GOLDMAN SACHS:  Petrolul s-ar putea scumpi în a doua jumătate a acestui an

F.A.
Ziarul BURSA #Internaţional / 19 mai 2008

Petrolul s-ar putea scumpi în a doua jumătate a acestui an

Goldman Sachs, cea mai activă bancă de investiţii de pe piaţa energetică, a revizuit în creştere accentuată, vineri, estimările sale pentru preţul petrolului în a doua jumătate a acestui an, invocând oferta limitată.

Bancherii de la Goldman Sachs anticipează că preţul petrolului tranzacţionat pe piaţa americană va ajunge la 141 dolari/baril în a doua jumătate a lui 2008, în creştere semnificativă faţă de estimarea anterioară, de 107 dolari/baril.

Goldman Sachs estimează, de asemenea, că preţul ţiţeiului va urca anul viitor până la o medie de 148 dolari/baril.

"Condiţiile tensionate ale ofertei reprezintă catalizatorul principal pentru scumpirea petrolului", potrivit unui studiu de cercetare al bancherilor de la Goldman Sachs. "Pe termen scurt, petrolul va tinde să se scumpească în continuare", arată Gold­man Sachs.

Estimarea pentru creşterea preţului în 2009 a Goldman Sachs este cea mai radicală dintre cele anticipate de analiştii de la 30 de bănci, ches­tionaţi de Reuters.

Ţiţeiul tranzacţionat pe piaţa americană a atins, vineri, un nou record, de peste 127 dolari/baril, parţial ca urmare a îngrijorării din cauza ofertei.

Analiştii de la Goldman Sachs au menţionat că, în pofida dezvoltării unor surse alternative de energie, cum ar fi biocombustibilii, creşterea ofertei de petrol s-a temperat la 1%, de la 1,8% în 2005, ritm mult mai lent decât cel estimat de bancă pentru avansul economiei mondiale, de 3,8% în 2008.

"Date fiind aceste dezechilibre, preţul petrolului va continua să crească pe termen lung", a indicat Goldman Sachs, citată de Reuters.

Anunţul Goldman Sachs vine după ce mai multe bănci şi-au revizuit, în această săptămână, în creştere estimările pentru preţul ţiţeiului.

Banca elveţiană UBS şi-a revizuit în creştere, joi, estimările pentru preţul petrolului, şi a atras atenţia că riscurile inflaţioniste create de scumpirea ţiţeiului ameninţă creşterea economică mondială din 2009 şi 2010.

Economistul băncii elveţiene pentru piaţa energetică Jan Stuart a majorat cu 32% estimarea pentru preţul ţiţeiului tranzacţionat pe piaţa americană, de la 86,96 dolari/baril până la 115 dolari/baril, se menţiona în raportul UBS.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb