Grecia a semnat astăzi două contracte cu Franţa privind achiziţia a trei fregate de apărare şi intervenţie şi zece avioane de luptă Rafale, într-o nouă etapă a alianţei strategice dintre cele două ţări, informează AFP, conform Agerpres.
Semnarea contractelor vine după ce anul trecut, pe fondul tensiunilor cu vecina sa Turcia, Grecia a decis să-şi întărească capacităţile militare comandând din Franţa 24 de avioane de luptă Rafale şi trei fregate, pentru o sumă totală de peste 5,5 miliarde de euro.
Primul contract, semnat în prezenţa ministrului francez al apărării Florence Parly şi a omologului ei grec Nikos Panagiotopoulos, se referă la cele trei fregate, denumite Belharra la export. Livrarea acestora a fost prevăzută în cadrul "parteneriatului strategic" încheiat în septembrie la Paris între cele două ţări, fregatele construite de Naval Group urmând să intre în dotarea marinei greceşti în 2025, primele două, şi 2026, cea de a treia.
Al doilea contract, pentru care a venit la Atena şi preşedintele Dassault Aviation, Eric Trappier, se referă la livrarea a şase avioane Rafale noi suplimentare, vânzarea a 18 astfel de avioane de luptă făcând deja obiectul unui contract semnat anul trecut, dintre care şase au fost deja livrate Greciei.
Grecia şi Franţa au început să-şi consolideze cooperarea militară în vara lui 2020, pentru a contracara tentativele turce de explorare de gaz în zone disputate din Mediterana de est.
Mâine, când Grecia marchează debutul războiului de independenţă faţă de imperiul otoman, în 1821, de pe portavionul francez Charles de Gaulle, ancorat în largul Cretei vor decola aeronave Rafale pentru a participa la defilarea militară tradiţională de la Atena, la care va asista pentru al doilea an consecutiv şi ministrul apărării francez Florence Parly.