Gheorghe Ştefan, cercetat de DNA pentru atribuirea unui contract al Poştei Române

Alexandru Costea
Anticorupţie / 13 mai 2015

Gheorghe Ştefan, cercetat de DNA pentru atribuirea unui contract al Poştei Române

Fostul primar din Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, este cercetat de procurorii DNA într-un nou dosar penal, pentru atribuirea unui contract al Poştei Române privind servicii de încasare electronică a facturilor, el fiind acuzat de spălare de bani şi trafic de influenţă, arată un comunicat publicat de DNA.

Procurorii au pus în mişcare acţiunea penală faţă de Gheorghe Ştefan, la data faptelor primarul municipiului Piatra Neamţ şi vicepreşedinte al unui partid politic, pentru trafic de influenţă, spălare a banilor (opt acte materiale) şi instigare la abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul.

În acelaşi dosar au fost puşi sub învinuire Florin Aurelian Ciobotaru, la data faptelor director general adjunct, coordonator al Direcţiei comerciale din Compania Naţională Poşta Română - pentru abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul, omul de afaceri Marian Constantinnof, care controla printr-un interpus Posh Telecom Solutions SRL, şi Cosmin Dragoş Mihăilescu - ambii pentru complicitate la abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul.

Potrivit procurorilor, în 2009, Gheorghe Ştefan, în calitate de primar al municipiului Piatra Neamţ şi vicepreşedinte al unui partid politic, fiind membru în biroul permanent naţional al partidului, pentru a controla modul de atribuire ori de executare a contractelor, şi-a impus un apropiat, pe Florin Aurelian Ciobotaru, în funcţia de director general adjunct, având în coordonare Direcţia comercială a CN Poşta Română.

"Ulterior, Gheorghe Ştefan şi Ciobotaru Florin Aurelian au convenit cu inculpatul Marian Constantinof ca o societate comercială nou înfiinţată, controlată de acesta din urmă, să înlocuiască SC Smart Telecom Solutions SRL în relaţia contractuală cu CN Poşta Română SA, privind prestarea, în unităţile poştale ale companiei, de servicii de încasare electronică a facturilor prin folosirea unor terminale POS", au scris procurorii în ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale.

În schimbul intervenţiei sale, pentru a-l determina pe Ciobotaru să înceteze contractele Poştei cu SC Smart Telecom Solution SRL şi să le atribuie SC Posh Telecom Solutions SRL, pe care Marian Constantinof o controla prin interpuşi, Gheorghe Ştefan i-ar fi cerut omului de afaceri să-i dea jumătate din profitul pe care l-ar fi obţinut firma Posh Telecom, în executarea contractelor încredinţate.

"În acest context, Gheorghe Ştefan a exercitat presiuni asupra lui Ciobotaru Florin Aurelian pentru identificarea urgentă a unor motive de încetare a contractelor dintre SC Smart Telecom Solutions SRL şi CN Poşta Română. La rândul său, Florin Ciobotaru Aurelian a exercitat presiuni asupra angajaţilor din subordine pentru găsirea unor pretexte de încetare a contractelor amintite. Întrucât nu a găsit sprijin din partea angajaţilor amintiţi, Florin Ciobotaru Aurelian a apelat la cunoştinţele juridice ale lui Mihăilescu Cosmin Dragoş (recomandat de Marian Constantinof) pentru a-i oferi sprijin în încetarea raporturilor comerciale dintre companie şi SC Smart Telecom Solutions SRL", au precizat procurorii.

Astfel, contractele dintre Poşta Română şi SC Smart Telecom Solutions SRL au fost denunţate unilateral, printr-o scrisoare semnată de Ciobotaru şi Cosmin Dragoş Mihăilescu, în calitate de consilier juridic "delegat" de un cabinet de avocatură. În acest fel, Poşta Română şi-a asumat riscul plăţii unor daune interese compensatorii.

"După parcurgerea procedurilor judiciare declanşate de SC Smart Telecom Solutions SRL pentru soluţionarea litigiului comercial cu CN Poşta Română SA, compania a fost obligată la plata de despăgubiri de circa 4,5 milioane de euro", potrivit procurorilor.

Ulterior, Ciobotaru a negociat şi a încheiat, în aprilie 2009, cu Posh Telecom Solutions SRL, fără organizarea unei proceduri de achiziţie transparente şi legale, fără o justificare economică şi în condiţii dezavantajoase pentru compania naţională, un contract de asociere în participaţiune, susţin anchetatorii.

"Este de precizat că CN Poşta Română SA a încheiat cu Smart Telecom Solutions SRL şi apoi cu Posh Telecom Solutions SRL contracte de asociere în participaţiune (nu contracte de prestări servicii, pentru evitarea procedurilor de achiziţie publică) având ca obiect prestarea de servicii de încasare electronică a facturilor prin folosirea unor terminale POS în unităţile poştale ale companiei. În realitate, în ambele cazuri, reţeaua de terminale POS aparţinea Payzone Romania SA (care a instalat terminalele, care deţinea platforma de operare şi un «call-center» pentru oferirea de consultanţă şi service); atât Smart Telecom Solutions SRL, cât şi Posh Telecom Solutions SRL erau interpuse, fără o activitate efectivă - cu aceste societăţi comerciale CN Poşta Română SA a acceptat nejustificat să îşi împartă profitul", au precizat procurorii, în documentul citat.

Anchetatorii susţin că prin interpunerea SC Posh Telecom Solution SRL în relaţia comercială pe care în realitate o desfăşura cu Payzone Romania SA, Poşta Română SA a achitat nejustificat, în perioada mai - octombrie 2009, suma de 224.979,56 de euro, sumă care constituie prejudiciu adus bugetului companiei, la care se adaugă 42.746,12 euro, reprezentând TVA.

Procurorii îl mai acuză pe Gheorghe Ştefan că i-a cerut lui Marian Constantinof să achite din conturile SC Posh Telecom Solutions SRL suma de 302.845,48 lei către o societate controlată prin interpuşi de primarul din Piatra Neamţ, pentru achiziţionarea de publicitate în municipiu. Această societate comercială ar fi direcţionat o parte din banii încasaţi către o televiziune la care asociaţi erau copiii lui Gheorghe Ştefan.

Tot la solicitarea lui Gheorghe Ştefan, Marian Constantinof ar fi achitat costurile deplasării şi ale unui cantonament efectuat în Italia de echipa de fotbal Ceahlăul Piatra Neamţ. Costul transportului şi al cazării, achitat din conturile unei firme la care asociat este Marian Constantinof, a fost de 39.417 lei şi 35.306 euro, au mai arătat anchetatorii.

De asemenea, în 3 septembrie 2009, Marian Constantinof, prin societatea la care era asociat, ar fi plătit 10.000 de lei pentru Gheorghe Ştefan şi soţia acestuia, reprezentând costul unui sejur la Mamaia.

Anchetatorii au mai stabilit că Gheorghe Ştefan şi-ar fi dat acordul ca o parte din sumele necuvenite pretinse de acesta să fie direcţionate, la cererea lui Ciobotaru, sub forma unor sponsorizări, către o asociaţie sportivă a unei persoane din familia omului de afaceri. Astfel, în iulie şi septembrie 2009, din conturile firmei lui Marian Constantinof au fost făcute două plăţi în favoarea asociaţiei, în valoare totală de 62.000 de lei.

Valoarea totală a sumelor date lui Gheorghe Ştefan sau altora, la cererea acestuia, este de 422.138,07 lei (aproximativ 100.000 de euro) şi 35.306 euro, a precizat DNA.

Procurorii le-au adus la cunoştinţă lui Gheorghe Ştefan şi celorlalţi inculpaţilor calitatea procesuală şi acuzaţiile din acest dosar.

Ancheatorii au fost sprijiniţi în această cauză de Serviciul Român de Informaţii - direcţiile judeţene Braşov şi Neamţ.

Gheorghe Ştefan, aflat în arest la domiciliu, în dosarul "Microsoft", în care a fost trimis în judecată alături de mai multe persoane, a plecat în jurul orei 14:00 de la Direcţia Naţională Anticorupţie, unde a stat aproximativ două ore.

Fostul primar Gheorghe Ştefan mai este cercetat într-un dosar în care sunt urmăriţi penal şi preşedinta Consiliului Naţional al Audiovizualului, Laura Georgescu, fostul deputat PSD Viorel Hrebenciuc şi de Narcisa Iorga, fost membru CNA, în legătură cu intervenţii pentru licenţa Giga TV.

În acel dosar, Gheorghe Ştefan, care controla Giga TV la data faptelor, este acuzat că ar fi discutat cu Viorel Hrebenciuc să intervină la CNA pentru obţinerea licenţei postului Giga TV, care fusese retrasă la 17 septembrie 2013, după ce a încetat să difuzeze serviciul de programe pentru care i s-a acordat licenţa audiovizuală, mai mult de 96 de ore, pentru orice motive imputabile titularului. Viorel Hrebenciuc este urmărit penal pentru că s-ar fi implicat în determinarea unor funcţionari din CNA pentru ca această instituţie să revină asupra deciziei de retragere a licenţei Giga TV. Narcisa Iorga este cercetată pentru că i-ar fi sugerat lui Gheorghe Ştefan în ce mod se poate redobândi licenţa Giga TV şi la cine să apeleze pentru asta, nominalizându-l pe Viorel Hrebenciuc.

Gheorghe Ştefan este în arest la domiciliu din 15 aprilie, după ce a stat în arest preventiv timp de aproape şase luni, din octombrie 2014, în dosarul "Microsoft", în care a fost trimis în judecată alături de Dorin Cocoş, Gabriel Sandu şi Dumitru Nicolae. Dorin Cocoş, Nicolae Dumitru şi Gheorghe Ştefan sunt acuzaţi de trafic de influenţă şi spălare de bani, iar Gabriel Sandu, ministru al Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale în perioada decembrie 2008 - septembrie 2010, de luare de mită şi spălare de bani.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb