Google amendată cu 4,34 miliarde de euro de Uniunea Europeană

A.T.
Ziarul BURSA #Internaţional / 19 iulie 2018

Google amendată cu 4,34 miliarde de euro de Uniunea Europeană

Comisia Europeană a amendat Goo­gle cu 4,34 miliarde euro pentru încălcarea normelor antitrust ale UE.

Potrivit Comisiei Europene, începând din 2011, Google a impus res­tricţii ilegale producătorilor de dis­pozitive Android şi operatorilor de reţele de telefonie mobilă pentru a-şi consolida poziţia dominantă în domeniul căutărilor generale pe internet.

Societatea trebuie să pună capăt efectiv acestor practici în termen de 90 de zile, riscând, în caz contrar, să fie obligată la plata unor penalităţi cu titlu cominatoriu echivalente cu până la 5% din cifra de afaceri zilnică medie la nivel mondial a Alphabet, societatea-mamă a Google.

Margrethe Vestager, comisarul UE responsabil cu politica în domeniul concurenţei, a declarat: "În prezent, internetul mobil reprezintă peste jumătate din traficul de internet la nivel mondial şi a schimbat vieţile a milioane de europeni. Cazul de faţă se referă la trei tipuri de restricţii pe care Google le-a impus producătorilor de dis­pozitive Android şi operatorilor de reţele pentru a avea asigurarea că traficul de internet de pe dispozitivele Android este canalizat către motorul de căutare Google. În felul acesta, Google a utilizat Android ca instrument de consolidare a poziţiei dominante a motorului său de căutare. Din cauza acestor practici, societăţile concurente nu au avut posibilitatea de a inova şi de a concura pe baza meritelor, iar consumatorii europeni nu au putut beneficia de o concurenţă efectivă pe această piaţă importantă a dispozitivelor mobile. Acest lucru este ilegal din perspectiva normelor antitrust ale UE".

Potrivit Comisiei Europene, Google a solicitat producătorilor să preinstaleze propria sa aplicaţie de căutare (Google Search) şi propria sa aplicaţie browser (Chrome) ca o condiţie pentru acordarea licenţei pentru magazinul său de aplicaţii (Play Store); a efectuat, în favoarea anumitor mari producători şi mari operatori de reţele de telefonie mobilă, plăţi condiţionate de preinstalarea în exclusivitate a aplicaţiei Google Search pe dispozitivele acestora şi a împiedicat producători dispuşi să preinstaleze aplicaţii Google să vândă chiar şi un singur dispozitiv mobil inteligent care funcţionează cu versiuni alternative ale sistemului Android care nu au fost aprobate de Google (aşa-numitele "ramificaţii ale sistemului Android").

În iunie 2017, Comisia a amendat Google cu 2,42 miliarde euro pentru că această societate a abuzat de poziţia sa dominantă pe piaţa motoarelor de căutare, oferind un avantaj ilegal propriului său serviciu de comparare a preţurilor. În prezent, Comisia monitorizează respectarea de către Google a deciziei în cauză.

De asemenea, Comisia continuă să investigheze restricţiile pe care Google le-a impus în ceea ce priveşte capacitatea anumitor site-uri de internet aparţinând unor părţi terţe de a afişa anunţuri publicitare de la concurenţi ai Google (cazul AdSense). În iulie 2016, într-un caz referitor la AdSense, Comisia a ajuns la concluzia preliminară că Google a abuzat de poziţia sa dominantă.

Google contestă amenda impusă de Comisia Europeană

Google va face apel împotriva deciziei Comisiei Europene de a impune gigantului american o amendă record de 4,34 miliarde de euro, pentru restricţiile ilegale impuse producătorilor de smartphone-uri ce utilizează sistemul de operare Android şi operatorilor reţelelor de telefonie mobilă, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Purtătorul de cuvânt al Google, Al Verney, a anunţat: "Android a creat mai multe opţiuni pentru toată lumea, nu mai puţine. Un ecosistem vibrant, inovaţii rapide şi preţuri mai scăzute sunt caracteristicile clasice ale unei concurenţe robuste. Vom face apel la decizia Comisiei Europene".

Executivul comunitar a respins argumentele Google, care susţine că Apple este un concurent al dispozitivelor echipate cu sistemul de operare Android, spunând că producătorul de iPhone-uri nu constrânge suficient Google din cauza preţurilor lui mai ridicate şi a comutării costurilor către utilizatori. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb