Grecia îndeamnă creditorii să finalizeze analiza reformelor până la 1 mai

V.R.
Ziarul BURSA #Jurnal de criză / 8 martie 2016

Grecia îndeamnă creditorii să finalizeze analiza reformelor până la 1 mai

Ministrul de finanţe din Grecia, Euclid Tsakalotos, i-a îndemnat ieri, pe creditorii internaţionali ai ţării, să finalizeze până la data de 1 mai analiza măsurilor de reformă adoptate de Atena, respectiv să încheie discuţiile lungi cu privire la tăierile de pensii.

"Această problemă a timpului este importantă, dacă vrem să ieşim dintr-un cerc vicios şi să intrăm într-unul virtuos", a spus Euclid Tsakalotos, citat de publicaţia germană Frankfurter Allgemeine Zeitung.

Amintim că, săptămâna trecută, Euclid Tsakalotos a declarat că Grecia nu poate accepta cererile Fondului Monetar Internaţional (FMI), unul dintre creditorii săi, cu privire la noi tăieri de pensii, ca să realizeze excedent bugetar primar în doi ani.

O analiză a creditorilor, lansată anul acesta, a fost oprită în februarie, din cauza reformei sistemului de pensii.

"Nu putem continua să dezbatem la infinit pe marginea reformei pensiilor, ca şi cum am ţine o rană deschisă", a menţionat Tsakalotos, adăugând: "Pensiile sunt parte a sistemului de securitate socială."

Dacă Grecia nu primeşte acceptul creditorilor pentru reforme, miniştrii de finanţe din zona euro nu pot autoriza plata tranşei următoare pentru Atena.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb