GHEORGHE PIPEREA, REVOLTAT CĂ INSTANŢELE DISJUNG DOSARELE COLECTIVE: "Debitorii îşi pierd încrederea în justiţie"

E.O.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 25 februarie 2015

Cei care au împrumuturi în franci elveţieni încep să îşi piardă încrederea în justiţie şi se apropie cu paşi rapizi de situaţia în care vor avea credite neperformante, a spus, ieri, avocatul Gheorghe Piperea.

Revoltat de faptul că instanţele disjung, unul după altul, dosarele colective în cazuri individuale, domnul Piperea suspectează că reprezentanţii justiţiei ar putea fi influenţaţi de mesajele care vin din partea sectorului bancar.

Domnia sa a declarat: "Nu cred că este neapărat vorba de presiuni directe la nivelul conducerii instanţelor, dar mesajul care se transmite publicului pe toate canalele este că banca nu are nicio vină, ceea ce îi descurajează pe oameni".

Avocatul Piperea a spus că această nouă practică a judecătorilor a debutat la finalul anului trecut: "Ceva este în neregulă. Din 24 decembrie 2014, au fost disjunse în acţiuni individuale cel puţin patru dosare pe care le coordonam eu. Sunt împărţite atât în instanţele din Bucureşti, cât şi în alte zone din ţară. Pentru unul avem apel la Oradea, acesta urmând să se judece în circa 2-3 săptămâni, iar pe celelalte trei le-am retras şi am formulat o altă acţiune, cu daune morale, care va fi introdusă la Tribunal, în aşa fel încât să nu mai fie disjunsă".

Avocatul Alexandru Răţoi, din cadrul casei de avocatură "Piperea şi Asociaţii", a explicat: "Totul a început în Ajunul Crăciunului, când, la ora 15.00, am fost chemat la judecătoria sectorului 1, într-o sală de judecată unde nu era nici curent electric. Microfoanele funcţionau la un generator, care a murit şi el, într-un final. Am crezut că trebuie să duc date suplimentare, dar nu. Am fost chemat să mi se pună în vedere disjungerea dosarelor. Mi s-a părut o şedinţă secretă, a fost o procedură la limita legii".

Gheorghe Piperea explică situaţia subliniind că este mai uşor pentru o bancă să se bată cu un singur consumator, "care are o forţă insignifiantă, la distanţă foarte mare de forţa economică, juridică şi tehnică a operatorului bancar".

Domnia sa a adăugat: "În privinţa proceselor colective pe care le-am făcut noi din 2012, există o rată de succes de 100%, în timp ce în dosarele individuale mai există şi cazuri în care am pierdut chiar noi astfel de litigii şi probabil că pe acest lucru se bazează băncile care au convins, într-un fel sau altul, instanţele să disjungă dosarele. Este important pentru bănci să se arate că nu întotdeauna în dosarele acestea pe clauze abuzive sau pe franci elveţieni consumatorii au dreptate, plus că în dosarele individuale este destul de greu să convingi un om să renunţe la proces".

Domnul Piperea este de părere că practica judecătorilor încalcă dreptul la un proces echitabil, la un proces în justiţie, întrucât o acţiune individuală este mult mai scumpă, având în vedere că, din punct de vedere al logisticii, efortul avocaţilor este de 4-5 ori mai mare în acest caz.

Avocatul subliniază: "Un proces cu câteva sute de persoane poate însemna costuri de 400-600 de lei pentru un om, care oricum înseamnă mult, dar dacă înmulţim cu patru sau cinci această sumă, atunci ajungem la un cost enorm. De aceea, este foarte grav, pentru că omul când vede că este trimis să se descurce singur sau cu un avocat care este mult mai scump, poate renunţa la acţiunea în judecată. Este şi o tehnică de descurajare. Uitându-te la aceste aspecte, îţi pui un semn de întrebare asupra credibilităţii actului de justiţie. Nu cumva CSM ar trebui să se uite cu mare atenţie la spargerea acestor dosare în sute de cioburi?".

Domnia sa este de părere că o persoană care îşi vede dosarul disjuns va ajunge în situaţia să nu mai aibă niciun fel de încredere în justiţie şi va deveni posesorul unui credit neperformant.

"În acel moment, pe lângă un proces pe tema francilor elveţieni, mai face încă o contestaţie la executare şi eventual şi o adiacentă cerere de suspendare a executării - trei dosare care sunt create pornind de la împărţirea unui dosar colectiv. Cazurile mele colective implică 3.000 de oameni. Dacă înmulţim 3.000 cu trei vom vedea câte dosare complet artificiale se crează prin acest gest administrativ, după părerea mea iresponsabil, al şefilor unor instanţe", conchide Georghe Piperea.

Avocatul consideră că instanţele şi-au argumentat decizia de împărţire a cazurilor colective "într-un mod foarte neatent", judecătorii spunând că dosarele trebuie să fie individuale pentru că fiecare are câte un titular de contract. "Doar că toate contractele sunt de adeziune. Clauza de schimb valutar, de exemplu, este la fel pentru toţi împrumutaţii. Problema este a unui comportament iresponsabil care este unic pentru toate celelalte persoane", completează domnul Piperea.

Domnia sa a declarat că, înainte să introducă o acţiune colectivă în justiţie, a purtat negocieri cu băncile în numele clienţilor său, dar că instituţiile financiare, "după ore întregi de discuţii, la ora 3.00 noaptea, se ridicau şi plecau de la masa negocierilor".

"Procesele colective sunt grele, sunt ca un Boeing care se ridică greu de la sol, dar soluţiile sunt aceleaşi pentru toată lumea", subliniază avocatul.

Domnia sa a ţinut să precizeze că perioada de boom a creditelor în CHF, la noi, respectiv anul 2008, a coincis cu cea în care, în alte ţări, se renunţa la acest tip de împrumuturi, pe motiv că erau extrem de periculoase.

Banca Naţională a României a spus, în mai multe ocazii, că, în ţara noastră, există 75.000 de persoane împrumutate în franci elveţieni. Gheorghe Piperea susţine că, pe lângă aceşti debitori, care "probabil că sunt în evidenţele BNR, mai sunt minim 40.000 de împrumuturi exportate către băncile-mamă şi cel puţin 50.000 de cazuri într-o stare mai mult sau mai puţin avansate a procedurii de executare silită".

O mare parte dintre împrumutaţii în CHF şi-au pus speranţa în justiţie, după ce, la mai bine de o lună de la declanşarea crizei creditelor în CHF, Parlamentul nu a adoptat niciun proiect legislativ care să vină în ajutorul celor afectaţi, iar băncile încă nu au o deschidere foarte mare pentru negocierile individuale, deşi unii operatori au anunţat că sunt de acord chiar şi cu procedurile de conversie cu discount, însă doar pentru unii clienţi, în funcţie de gravitatea cazului.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. In tara in care reprezentantii statului comunica intr-un cadru extrajudiciar cu judecatorii pe tema limitarii raspunderii autoritatilor fata de mediul privat, iar acesta e cel mai nevinovat exemplu, increderea in justitie echivaleaza cu naivitatea prostiei.

    Nu vad care ar fi avantajul pentru judecatori sa judece 400 de dosare in loc sa judece un singur dosar.

    Le place sa-si blocheze registraturile cu mii de dosare si milioane de termene in plus? 

    Daca, Doamne fereste, se decid sa disjunga dosarele colective ... ne-am fript, pentru ca din cauza numarului mare de dosare individuale rezultate, o sa prindem termene de judecata peste zeci de ani.  

    Cand se vor termina procesele, noi vom fi deja dezgropati de 7 ani. 

    Justitia era ultima mea speranta. Acum nu am mai ramas nici cu asta... Am ajuns din nou la mana bancilor. 

    Domnul Piperea omite să spună că, de fapt, prin aceste dosre colective el forțează limitele procedurii. Codul de procedură spune f. clar când și în ce condiții mai multe persoane pot fi împreună reclamanți sau pârâți, iar dosarele d-lui piperea nu sunt în aceste situații

    dl. piperea să vină in sala de trib. cu argumente de lege, nu cu articole de presă... Probabli judecătorii vor fi îngenunchiați :-) de forța maselor din spatele d-lui piperea...

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb