Germania nu va contracta împrumuturi în 2015

Ziarul BURSA #Jurnal de criză / 10 septembrie 2014

Ministrul german de Finanţe, Wolfgang Schaeuble, a anunţat, ieri, că Executivul de la Berlin se va abţine în 2015, pentru prima dată după 1969, de la noi împrumuturi, şi a apărat eforturile de consolidare a bugetului ţării, afirmând că Germania este încă departe de a îndeplini reglementările UE, transmite Reuters, conform Agerpres.

Guvernul de la Berlin se va concentra pe politicile de stabilitate, "orice altceva ar duce la o criză de încredere", a declarat Wolfgang Schaeuble, adăugând: "Este ultimul lucru de care avem nevoie în Europa, în actualul context". Oficialul german s-a referit la crizele din Siria, Ucraina şi Irak, precum şi la epidemia de Ebola din Africa.

În 2015, guvernul federal german intenţionează să cheltuiască 299,5 miliarde de euro, în creştere faţă de 296,5 miliarde de euro în acest an. Executivul a precizat că va spori investiţiile în infrastructură, educaţie, ştiinţă şi cercetare, dar nu va contracta alte datorii pentru a sprijini noile cheltuieli. Va fi pentru prima dată după 1969 când statul federal german nu va contracta alte datorii, iar acest echilibru va fi păstrat până în 2018.

PIB-ul Germaniei a înregistrat o scădere neaşteptată în trimestrul al doilea (-0,2%), prima din ultimele 12 luni, ceea ce ridică noi semne de întrebare cu privire la relansarea economiei europene.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BURSA

Dosar BURSA - America azi: Izolare, Polarizare, Reconfigurare Globală

Această ediţie specială, publicată sub egida ziarului BURSA, reuneşte într-un volum coerent o analiză aprofundată şi stratificată a celei mai spectaculoase reveniri politice din istoria Statelor Unite ale Americii: al doilea mandat al lui Donald J. Trump

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9775
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5115
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3594
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7821
Gram de aur (XAU)Gram de aur441.8413

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb
PrevNext
LuMaMiJoViSaDu
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930