Grecia îşi fortifică graniţa pentru a bloca refugiaţii din Turcia şi Siria

D.T.
Internaţional / 27 februarie 2023

Grecia îşi fortifică graniţa pentru a bloca refugiaţii din Turcia şi Siria

Grecia a întărit controalele de-a lungul frontierei sale terestre şi maritime cu Turcia, aşteptându-se la un nou val de persoane care ar putea căuta refugiu în urma cutremurelor ce au devastat sud-estul Turciei şi nordul Siriei, News.ro.

Sute de poliţişti de frontieră suplimentari au început să patruleze în weekend la graniţa terestră greco-turcă din regiunea Evros, în timp ce au fost intensificate măsurile de urgenţă pentru a stăvili fluxurile de imigranţi.

"Deplasarea în masă a milioane de oameni nu este o soluţie", a declarat ministrul grec al migraţiei, Notis Mitarakis, subliniind necesitatea trimiterii la timp de ajutoare de urgenţă în Turcia şi Siria.

Este de aşteptat ca o parte dintre persoanele rămase fără adăpost în urma cutremurelor din 6 februarie - un dezastru care s-a soldat cu peste 50.000 de morţi - să înceapă să se îndrepte spre Europa în primăvară, dacă nu va sosi asistenţă umanitară, notează sursa citată.

Patrulele grecilor au fost întărite, după ce, în contextul discuţiilor despre Schengen, ministrul Mitarakis ceruse oricum o protecţie sporită a frontierelor continentului printr-o infrastructură de supraveghere consolidată şi garduri suplimentare.

La o conferinţă europeană privind gestionarea frontierelor, care a avut loc vineri în Grecia, ministrul Mitarakis a promis că extinderea unui zid controversat de-a lungul frontierei terestre va continua, indiferent dacă va fi sau nu finanţat de UE. Bariera de 35 de kilometri lungime şi 5 metri înălţime ar urma să se dubleze până la sfârşitul anului. "Gardul va fi extins pe întreaga lungime a fluviului (Evros sau Mariţa - n.r.), astfel încât să putem proteja continentul european de fluxurile ilegale", a declarat el.

Guvernul de centru-dreapta de la Atena a declarat, de asemenea, că va achiziţiona zeci de noi nave pentru paza de coastă, ca să patruleze insulele din Marea Egee care se află în faţa coastelor turceşti.

Miniştrii reprezentând 15 state membre care au participat la conferinţa de săptămâna trecută de la Atena au solicitat nu numai încheierea de acorduri cu ţări terţe pentru a accepta refugiaţi, ci şi un sprijin financiar suplimentar "pentru toate tipurile de infrastructură de protecţie a frontierelor". Toate aceste discuţii au loc în contextul în care Olanda şi Austria, cu precădere, au reclamat că spaţiul Schengen nu funcţionează şi nu este suficient protejat, motiv pentru care s-au opus, în decembrie, intrării României şi Bulgariei în spaţiul de liberă circulaţie, acceptând, în schimb, Croaţia, informează sursa.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Valul de refugiati nu se poate opri cu actuala

    legislatie a UE,

    restul sunt texte inutile 

    1. Nici nu are cum.N-ati vazut ce zice Ursula?Asta a ramas in locul Merkelitei doar ca este mult,mult mai proasta!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb