GHEORGHE ŞOLDAN, DEPUTAT PSD SUCEAVA: ''Deputaţii PNL şi USR PLUS au votat împotriva impozitării zero a HoReCa''

G.U.
Politică / 18 martie 2021

''Deputaţii PNL şi USR PLUS au votat împotriva impozitării zero a HoReCa''

Deputatul PSD de Suceava, Gheorghe Şoldan, critică ''lipsa de consecvenţă şi dezinteresul'' faţă de sectorul HoReCa al parlamentarilor din coaliţia de guvernare care au votat împotriva impozitării zero în acest domeniu, transmite Agerpres.

Într-un comunicat remis astăzi, Gheorghe Şoldan arată că, în cadrul dezbaterilor la proiectul legislativ privind acordarea de facilităţi, inclusiv scutirea de la plata impozitelor pentru anii 2020, 2021 şi 2022, pentru HoReCa, deputaţii PNL şi USR din Comisia pentru Politică Economică şi Privatizare au susţinut că ''sunt suficiente'' măsurile adoptate deja de Guvern pentru acest sector.

''Reprezentanţii coaliţiei de guvernare din comisie s-au opus vehement adoptării unor noi măsuri de sprijin pentru industria HoReCa. Prin acest proiect legislativ, adoptat de Senat, 40.000 de societăţi comerciale care au capital românesc şi care au fost afectate de restricţiile pandemiei, ar putea beneficia de scutirea plăţii impozitelor pentru anii fiscali 2020, 2021 şi 2022. Votul împotrivă al celor din PNL şi USR PLUS demonstrează lipsă de consecvenţă, dezinteres şi o sfidare directă la adresa HoReCa. În timp ce în spaţiul public aruncă texte despre cât de interesaţi sunt de salvarea HoReCa, în spatele uşilor închise, la vot, am văzut adevărata lor faţă şi modul cinic în care abordează acest segment important al economiei româneşti'', a spus Şoldan.

El cere ''acestei coaliţii de strânsură ce guvernează doar prin declaraţii contradictorii'' să vină cu măsuri care să ofere sprijin real acestui sector care, în condiţiile unui nou val al pandemiei, va fi şi mai afectat, notează sursa citată.

''Comportamentul celor de la coaliţia de guvernare arată degringoladă, lipsa de busolă a celor care trebuie să menţină un echilibru economic stabil în societatea românească. Domnilor de la PNL şi USR, nu este suficient cât faceţi pentru HoReCa! Contribuabilii din domeniu au nevoie de sprijin real, concret, direct, nu de lozinci de opoziţie. Treziţi-vă, sunteţi la guvernare! Al treilea val al pandemiei bate la porţile României, iar domeniul HoReCa va fi afectat şi mai grav. Aceste duble măsuri pe care le practicaţi afectează peste 400.000 de angajaţi în acest domeniu şi o industrie care plăteşte taxe şi impozite importante la bugetul de stat'', a mai arătat Gheorghe Şoldan.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. pomenile trebuie uitate...E de ajuns sa ceara unul si sa i se dea, ca vine toata turma cu mana intinsa! Nu moare nimeni daca nu mananca si bea un an la restaurant...

    Mai nenorocitule, gata cu pomenile pentru ca in curand nu va mai dori nimeni sa plateasca impozit.

    Nenorocitule. Mai bine dai lege sa anulezi toate celelalte scutiri de impozit date celor cu bani multi. Ticalosule.

    Toata lumea sa plateasca la fel. Dobi... 

    Sholdane, Soldane, ai ceva neamuri cu restaurante? Ce-ti mai plac tie ficateii! Nici tie nu-ti pasa de fraieri...

    VOI, toata clasa politica, mimati doar interesul, daca nu aveti voi vreun interes!!! 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb