenii de activitate să-i devină discipoli lui Călin Georgescu.
Cum se explică faptul că tâmpeniile lui evidente nu îl descalifică?!
Există o explicaţie.
La ora asta, imaginea publică a lui Călin Georgescu este un construct colectiv alimentat de masa de cetăţeni - este o fiinţă virtuală însufleţită.
Călin Georgescu nu spune doar tâmpenii despre piramide şi Ştefan cel Mare, ci el are un discurs singular în politica românească despre problemele noastre fundamentale.
Nu contează semidoctismul şi debilitatea discursului său, el este singurul politician care vorbeşte despre demnitatea şi identitatea naţiunii, despre suveranitate şi autonomie, unui popor care tânjeste după ele, lipsindu-l de generaţii.
Succesul discursului lui Călin Georgescu poate fi înţeles prin prisma unei nevoi generale de schimbare din partea unui electorat care nu mai doreşte doar reformele tradiţionale, ci o transformare profundă a societăţii. Într-o eră marcată de instabilitate economică, inegalităţi sociale şi crize ecologice, mesajul său radical atrage un public care se simte în dezacord cu soluţiile politice actuale şi care caută o schimbare reală.
Diferenţa între Călin Georgescu şi ceilalţi candidaţi este dată de viziunea sa, care îşi propune nu doar să răspundă crizelor imediate ale României, dar şi să creeze un sistem complet nou, pe baze de moralitate, sustenabilitate şi reformă profundă.
Acest tip de discurs se adresează celor care simt că politica tradiţională nu mai poate oferi soluţii viabile şi care sunt dispuşi să susţină o schimbare fundamentală.
Din cele 10 probleme fundamentale ale României (vezi Diagrama), Călin Georgescu s-a concentrat în mod special pe corupţie, sărăcia şi inegalitatea socială, lipsa de moralitate, educaţia deficitară şi emigrarea tinerilor, abordând aceste teme în cadrul intervenţiilor sale publice.
Din această perspectivă, intervenţia lui Călin Georgescu în peisajul nostru politic este valoroasă.
Din păcate, această valoare este subminată de o impostură de factură specială: impostorul pare să creadă în ceea ce spune...
Cu toate acestea, sfera politicii nu a reuşit să-i opună decât rataţi, nici un adversar care să-i facă faţă, nimeni capabil să abordeze în mod credibil problemele fundamentale ale României.
Nu văd cum, pe drumul deschis de Călin Georgescu, să se ivească un om cu scaun la cap.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 12.02.2025, 00:43)
Nu inteleg de ce nimeni nu prezintă ideile din cartea scrisa de CG "Marea Renastere.Adevar,.libertate,su veranitate.Iesirea din Matrix "? Pt ca toata lumea sa-l cunoasca mai bine si sa se poata hotărî in cunoștințea cauză daca-l voteaza sau nu.
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 12.02.2025, 00:59)
Vrei sa spui ca tampenia cu telepatia are vreun inteles ascuns in alta carte? Nu exista asa ceva. O tampenie este o tampenie.
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 12.02.2025, 03:02)
Ceilalți politicieni n-au spus nimic, dar au realizat datorii publice imense și au agravat problemele. De ce să-i mai votam? Părerile din articol sunt inutile, chiar daca ar conține adevăruri.
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 12.02.2025, 05:13)
Parerile din articol sunt identice cu parerile tale. Intelegi ideea?
3. Acum emite salata de cuvinte, daca ajunge presedin
(mesaj trimis de anonim în data de 12.02.2025, 05:45)
Pentru ca vorbaria dezlinata si irationala se transforma in actiuni nedemocratice si destructive pentru poporul roman! Daca ne analizam contextul international, asta ne ar ruina cu totul si ireversibil. Si eu cred ca e o manipulare mare, un urias gaslighting acest CG care pare blind si pacifist dar e numai o fatada pentru forte extrem de ostile, razbunatoare si autoritariste care vor sa ajunga la putere.
4. Diagrama e exceptionala
(mesaj trimis de anonim în data de 12.02.2025, 05:49)
Diagrama celor 10 probleme este un document exceptional! Multumim Bursa!
4.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 4)
(mesaj trimis de anonim în data de 12.02.2025, 07:07)
Da, gandire sistemica. Oricare politician ar trebui sa aiba asta in documentare.
5. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 12.02.2025, 06:24)
Cred ca aluzia facuta in articol la Gregorian Bivolaru are o intentie mai adanca. Sotii Georgescu par sa fie desprinsi din MISA, ai carei membrii isi beau urina. Poate ca asa se explica de ce Georgescu respinge medicina.
5.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 5)
(mesaj trimis de anonim în data de 12.02.2025, 07:39)
omul e bolnav rau, din punct de vedere psihopatic a avut ceva de mic copil sau pe parcurs
ne meritam soarta! asta-i realitatea in tara!
6. Comentariu eliminat conform regulamentului
(mesaj trimis de Redacţia în data de 12.02.2025, 07:22)
...
6.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 6)
(mesaj trimis de anonim în data de 12.02.2025, 07:46)
asa ma Cenzura!!!!!
6.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 6.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 12.02.2025, 07:52)
=====acest articol e OK....mai am avut incredere in ziarul BURSA,Nu i mai promovati ,asta e succesul lor......... ce se pare acum pe toata mass media si tv -multa incultura ,lipsa de educatie ,bun simt ,respect,onoare si demnitate----toate acestea lipsesc cu desavarsire!!!!
Prin aceste lucruri si acesti oameni de joasa speta S-A AJUNS ROMANIA CUM ESTE EA-ACESTI ULTIMI OAMENII CARE DORESC CILOANUL SI SE AGATA DE EL!!!!!
MAI OAMENI-POPORUL,SOCIETATEA- NU INTELEGETI CA PE ASTIA NICI IN COT NU I DOARE DE VOI?
PLATESC CINCI NATAFLETI SA FACA CE? ADUNATI-VA,MERGETI INPIATA VICTORIEI,UNDE MASA VOR EI SI VOI.....CA ANIMALELE LA TAIAT MERGETI....ASTA AU FACUT SI FAC MEREU!!!!!!
7. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 12.02.2025, 07:43)
K.I. nu trebuia sa si dea demisia!PUNCT!
Are dreptate B.
si documente secretizate -sunt institutii care iau masuri ,nu mamaia de FLOAREA de L....i-sa nu le facem reclama!