GORGHIU ÎL SUSŢINE PE CIOLOŞ CA PREMIER Guvernul a "cioloşit-o" pe Gorghiu

EMILIA OLESCU
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 25 octombrie 2016

Guvernul a "cioloşit-o" pe Gorghiu

Cioloş a trimis legea conversiei la Curtea Constituţională, după ce PNL a anunţat că-l susţine ca premier, iar el a acceptat

------

Actualizare 19:17 Eugen Rădulescu, BNR: "Politicienii au explicat şi asta: băncile trebuie pedepsite inclusiv pentru creditele de un milion de franci folosite pentru a cumpăra acţiuni la Transelectrica"

Eugen Rădulescu, directorul Direcţiei de stabilitate financiară din BNR, susţine, într-un comentariu publicat pe Facebook, că politicienii au reuşit să explice şi faptul că băncile i-au "înşelat" pe clienţi, şi, de aceea, trebuie pedepsite, inclusiv pentru creditele de un milion de franci folosite pentru a cumpăra acţiuni la compania "Transelectrica".

"În înţelepciunea lor, politicienii au şi explicat asta (şi au votat unanim!!!): pentru că băncile i-au înşelat pe clienţi, nu le-au spus destul despre riscul valutar, şi de aceea trebuie pedepsite - inclusiv pentru creditele de, să spunem, un milion de franci pentru a cumpăra acţiuni la Transelectrica. Bietul client a fost înşelat de banca, nu-i aşa, veroasă. Iar asta este atât de limpede, că nici nu mai e nevoie de un judecător care să constate înşelătoria - o poate face foarte bine şi Parlamentul...", a comentat Eugen Rădulescu.

(S.A.)

-----------

Actualizare 16:49 Dragnea: "Guvernul nu avea de ce să atace legea conversiei la Curtea Constituţională"

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a afirmat astăzi că Executivul nu avea de ce să atace legea conversiei la Curtea Constituţională a României (CCR), precizând că această contestare a actului normativ este generată de faptul că Dacian Cioloş se află în plină campanie electorală.

"Asta este o manipulare grosolană şi eu cred că atacul la Curte este generat de faptul că domnul Dacian Cioloş a intrat în rândurile membrilor PNL, este în plină campanie electorală, ca şi mentorul lui, Klaus Iohannis. Amândoi sunt agenţi electorali ai PNL încercând să spună că atac la CCR ce? Două prevederi pe care le-au cerut oamenii. (...) Nu aveau de ce să atace la Curtea Constituţională. Încă o dată arată că atunci când trebuie să aleagă între drepturile românilor, sprijin pentru cetăţenii români şi interesele altor instituţii financiare, indiferent că sunt străine sau româneşti, nici nu clipesc. Îi lovesc pe români fără ezitare", a declarat preşedintele PSD, la Palatul Parlamentului.

(S.A.)

-----------

Actualizare 13:30 Cioloş: "Guvernul a atacat la CCR legea privind conversia creditelor pentru clarificări, nu pentru că e împotriva ei"

Guvernul a atacat la CCR legea privind conversia creditelor în franci elveţieni pentru clarificări, nu pentru că este împotriva ei, a explicat astăzi premierul Dacian Cioloş.

"Vreau să precizez din start că Guvernul a dat un punct de vedere pozitiv cu anumite amendamente. De ce amendamente? Pentru că, din punctul nostru de vedere, este important ca această lege să-i vizeze pe cei cărora le e pus în pericol venitul lunar din cauza ratelor la bancă în urma modului cum au evoluat aceste credite. Faptul că am trimis la CCR această lege nu este pentru că suntem împotriva ei. Sunt acolo câteva elemente, aşa cum a fost ea votată în Parlament - pentru că, din păcate, Parlamentul nu a luat în considerare amendamentele pe care le-am propus - care, din punctul nostru de vedere, ar fi făcut-o aplicabilă, şi dacă nu clarificăm constituţionalitatea, acum, înainte de a intra ea în vigoare, există riscul ca ea să producă efecte şi peste câteva luni altcineva să o atace, o bancă sau...Oricine altcineva poate să o atace şi va crea mai multe probleme celor care aşteaptă să li se rezolve problemele", a declarat Dacian Cioloş, potrivit unor surse din presă.

Premierul a adăugat că Guvernul, prin demersul la CCR, vrea să vadă dacă sunt "elemente de neconstituţionalitate", pentru ca acestea să fie ''limpezite''.

"Să le clarificăm acum. Vă promit că, în măsura în care CCR va da un răspuns rapid, Guvernul va lua toate măsurile pentru a corecta acele lucruri în lege în aşa fel încât ea să aibă acea adresabilitate a oamenilor care chiar au probleme şi nu a speculatorilor. Şi aici, când vorbesc de potenţiali speculatori, din cele câteva zeci de mii de creditori în franci elveţieni, sunt 200 de creditori care au luat împrumuturi de peste 250 de mii de franci elveţieni. Şi cei 200, din câte am înţeles, totalizează peste un miliard de lei din cele cinci şi ceva miliarde de lei câţi au fost împrumutaţi. Deci, nu vrem ca din cauza unor speculatori, care au speculat atunci cursul francului elveţian, să tragă ponoasele acum cei care, într-adevăr, au probleme. Deci, acesta a fost motivul pentru care am trimis această lege la Curtea Constituţională. Şi în măsura în care vom avea răspunsul rapid de la CCR vom veni şi cu măsurile pentru a corecta aceste lucruri, pentru ca această lege să poată fi aplicată fără riscul ca ea să fie atacată ulterior, după ce îşi face efectele", a spus Cioloş.

-----

Actualizare 11:00 CCR va discuta pe 23 noiembrie sesizarea Guvernului referitoare la conversia creditelor în franci elveţieni

Curtea Constituţională a României (CCR) va discuta pe 23 noiembrie sesizarea Guvernului pe legea pentru completarea OUG 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori.

-----

Actualizare 10:30 Cioloş: "De conversia creditelor să nu profite speculatorii"

Premierul Dacian Cioloş a declarat, astăzi, că Guvernul a atacat la Curtea Constituţională Legea conversiei creditelor acordate în franci elveţieni pentru a evita blocarea aplicării legii, astfel că oamenii obişnuiţi care s-au împrumutat pentru o locuinţă să fie beneficiarii legii, şi nu speculatorii imobiliari, potrivit Digi24.ro.

Primul ministru a precizat că Guvernul nu se opune legii aprobate de Parlament, menţionând că Executivul consideră utilă legea pentru oamenii care s-au împrumutat în franci elveţieni pentru a-şi lua o casă. Guvernul însă a propus amendamente care nu au fost luate în considerare de Parlament, a mai spus premierul.

De asemenea, şeful Executivului a mai arătat că este nevoie de acordul de constituţionalitate al CCR pentru ca legea să nu fie blocată de eventuale contestări ale unor bănci, astfel că oamenii care au contractat credite în franci elveţieni ca persoane private să nu rişte ca legea să fie inutilă pentru ei. El a mai spus că, în cazul în care CCR va avea obiecţii de constituţionalitate asupra legii, Guvernul se va grăbi să le ia în considerare pentru a face legea aplicabilă cât mai curând, conform aceleiaşi surse.

-----

Actualizare 08:40 Preşedintele PSD Liviu Dragnea a reacţionat la anunţul Guvernului de a ataca la Curtea Constituţională a României (CCR) Legea conversiei creditelor

Şeful PSD consideră că acţiunea împotriva unei legi votată în unanimitate în Parlamentul României arată clar că Guvernul condus de Dacian Cioloş este împotriva românilor.

"Încă o lovitură dată clasei de mijloc de către guvernul tehnocrat. Încă o dată guvernul Cioloş arată că este împotriva românilor. Majoritatea contractelor au fost încheiate cu faţa la zid, fara ca cei care au făcut creditul să poata negocia ceva. Iar băncile spuneau că au evaluări corecte ale evoluţiei cursului, evaluări care s-au dovedit a fi total eronate şi care au ajuns să distrugă vieţile oamenilor", a spus preşedintele PSD, transmite stiripesurse.ro.

De asemenea, acesta precizează că partidul pe care îl conduce va continua să susţină că legea este una necesară.

"PSD a iniţiat în 2014 Legea conversiei şi a sustinut-o până la votul final şi va continua să o susţină pentru că este o lege necesară, astfel încât aceasta mare nedreptate să fie reparată", a mai adăugat Liviu Dragnea.

-----

Guvernul condus de Dacian Cioloş a trimis, ieri, Legea conversiei creditelor în franci elveţieni la Curtea Constituţională a României (CCR), cu o zi înainte de expirarea termenului până la care putea face acest lucru. Tot ieri, preşedintele PNL Alina Gorghiu a anunţat că Biroul Politic Naţional al PNL l-a desemnat pe Dacian Cioloş, cu unanimitate de voturi, candidat pentru funcţia de premier, iar acesta a acceptat propunerea.

Decizia lui Dacian Cioloş de a trimite legea conversiei la CCR pare că nu coincide cu poziţia PNL care a votat în unanimitate, în Parlament, conversia la cursul istoric.

Liviu Iolu, purtătorul de cuvânt al Executivului, ne-a precizat că această mişcare a fost făcută pentru că legea nu este socială.

Domnia sa ne-a declarat: "Vreau să menţionez că Guvernul susţine măsurile din lege care sprijină cazurile sociale, dar legea, per ansamblu, aşa cum a ieşit, susţine afacerile. De aceea Guvernul a trimis legea la CCR. Dacă se depăşeşte caracterul social al legii, Guvernul nu o mai susţine".

Deputatul liberal Daniel Cătălin Zamfir, care a depus amendamentul privind conversia la curs istoric a împrumuturilor în CHF, este de părere că, astfel, problema legată de această legea va fi tranşată mai repede.

Domnul Zamfir ne-a declarat: "Eu cred că Legea conversiei va trece controlul de constituţionalitate. Nu este nici prima, nici ultima lege care ajunge la Curtea Constituţională. Până la urmă, este o formă ca problema să fie tranşată mai rapid, pentru că la Legea dării în plată ne-au ţinut şase luni şi încă aşteptăm să vedem ce se va întâmpla. Nu-mi făceam iluzii că legea n-ar fi ajuns la Curte, pentru că oricum ar fi trimis-o băncile. Tocmai de aceea, eu cred că premierul Cioloş a luat decizia să lămurească chestiunea cât mai repede. Aşa, până la finalul anului putem avea o imagine finală asupra acestei legi".

La rândul său, deputatul PSD Ciprian Nica, vice-preşedintele Comisiei Juridice din Camera Deputaţilor, s-a arătat extrem de deranjat de decizia Guvernului de a trimite legea la CCR.

Domnia sa ne-a spus: "Este o lege pentru cei înrobiţi de bănci, pentru ca oamenii să nu se mai sinucidă şi vine premierul, cu indicaţii de la Bruxelles, şi o trimite la Curtea Cons-tituţională, în condiţiile în care avizul de la Guvern a fost pozitiv şi în condiţiile în care PNL l-a nominalizat pe Cioloş pentru funcţia de premier".

Ieri, legea fusese trimisă preşedintelui Klaus Iohannis pentru promulgare, după cum apare pe site-ul Camerei Deputaţilor.

Conform legislaţiei în domeniu, astăzi era ultima zi în care legea trebuia trimisă şefului statului ca să o promulge. Noua lege a fost votată în 18 octombrie, în unanimitate, aceasta vizând conversia creditelor în CHF la cursul de la data acordării, fără niciun prag sau grad de îndatorare, la costuri care urmează să fie negociate de cele două părţi, res-pectând principiul bunei credinţe şi diligenţele profesionale, astfel încât obligaţiile de plată să nu fie mai împovărătoare pentru consumatori.

Preşedintele Klaus Iohannis a spus, în urmă cu o săptămână, că, împreună cu echipa sa, va analiza Legea conversiei creditelor în franci elveţieni, solicitând inclusiv opinia băncilor.

Domnia sa a precizat: "Eu nu cred că este bine să fac acum o apreciere pauşală a acestor iniţiative care, sigur, pot fi denumite unele populiste. Împreună cu echipa mea, vom lua fiecare act normativ în parte, vom analiza, vom cere opinia şi celorlalte părţi implicate. De exemplu, când vorbim despre conversia francilor, cu siguranţă voi cere din zona bancară o opinie şi, în momentul în care avem o analiză completă pe care o considerăm corectă, voi face aprecieri asupra acestor acte normative".

Vicepreşedintele PSD, deputatul Doina Pană, a spus, zilele trecute, că speră ca preşedintele Klaus Iohannis să promulge legea conversiei creditelor în franci elveţieni, deoarece aceasta "corectează o mare nedreptate".

Domnia sa a spus, la finalul săptămânii trecute: "Eu sper ca domnul Iohannis să nu tergiverseze promulgarea ei, pentru că nu are absolut niciun motiv. La nivel de Uniune Europeană mai exis-tă asemenea legis-laţie, prin care ţările îşi protejează cetăţenii proprii, spre exemplu, Polonia. În plus, corectează o nedreptate, în sensul că riscuri trebuie să-şi asume nu numai clienţii, ci şi băncile. Este o lege dreaptă, o lege care corectează o mare nedreptate şi dumnealui nu ar face decât să o întârzie, pentru că, ştiţi foarte bine, chiar dacă ar trimite-o înapoi în Parlament, nu face decât, câteva luni, să mai chinuie nişte oameni disperaţi".

În opinia deputatului bistriţean, în cazul în care legea va fi retrimisă în Parlament, actualul legislativ se va mobiliza pentru a o aproba din nou în cel mai scurt timp, chiar dacă va începe campania electorală pentru alegerile parlamentare.

"Pentru aşa ceva, chiar dacă vom intra în perioadă de campanie, (...) sunt convinsă că, dacă va fi cazul - sper să nu fie - Parlamentul se va aduna special pentru această lege", a afirmat Doina Pană.

Directorul general al ANPC Paul Anghel a scris, pe pagina sa de Facebook, că Legea conversiei este justă şi va face dreptate în raporturile juridice ale băncilor cu consumatorii. Directorul ANPC mai spune că împărţirea riscului valutar trebuie să se facă în mod corect între cele două părţi (creditor şi debitor) şi subliniază că, acum, riscul este suportat exclusiv de către o singură parte, şi anume de consumator.

Debitorii cu împrumuturi în moneda elveţiană au trimis scrisori preşedintelui ţării, în care îi solicită să promulge legea.

În condiţiile actuale, preşedintele trebuie să aştepte decizia CCR înainte să ia o dicizie legată de lege.

Noul act legislativ va intra în vigoa-re după 60 de zile de la momentul publicării ei în Monitorul Oficial

CLIENŢII CU CREDITE ÎN CHF:

"Un Guvern care nu a fost votat de cetăţeni calcă în picioare interesele acestora"

Clienţii cu credite în franci elveţieni se declară revoltaţi de decizia Guvernului de a trimite Legea conversiei la CCR.

Reprezentanţii Grupului clienţilor cu credite în CHF ne-au transmis: "Considerăm că motivele invocate - retroactivitate şi criterii sociale - nu stau în picioare. Mai mult, criteriile invocate fac această lege inaplicabilă pentru foarte mulţi împrumutaţi. Ce doreşte Guvernul? Să încurajeze munca la negru pentru ca debitorii să poată beneficia de lege? Ce face cu cei care au două sau trei servicii pentru a putea plăti ratele şi nu se încadrează în criteriul propus? Ştie Guvernul care era preţul unui apartament cu 3 camere într-un cartier oarecare din Bucureşti în anii 2007-2008? 160.000 - 180.000 de euro! Pe cine vrea să excludă Guvernul, pe cei care au căzut pradă unei înşelătorii?

Guvernul Cioloş nu cunoaşte ce a însemnat creditarea în CHF? O creditare în care băncile au folosit practici comerciale înşelătoare şi o inginerie financiară, prin care băncile şi-au securizat profiturile într-o monedă de refugiu, cu preţul ruinării debitorilor. Decizia Guvernului înseamnă amânarea aplicării legii şi înseamnă girarea consecinţelor acestei înşelătorii. Criteriile sociale de care vorbeşte nu îşi au rostul într-o lege de protecţie a consumatorului!

În acest moment, singurii care nu beneficiază de nicio protecţie prin lege în România sunt tocmai debitorii în CHF, prinşi în capcană, pe care Guvernul, preocupat mai mult de interesele marii finanţe internaţionale şi ale băncilor străine din România decât de aflarea adevărului şi rezolvarea problemei cetăţenilor abuzaţi într-un fel fără echivalent în restul ţărilor din UE, a avut grijă să o prelungească!

Dacă în acest fel sunt protejate interesele cetăţenilor români, care, să nu uităm, au fost înşelaţi crunt şi au plătit chiar cu viaţa, care nu cer nimic de la stat, ci doar atât: să se pună capăt printr-o lege corectă unei situaţii dezastruoase provocată exclusiv de bănci în goana după profit şi cotă de piaţă, atunci nu putem spune decât atât: viitorul acestei ţări este în pericol.

Am ajuns în situaţia în care un Guvern care nu a fost votat de cetăţeni, neavând legitimitatea votului acestora, calcă în picioare interesele acestora fără să se teamă de răspundere. Sancţiunile cetăţenilor vor urma, fiindcă nimic nu este etern şi dreptatea până la urmă va învinge".

Avocatul Piperea: "Tot răul spre bine"

"În timp ce debitorii sufocaţi de datorii încă se ceartă între ei pe tema «discriminării», adevăraţii lor adversari, banksterii, care au stat uniţi, tocmai ce au obţinut o victorie de parcurs: Guvernul a trimis legea la Curtea Constituţională pentru verificarea compatibilităţii ei cu Constituţia", a scris avocatul Gheorghe Piperea pe pagina sa de Facebook.

Domnia sa a precizat: "Personal, trebuie să repet că legea, deşi are nişte inadvertenţe de redactare, nu are vicii de constituţionalitate.

Chiar dacă debitorii vizaţi de lege sunt, probabil, pe culmile disperării în prezent, trebuie spus, cum zice românu': «tot răul spre bine».

Aşa cum ne-a arătat experienţa cu Legea dării în plată, banksterii s-ar fi opus din răsputeri şi acestei legi, atacând-o în instanţă după intrarea sa în vigoare şi ţinând pe loc pe toată lumea cu sute sau mii de excepţii de neconstituţionalitate generatoare de dosare suspendate.

Or, atacarea legii înainte de promulgare poate scurta cu luni bune de zile termenul efectivităţii legii, căci, după pronunţarea soluţiei de constituţionalitate, preşedintele nu mai poate evita promulgarea, iar banksterii nu mai pot ataca ulterior legea la CCR.

Important de spus: CCR va verifica legea sub toate aspectele, inclusiv acela al potenţialei discriminări între debitorii în CHF şi debitorii în alte valute. Vom şti dacă această idee, strecurată în mintea şi emoţiile oamenilor de cântăreţii în strună ai banksterilor a fost o idee justă sau, dimpotrivă, poluatoare a alianţei debitorilor. (...) Sugerez calm şi gestiune eficientă a mâniei".

Alina Gorghiu: "Am convingerea că legea conversiei nu are motive să pice la CCR"

Liderul PNL, Alina Gorghiu, s-a declarat, aseară, convinsă că legea conversiei creditelor în franci elveţieni la curs istoric nu are motive să pice la Curtea Constituţională a României (CCR), precizând că efectuarea unui control de costituţionalitate va uşura parcursul ulterior al legii.

Alina Gorghiu a declarat, într-o emisiune la Realitatea TV: "Nu cunosc raţiunea acestei sesizări la CCR, dar vă spun un lucru: atacul la CCR poate avea şi o conotaţie pozitivă: se scurtează timpul până vom avea o decizie asupra legii şi se limitează, astfel, posibilitatea băncilor de a contesta constituţionalitatea acesteia, aşa cum au anunţat deja că vor face".

Liderul PNL a precizat: "Am convingerea că legea nu are motive să pice la CCR, nu văd motive de îngrijorare pentru cei cu credite în franci".

Alina Gorghiu a susţinut că explicaţiile privind contestarea legii conversiei la CCR trebuie să vină de la Guvern.

"Faptul că se face un control de costituţionalitate uşurează parcursul ulterior al legii.(...) Ar fi fost bine, însă, ca înainte de sesizare, Guvernul să comunice care sunt motivele pentru care a făcut acest lucru", a mai afirmat, aseară, liderul PNL.

Opinia Cititorului ( 75 )

  1. Doamna Gorghiu Alunitza, va dau eu vreo 2 motive destul de puternice pentru care "legea" asta NU e Constitutionala. Motivele se numesc articolul 15 aliniatul 2 si articolul 16 din CONSTITUTIA ROMANIEI! Aceste articole trebuia sa le stiti ca pe apa, dar se vede ca eminenta dvs. cariera juridica nu insumeaza mai mult decat dosarele de la Turceni.

    Imi place de Nica de la PSD. Auzi la el:"Este o lege pentru cei înrobiţi de bănci..." Aoileu, auzi la el :))))) Bre nea Nica, Hadarean cu cele 3(TREI) case tot inrobit de banca e? Dar Sandu cu vila-n Chiajna? Dar Bejan, Voivozeanu, Stanescu, Teodorescu si altii ca ei, tot "inrobiti" de banci sunt? :)))) AM inteles ca e campanie electorala dar nici asa. Mai lipseste ca Super Mario din Teleorman sa iasa public si sa spuna cati morti nu vor vor iesi la vot in decembrie pentru ca nu au odihna pe lumea cealalta din cauza ca a atacat guvernul legea la CCR. Lasati vrajeala politica, nu tine. Lamentari din astea fac deja liderii "consumatorilor", alde Gavroche Necula, Robu Scuipici sau Tanase Zbanghiul. Macar astia au o scuza sa cada-n penibil zi de zi, pentru asta sunt platiti, dar voi...?

    Tare mi-e ca la cum se vad lucrurile cam are dreptate Libocor, martisorul ii apuca pe unii cu legile cazute si cu Prima Casa batuta-n cuie pe inca vreo 3, 4 ani. Sa vezi atunci ce-o sa fuga Barbichon de la Cisnadie de aia care au bagat bani in el :))))))))))))) 

    Uluitor cum o ziarista foloseste un titlu atit de evident sexualizant la adresa unei alte doamne.

    1. nu fa aprecieri pauschale, ca poti sa devii presedinte :-)

      Stimate domnule, cu respect va atrag atentia ca evidenta sexualizanta se gaseste in obsesiile dumneavoastra: verbul "a ciolosi" nu exista in limba romana, in schimb sonoritatea sa aminteste de "a ciolaci", care eventual, inseamna "a ciunti", de la turcescul "ciolak" - ciunt, schilod.

      Ce faci Make? esti ca radio Erevan. 

      Dar tu? Esti ca un ascultator in treaba.

      Ce vremuri frumoase cand ziarul Bursa se mai ocupa si de bursa. Imi lipseste dl Mihai Iordache cu articolele lui interesante. Acum , daca vrei sa afli ceva nou despre companiile listate , te duci pe profit.ro si pe economica.net .

      La 3 milioane valoarea zilnica a tranzactiilor, de ce te mai intereseaza BVB?

      Cu parere de rau, obsedati sexuali sinteti voi de la "Bursa" - pt un click in plus trintiti niste titluri de genul asta care nu pot fi interpretate altfel decit sexual. Ar fi foarte derenjant, zic eu, daca as spune ceva de genul: redactia ziarului bursa a make-izat-o pe emilia olescu! e simplu, pina la urma, decenta e la doi pasi de oricine, trebuie doar recunoscuta.

      Nu, eu savurez radio Erevan. 

    Guvernul a ciolosit-o pe femeia aia? Wow! WOW!!!! Bursa si mache ating noi culmi ale jurnaizdeielii. CanCan si Click crapa de ciud. [Fragment eliminat, conform regulamentului]

    1. ...CanCan, Click si tu.

    Și "isărită", și "cioloșită", e cam mult:))

    1. Referitor la poziția contradictorie cu privire la legea conversiei ... dacă nu s-a înțeles bine.

      Și un punct de vedere asupra jocului de cuvinte infantil din titlul articolului ...

      A facut foarte bine Ciolos; ca sa fie sanse de aplicare lege, trebuiau lasate cele 2 conditii: grad de indatorare + plafon, si in plus mai trebuie stabilita referinta pt dobanda. Calculul conversiei se face la dobanda/lei de la momentul 2008... pana acum, sau la dobanda/lei din momentul conversiei??? Ca treaba aia: fara plafoane (ca sa incapa afacerile imobiliare...) si negocierea la bunu simt al bancii...arata clar ca legea trecuta in forma asta prin Parlament este: 1. dedicata unor gusati imobiliari; (%mic din total masa creditati, dar semnificativ ca valoare) 2.vor avea parte de negociere dobanda si comisioane doar "premiantii"; 3.daca n-o trimitea Ciolos la CCR o atacau bancile oricum si atunci era si mai stravezie treaba - au trecut-o in forma asta prin parlament sa se cheme ca au avut grija de bobor, da' si ce daca nu este aplicabila? mai tragem de timp pana trec alegerile

      Atit m-a dus capul.

      Ca la radio Erevan? 

    Cei care nu au somn.... Postacii

    1. Au inviat crezând ca e de bine.

      Sistemul bancar așa cum îl știu ei e pe moarte. 

      Nu este clar stadiul agoniei.

    Domnule Dragnea, dl. Ciolos nu e impotriva romanilor, ci doar a celor 45 romani care au luat credite de peste 1 milion CHF. Cred ca si dl MAKE e de acord ca cei 45 romani nu sunt nici saraci si nici neinformati. Rusine, domnule Dragnea pentru manipularea romanilor. Sper ca dl MAKE nu manipuleaza si el cu ziarul BURSA.

    1. se pare ca nu manipuleaza, daca si eu pot sa imi spun parerea aici, nefiind membru nicarii, dor un pirlit de inginer cu datorii

      Dar dumneata, dle inginer, ai luat peste 1 milion CHF? Crezi ca limiitarea la 250 mii CHF a creditelor ce puteau fi convertite nu era suficienta?

      limitarea la 250 mii chf = necesara dar nu suficienta, caci daca lg este contestata ca neconstitutionala, ca intervine intr-un contract intre parti, etc, atunci trebuie sa demonstreze macar caracterul social al acestei masuri exceptionale de incalcare a regulilor mentionate anterior. In plus, avand experienta (personala) de asa zisa "colaborare/negociere cu bancile" pe fondul lipsei de reglementari clare ref. autorizare, monitorizare si control banci-clienti-ANPC, sustin ca trebuie precizate si conditiile de calcul dobanzi, altfel vor fi creativi , ca deobicei in aavantajul lor.

      nu, nu am luat peste 1 million, cum ziceam nu sunt Dl. Macelar

    CIOLOS not equal EIERLOS, adicatelea fara Chief Information Officer actionezi cu inima, fara oua actionezi cerebral, fara pasiune. Astazi nu cumpar Plaiboi. Numarul cu domnul Ciolos e nesatisfacator, da asta e. Macar e brutal:-)

    De ce sa stricam o tara intreaga pentru debitori putini in CHF fata de Ungaria, Polonia, care nu au convertit la un curs istoric de acum 10 ani ?

    Nici macar Orban care intareste statul sa zicem, nu a gandit atat de comunist. 

    Sa ajtam pe cei cu probleme si sa platim toti, dar sa nu ajutam preferential cativa care vor drepturi de circulatie si euro in UE, dar la o evolutie a pietei contrara, - sa platim toti si sa stricam legi fundamentale.

    Rusine PNL, care liberalism rusine d-na Isar, sefa PNL. 

    1. plin de pasiune. Daca ai fi citit raportu financiar Erste , vedeai cum nea Treichl era posibil sa fie dat in judecata in regres , dupa ce Deloitte Moghio incurca un pic bilantzu la Postabank:-)

      The Brute..numai comentarii tampe dai..nu te-ai mai saturat de cimiliturile tale rasuflate? tot acuzii pe unii si pe altii prin 3 - 4 propozitii esuate..daca ai informatii clare si dovezi despre escrocii din banci, din piata de capital din politica, scrie un articol amplu in Bursa, ZF sau oriunde...mai lasa comentariile tale penibile si obositoare ca esti enervant deja

      The Brute este cel mai "colorat", cel mai extravagant in expresii (facand abstractie de limba gramatica mioritica), in comparatii,acuzatii, si trebuie sa recunoastem, in profunzimea analizelor. Eu am de mult impresia ca este bun prieten cu alde Treichl, care-i mai sopteste cate ceva din interior, permitandu-i sa ne arunce petardele. Nu-mi dau seama totusi, cine-i ciripeste stirile de la Chisinau. 

      si dansul corecteaza, mai un membru al consiliului de supraveghere, mai un risikomanager...Stirile de la Chisinau vin de fapt de la Viena prin intermediul prietenului Hoetzl...

    Ce zice nea Liviu?

    "Majoritatea contractelor au fost încheiate cu faţa la zid, fara ca cei care au făcut creditul să poata negocia ceva. "

    Pe bune? Adica functionarul de la banca statea cu puscocul pe masa: semnezi sau trag cu glontul dupa tine! Cate neobrazare la acest individ puscariabil! 

    1. Nu ca mi-ar fi simpatic individul pomenit de tine insa a folosit omul o metafora.....clasa a 6 a.

    Nu e logic ca o lege discriminatorie sa fie analizata de Curtea Constitutionala? Sau ne intoarcem in perioada Nastase, cu legi speciale privind regimul vamal ca astepta coloana de TIR-uri la intrarea in tara? Dupa care, revenire la legea veche. Traiasca partidul, prosperitatea temporar-electorala, linistea in presa si lumina stinsa sa se poata fura mai usor.

    o magarie ce a facut PNL, in primul rand. redactia a sesizat corect, PNL susteine legea, PNL il sustine pe Ciolos ca viitor premier, Ciolos sesizeaza la CCR legea votata de PNL. Alina Gorghiu este o mincinoasa, iar Ciolos o mare dezamagire

    CE speculatori domn Ciolos, dar marii samsara imobiliari care cumpara cu un pret si vand cu altul ins ecunda 2 cum se cheama?

    Si dc s-au luat 2-3 apartamanete case, faptul ca s-au achitata pana acum credite frauduloase nu are nicio scuza. 

    In primul rand guvernultbs a inteleaga ca toti romanii care au luat astfel decredite au fost inselati

    1. Poate pe la clauze, comisioane, dar la fondul unui contract bilateral de credit niciun tribunal nu a spus ca romanii au foat inselati de banci.

      Exagerati probabil. 

      O clauza abuziva poate fi atacata si scoasa dintr-un contract. Dar sa modifici retroactiv un contract e un pic cam neconstitutional. Bravo pt. Ion de la 13.

      Nu va mai jucati atat cu termenul "retroactiv" ..s au mai jucat unii cica mari avocati -scumpi sigur- si si -au luat o peste bot de la CCR.

      Mai usor cu mobila 

    Oare se converteste si dobanda de la franc la leu, la aceeasi data? :))))

    Doamne, ce neam de pomanagii mai suntem. 

    Ziarista, nu e ziarista, daca nu v-ati dat seama pana acum. Titlu de can can in ziar de acelasi nivel.

    Ar trebui votata o lege in care sa se stabileasca ca ziarul bursa sa returneze jumatate din pretul platit de cititori, se la infiintare pana in prezent, pentru lipsa de profesionalism si manipulare. 

    1. Nu stiu de ce ar plati cititorii, timp de 26 de ani, un ziar care manipuleaza si caruia ii lipseste profesionalismul.

      In schimb, banuiesc ca te satisfac publicatiile evazioniste fiscal ale mogulilor suspectati de ordine criminale la mineriade. Nu-i asa ca nu-i placut sa le vezi pe acelea in faliment, desi patronatul a fost subventionat de la buget, in repetate rinduri, cu sume enorme?

      De ce nu-ti pui problema recuperarii banilor acelora? 

      Intrebarea ta referitoare la dobanda la lei este exceptionala. Doar pentru acest lucru legea ar trebui sa pice la CCR.

      Hai sa nu deviem. Nu vorbim acum despre alte publicatii sau despre evaziunea din romania. Manipularea ne este neaparat perceputa de cel manipulat, chiar deloc daca este bine facuta. Dar orice cititor care la un momendat isi da seama ca a fost manipulat sau care doar ar vedea o asemenea lege ca o oportunitate pentru a-si recupera niste bani, ar putea cere asa ceva. Nici nu mai conteaza daca ati manipulat sau nu doar ca, cititorul zice asta. Cum ar fi sa dati bani din buzunar pentru ce ati muncit?

      Imi bat gura degeaba... 

      E bine ca ti-ai dat seama.

      Profund make, profund, specific de profund.

      Sper ca in timp, cititorii de presa economica sa va scoata din piata. Cred ca procesul a inceput de ceva timp. Succes! 

      Ion Ion cred ca ai din nou dreptate. Eu vin pe site-ul Bursa mai mult din obisnuinta si ca sa citesc cate ceva din comentarii. N-am mai vazut aici o analiza buy sau sell de pe vremea lui Mihai Iordache.

    Cazurile sociale la care face ciolos referire, nu ar trebui asistate din banii statului?

    1. NU. ar trebui ca bancile sa devina responsabile pentru actiunile lor. si in fata legii, ca in fata actionarilor nu stou cum sa faca sa ascunda mizeria sub pres. nu se ajungea pana aici daca bancile erau flexibile si veneau la negociere sa imparta povara. dar au refuzat, fiind sustinute de BNR. Ciolos probabil ca e tributar bancilor, in afara de porcaria asta si prorogarea legii falimentului personal, nu stiu sa fi facut ecva notabil in mandatul sau. cine stie ce schelete or fi si in dulapul lui Ciolos

      bancile sunt raspunzatoare pentru actiunile lor, in fata legii. Din cauza asta sunt deschise o gramada de procese pe toate spetele posibile.

      O lege de protectie sociala, obligatorie, pe banii bancilor, ai actionarilor bancilor de fapt, incalca dreptul la proprietate si mai e si retroactiva. Cum ar fi sa fii obligat prin lege sa dai 1 leu unui cersetor, la fiecare semafor?

      Creditatii in franci, asta sunt daca cer asa ceva. 

      mai ramane sa se dea lege (votata dupa alegeri) ca noi astia .. sa trecem pe rosu si gata! dispare riscul systemic!

      Ioane, bancile au acordat credite in valute straine, pentru achizitii care trebuiau facute in lei, conform legii. In plus, reclama bancilor e penala.

      Chestiile astea sunt radioactive, nu retroactive. 

      frauda este retroactiva daca este pedepsita? in plus, de ce un creditat din 2016 beneficiaza de drepturi pe care un creditat din 2008 nu le are? pent0ur ca statul este corupt si incapabil sa isi protejeze toti cetatenii la fel? creditatii in CHF cer dreptate, ceva ce nu au obtinut de la bancile care le-au inchis usa in fata. cum sa fiu cersetor cand am platit 40 000 chf in 8 ani bancii si mi-am platit abia 8 000 chf din sold? banca este un hot, un camatar acoperit de guverbul ciolos si bnr

      deci accepti justitia facuta de judecatori, dar nu accepti legea. esti un speculant legislativ, un bankster

      nu degeaba a aparut termenul BANKSTER. si atentie ca nu a aparut la noi, ci in afara, in State, in inima capitalismului cel mai "liber".

      Daca au incalcat legea, clientii le pot da in judecata.

      Adica cum ??? din bani mei..!!!

    Parca nu mai voia un nou mandat. S-a razgandit nenea Ciolos ?

    Dar PNL-ul? PNL-ul ce castiga?  

    Pai...mai nimic. Cum n-au castigat nimic nici prin faptul ca au dat presedintele (Iohannis).  

    1. Chiar daca el nu vrea, il vrem noi. 

      Si daca "se intoarce" pre multi sa popeasca.

    Bine ca tine cineva si cu ăștia de și-au luat credite in franci. Ha-ha

    Bine ca tine cineva si cu ăștia de și-au luat credite in franci. Ha-ha

    Dl Ciolos, nu am luat acel credit in 2008 pt a face specula, ci l-am luat sa cumpar un apartament cu doua camere (42 mp) in care locuiesc si supraevaluat de angajatii bancii. Si am contribuit si cu 25% din valoarea creditului. Imprumutatii nu au cerut la banca credite in franci elvetieni. De altfel, nici nu s-au dat pentru ca banciile nu aveau CHF. Ei au solicitat credite in LEI sau EURO. Bancile au prezentat acest tip de credit, de care clientii nici nu auzisera, si au indrumat clientii spre a accesa credite in franci elvetieni, motivand ca nu se incadreaza in conditiile de creditare pentru LEI sau EURO, utilizand suplimentar sintagmele: “CHF este cea mai sigura si stabila moneda,” “Elvetia este o tara puternica si stabila.” O practica inselatoare , care in tari normale vezi Australia, Islanda, Germania, Franta, Croatia, Ungaria... au fost rezolvate in favoare clientilor, iar bancile - prin autoritatile acestor tari - au aplicat amenzi usturatoare. Bancile straine pur si simplu au speculat un cadru legislativ slab aici in Romania, cu o protectie a consumatorului inexistenta. Riscul valutar a cazut doar in seama noastra. Sunteti in masura sa indrepati inselatoria prin legile care credem ca guverneaza tara! Nu are rost sa puneti plafoane, pentru ca inselatoria a fost si la 10 si la 500.000 CFH. Iar despre discriminare, vorbind de creditele in EURO, nu poate fi vorba. S-au cerut EURO, banca a imprumutat EURO. Noi nu am beneficiat nici de programul prima casa. Cu garantii de la stat! Asa ca reconsiderati cand vorbiti despre discriminare, pentru ca noi chiar suntem jupuiti. Nu suntem cu nimic vinovati ca la o practica inselatoare si iresponsabila nu suntem aparati de institutiile statului. E GRAV! Nu suntem cazuri sociale, nu vreau ca un alt roman sa plateasca imprumutul facut de catre familia mea. Banca trebuie sa plateasca, amendata, pentru inselatorie, prin diminuarea profitului. E foarte siDl Ciolos, nu am luat acel credit in 2008 pt a face specula, ci l-am luat sa cumpar un apartament cu doua camere (42 mp) in care locuiesc si supraevaluat de angajatii bancii. Si am contribuit si cu 25% din valoarea creditului. Imprumutatii nu au cerut la banca credite in franci elvetieni. De altfel, nici nu s-au dat pentru ca banciile nu aveau CHF. Ei au solicitat credite in LEI sau EURO. Bancile au prezentat acest tip de credit, de care clientii nici nu auzisera, si au indrumat clientii spre a accesa credite in franci elvetieni, motivand ca nu se incadreaza in conditiile de creditare pentru LEI sau EURO, utilizand suplimentar sintagmele: “CHF este cea mai sigura si stabila moneda,” “Elvetia este o tara puternica si stabila.” O practica inselatoare , care in tari normale vezi Australia, Islanda, Germania, Franta, Croatia, Ungaria... au fost rezolvate in favoare clientilor, iar bancile - prin autoritatile acestor tari - au aplicat amenzi usturatoare. Bancile straine pur si simplu au speculat un cadru legislativ slab aici in Romania, cu o protectie a consumatorului inexistenta. Riscul valutar a cazut doar in seama noastra. Sunteti in masura sa indrepati inselatoria prin legile care credem ca guverneaza tara! Nu are rost sa puneti plafoane, pentru ca inselatoria a fost si la 10 si la 500.000 CFH. Iar despre discriminare, vorbind de creditele in EURO, nu poate fi vorba. S-au cerut EURO, banca a imprumutat EURO. Noi nu am beneficiat nici de programul prima casa. Cu garantii de la stat! Asa ca reconsiderati cand vorbiti despre discriminare, pentru ca noi chiar suntem jupuiti. Nu suntem cu nimic vinovati ca la o practica inselatoare si iresponsabila nu suntem aparati de institutiile statului. E GRAV! Nu suntem cazuri sociale, nu vreau ca un alt roman sa plateasca imprumutul facut de catre familia mea. Banca trebuie sa plateasca, amendata, pentru inselatorie, prin diminuarea profitului. E foarte simplu!

    1. "...nu vreau ca un alt roman sa plateasca imprumutul facut de catre familia mea"....si cu toate astea NU bancile vor plati ci TOTI romanii. asta e problema. Plafonul este necesar si obligatoriu. Cei care au luat credite CHF >150000 erau constienti, escroci sau nebuni. Si nu e nimeni obligat sa plateasca pentru ei

      Pai stai putin...daca ti-ai cumparat un apartament de 42 m.p...spunem te rog ce credit ai luat din banca ????

      Parca ceva...ceva miroase...ca vad ca nu esti deacord cu plafonul de 250000...

      Nu cumva incerci sa trisezi.... 

      Nu vere iti vorbea de un principiu, de discriminare

      ..e asa greu de inteles? 

      Pana ieri ati amutit acu ati impanzit toate forumurile voi aparatorii drepturilor bancherilor batuti de soarta cu nume Van, Diosi.etc 

    speculatorii care au initiat aceasta lege, acuza bancile de inselaciune si efecte sociale importante, dar in loc sa se duca in instanta cu acuze de inselaciune (pedepsite de codul penal) si recuperarea prejudiciului potential, vor legi cu aplicabilitate larga ca sa-si poata salva speculatiile imobiliare, iar parlamentarii aflati in campannie electorala voteaza in unanimitate, exact cum au votat cresteri de salarii cu 50% in plina criza, sau salarii si pensii special pentru ei si acolitii lor

    1. La Sibiu cred că s-a descoperit soluția salvatoare pentru România: să încercăm mai întâi pe animale. România ar trebui încercată mai întâi pe animale. [citat din catavenci-sa nu ma acuzati de plagiat]

      Este o lectie pentru români, dar ei nu vor să învețe.

      Creditele înseamnă sclavagism.

      Statul și mafia bancară vor prelungi cât de mult posibil jefuirea debitorilor. O generație întreagă a fost sacrificată, escrocată de bănci, mafie protejată de către statul român. 

      Comentariul e genial!

      Titlul nu-l comentez. 

      Gresesti profund. Tin minte ca dupa '90 cand au inceput sa invadeze soselele autoturismele de care se bucurau ca scapa cei din vest, colegi de serviciu, cunoscuti, nepoti.......care nu dispuneau de bani sa-si cumpere masina, in lipsa de "ocupatie, invidiosi, ii nanalizau pe cei care faceau Iuggoslavia , Turcia si alte meleaguri facand comertul bisnita, intrebandu-se cum de aia pot, de unde au banii. Mai mult, faceau pe sclifositii; cum sa se preteze ei sa faca naveta in Turcia...... carand conserve, rulmenti/suruburi/piulite sau ce se mai trecea la vremea aceea. 

      Am zis: da domnule, cum poti sa-l certi/sa-l judeci pe om ca i se pare injositor sa se preteze la bisnita ( precizez: nu ma refer la alde Tariceanu & comp.)si atunci i-am indemnat sa mearga sarguinciosi la serviciu si sa apeleze la creit pentru asi cumpara masina si a deveni astfel "independenti" si in rand cu strada. 

      Mai apoi a venit vremea centralelor de apartament si iarasi sclifositii au inceput sa vocifereze: de unde sa scot eu acum ?? lei pentru ami cumpara centrala/materialele/plati manopera; costa o groaza de bani/trebuie sa demolez, sa scap de sobele de teracota....... 

      Le-am zis din nou: ai varianta sa apelezi la credit, iti instalezi microcentrala si ai ambientul placut si la ora doi noaptea si dimineata la sculare, platind ratele de credit sau sa "cocsezi"teracotele seara inainte de culcare si sa te scoli pe frig dimineata, platind Distrigazului "rate" lunare mai mari ca la banca, in conditile in care dimineata te scoli pe rece in casa. Unii m-au inteles/ascultat, altii nu.

      Cu creditele in franci este caminvers; unii s-au aruncat si si-au luat viloiul/ platesc din greu iar altii stau cu coatele'n balcon la apartament de doua camere. Ce noroc ca au balcon! 

    Dragnea are dreptate.

    1. Basescu e de vina! 

      esti intr-adevar un cetatean de nadejde.

      Sincer; m-am infiorat tare cand ti-am citit dedicatia. Si acum ma mai furnica. 

    Radulescu,mai bine taceai !

    Banca a facut analiza pt milonul acordat? A incasat ceva din el?Daca nu ,insemna ca nu merita numele de banca !La aprozar cu astia si mai ales cu expitatii din bnr.

    1. Lasati l sa vorbeasca ne mai amuzam si noi

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb