Grecia continuă să influenţeze în mod negativ bursele europene

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Internaţional / 8 iunie 2015

Acţiunile tranzacţionate la bursele europene au scăzut vineri, după ce Grecia a devenit prima ţară care, după anii 1980, îşi amână plata datoriilor către Fondul Monetar Internaţional (FMI).

Titlurile "National Bank of Greece" SA, cea mai mare bancă elenă, s-au depreciat cu 11%, la 1,10 euro, iar cele ale companiei de telefonie "Hellenic Telecommunications Organization" SA (OTE) - cu 4,6%, la 7,81 euro.

Acţiunile "Deutsche Bank" AG, cea mai mare bancă germană, au pierdut 1,1%, ajungând la 27,58 euro, după apariţia informaţiei potrivit căreia aceasta derulează o anchetă internă privind o posibilă spălare de bani de către clienţii săi ruşi. Presupusa infracţiune poate implica tranzacţii de circa 6 miliarde de dolari.

Titlurile "Lloyds Banking Group" Plc, cel mai mare creditor ipotecar britanic, au scăzut cu 0,5%, la 87,09 pence.

Autoritatea de reglementare financiară din Marea Britanie a amendat "Lloyds" cu 180 de milioane de lire sterline pentru modul în care a gestionat plângerile clienţilor cu privire la vânzarea înşelătoare a unor asigurări.

Acţiunile "Vodafone Group" Plc, al doilea mare operator de telefonie mobilă din lume, au coborât cu 2,4%, la 242,05 pence. Compania a confirmat, vineri, că poartă discuţii preliminare cu operatorul de cablu "Liberty Global" cu privire la posibilitatea unui schimb de active.

Titlurile "Syngenta" AG, producător elveţian de chimicale pentru agricultură, au înregistrat un minus de 3,3%, la 412,80 franci, după ce agenţia Reuters a informat că o afacere a acestei companii cu "Monsanto" din SUA nu va avea loc din cauza aspectelor antitrust.

Acţiunile BP Plc, al doilea mare producător european de petrol, au urcat cu 0,7%, la 443,35 pence. OPEC a decis, vineri, să menţină neschimbate cotele de producţie a petrolului pentru încă şase luni.

Titlurile companiei miniere "Polymetal International" Plc au fost nemodificate - 530,50 pence, deşi preţul futures al aurului a scăzut vineri, la New York, până la cel mai redus nivel al ultimelor 11 săptămâni.

Indicele FTSE 100 al pieţei din Londra a scăzut cu 0,8%, la 6.804,60 puncte, ASE al celei din Atena - cu 5%, la 786,11, DAX al Bursei din Frankfurt - cu 1,3%, la 11.197,15.

Fluctuaţii majore în SUA

La New York, acţiunile au oscilat puternic vineri, după ce administraţia SUA a anunţat date peste aşteptări pentru piaţa muncii.

Titlurile "JPMorgan Chase & Co.", cel mai mare creditor american, s-au apreciat cu 1,6%, la 67,42 dolari, iar cele ale rivalului mai mic "Bank of America" Corp. - cu 2,4%, la 17,19 dolari.

Acţiunile "Chevron" Corp., al doilea producător major de petrol din SUA, au crescut cu 0,2%, la 101,59 dolari, pe fondul avansului cotaţiilor de pe piaţa de profil.

Titlurile producătorului de ţigarete "Philip Morris International" Inc. au scăzut cu 2,6%, la 79,70 dolari, iar cele ale "Altria Group" Inc., societate cu activităţi în sectorul de consum, cu 3,4%, la 48,21 dolari, în condiţiile aprecierii dolarului.

Acţiunile gigantului auto "General Motors" Co. au avut un preţ de 35,12 dolari, mai mic cu 1,2% decât în ziua precedentă.

Indicele Standard & Poor's 500 a scăzut cu 0,1%, la 2.092,83 puncte, Dow Jones Industrial Average - cu 0,3%, la 17.849,46, Nasdaq Composite a urcat cu 0,2%, la 5.068,46.

Asia, pe curs descendent

În Asia, acţiunile au scăzut vineri, pentru a cincea zi la rând, după ce Grecia a cerut amânarea plăţilor către FMI.

Titlurile "Nippon Sheet Glass" Co., producător japonez de sticlă, care obţine aproape 40% din vânzări în Europa, s-au depreciat cu 1,4%, la 140 de yeni, iar cele ale "Nissha Printing" Co., producător de ecrane digitale, care realizează peste 50% din vânzări în Europa, cu 2,6%, la 2.218 yeni.

Acţiunile "Toyota Motor" Corp., producător japonez de automobile, au pierdut 1,9%, ajungând la 8.470 yeni, după apariţia unei informaţii potrivit căreia acesta ar putea avea dificultăţi în realizarea ţintelor de vânzări pe 2015.

Titlurile "Takata" Corp., producător nipon de componente auto, au scăzut cu 1,3%, la 1.352 yeni. "Honda Motor" Co. şi "Mazda Motor" Corp. au anunţat că vor rechema la service mai multe autoturisme din cauza air bag-urilor defecte furnizate de "Takata".

Acţiunile "Honda" au scăzut cu 0,8%, la 4.228 yeni, însă cele ale "Mazda" au urcat cu 0,3%, la 2.725,5 yeni.

Titlurile "Citic Securities" Co., cea mai mare societate chineză de brokeraj, au consemnat un declin de 2,8% pe piaţa din Hong Kong, la 30,90 dolari HK. Compania a anunţat că va intensifica monitorizarea finanţării în marjă, în vederea reducerii riscurilor tranzacţiilor cu acţiuni.

Acţiunile "Australia & New Zealand Banking Group" Ltd. au coborât cu 1,1%, la 31,17 dolari australieni, iar cele ale "Commonwealth Bank of Australia" - cu 0,3%, la 80,29 dolari australieni.

Indicele Nikkei 225 al Bursei din Tokyo a scăzut cu 0,1%, la 20.460,90 puncte, Hang Seng al celei din Hong Kong - cu 1,1%, la 27.260,16, S&P/ASX 200 al pieţei din Sydney - 0,1%, la 5.498,46

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb