Gravitatea situaţiei este că nu investiţiile, ci consumul a generat creşterea deficitului comercial

Deficitul de cont curent depinde de mai mulţi factori. În primul rând, este vorba de componenta de deficit comercial, care la rândul ei este o funcţie a raportului dintre importuri şi exporturi. În mod clar, o influenţă directă asupra deficitului comercial este dată de nivelul cursului de schimb al leului faţă de moneda principalilor parteneri externi (în cazul României faţă de euro). Deficitul comercial este influenţat şi de gradul de adaptare al economiei (oferta de bunuri şi servicii) la cererea agregată, în special pe partea de consum. Desigur, deficitul comercial depinde şi de nevoile de investiţii ale ţării respective.

În cazul României, problema deficitului comercial în creştere provine tocmai din structura sa: faptul că nu investiţiile, ci consumul a generat deficitul comercial, şi în aceasta constă gravitatea situaţiei.

Factorul care influenţează pozitiv deficitul de cont curent este constituit de remiterile din străinătate ale muncitorilor români, care sunt în creştere de la an la an, dar nu pot constitui o soluţie pe termen lung de echilibrare a deficitului (cu atât mai mult cu cât aceste transferuri alimentează de multe ori consumul intern). În mod evident, pe termen lung deficitul comercial (care determină aproa-pe în totalitate şi trendul deficitului de cont curent) trebuie redus către valori sustenabile - ideal, la valori de 5-6% din PIB. În anii următori, este necesară o reducere graduală a deficitului comercial, iar aceasta se poate obţine în mod coerent printr-o evoluţie către un curs valutar de echilibru, la care diferenţa dintre importuri şi exporturi să fie dată numai de investiţii. Ajustarea cursului de schimb nu trebuie însă impusă de fluxuri monetare speculative. Aşadar, este necesar ca banca centrală să "sugereze" economiei, prin măsuri de politică monetară bine ţintite, cursul care poate fi susţinut de economie, în condiţiile actuale de competitivitate şi productivitate ale economiei. În opinia mea, acest curs se află la valoa-rea de 4 lei pentru un euro şi ar fi ideal de atins într-un interval de 1 sau 1,5 ani pentru a nu produce şocuri majore pe termen scurt. În acelaşi timp, o politică fiscală salarială mai restrictivă are rolul de a susţine iniţiativele monetare pentru echilibrarea graduală a economiei.

Este de aşteptat ca în anii următori să se vadă în oferta internă efectul investiţiilor străine, iar legătura dintre structura importurilor şi cea a exporturilor să se reducă. Problema structurală de fond este competitivitatea economiei româneşti în contextul concurenţial din cadrul UE. Româ-nia are nevoie să-şi îmbunătăţească standardul de viaţă pentru populaţie, dar acest lucru trebuie să aibă la bază în această fază creşterea exporturilor, nu consumul intern. Un leu supra-apreciat susţine creşterea consumului intern mai rapid decât creşterea economică, iar efectul este clar: majorarea deficitului comercial. Pe termen mediu, apare şi puseul inflaţionist, care nu poate fi evitat: presiunea asupra preţurilor interne este determinată de cererea internă mare. În măsura în care apar şi factori externi agravanţi (cum au fost în 2007 majorarea preţului la energie şi petrol, creşterea preţului alimentelor de bază: grâu, porumb, soia, orez pe fondul incertitudinilor internaţionale şi a condiţiilor meteo nefavorabile din ţările mari producătoare) presiunile inflaţioniste devin importante.

Pentru România, revenirea inflaţiei în 2007 a fost datorată de cumularea factorilor interni (cerere agregată mare, deficit comercial, creşteri salariale necorelate cu productivitatea) care s-au acumulat pe parcursul ultimilor trei ani, şi condiţiilor externe nefavorabile din partea a doua a anului 2007. Aceste evoluţii au determinat revenirea foarte rapidă a inflaţiei şi probabil vor genera şi persistenţa acesteia cel puţin în primul semestru din 2008. Dacă vom asista la o revenire la normalitate pe plan internaţional în primul semestru din 2008 - puţin probabilă - corelată cu politici monetare restrictive şi mai ales cu măsuri fiscale decise (foarte impro-babile în anul electoral care urmează), am putea vedea o revenire a inflaţiei către ţinta BNR.

Totuşi, condiţiile menţionate sugerează în mod clar că ţinta de inflaţie din 2008 va fi depăşită cu 0,5 - 0,75% peste marja de volatilitate.

Este tot mai clar că în următorii 2-3 ani cel puţin, ţinând cont de actuala structură a economiei, de condiţiile adverse din UE şi de competiţia pe care ţările emergente din Asia şi America Latină o fac în mod indirect României, nivelul sus-tenabil de creştere al economiei este de 4 - 4,5% în termeni reali. O creştere superioară antrenează adâncirea dezechilibrelor macroeconomice şi, în consecinţă nu poate fi susţinută pe termen lung. Desigur, pentru a micşora cât mai repede decalajul faţă de ceilalţi membri ai UE, creşterea economică optimă ar fi de 7 - 8% pe an, dar pentru aceas-ta este nevoie de o restructurare economică, susţinută de investiţii străine importante şi susţinute. Aceste ajustări structurale se pot realiza numai pe termen mediu şi lung (în 3 - 7 ani).