Grecia realizează o privatizare majoră cu "Fraport" Germania

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional / 15 decembrie 2015

Grecia realizează o privatizare majoră cu "Fraport" Germania

Atena vinde 14 aeroporturi regionale pe 1,2 miliarde euro

Guvernul de la Atena a semnat, ieri, primul său mare acord de privatizare cu societatea germană "Fraport" AG, aceasta din urmă obţinând un contract de 1,2 miliarde de euro (1,32 miliarde dolari) pentru concesionarea şi gestionarea a 14 aeroporturi regionale din Grecia.

Tranzacţia, care a fost aprobată de precedentul Guvern grec, a fost îngheţată după victoria lui Alexis Tsipras, în ianuarie. Dar primul ministru a reactivat această vânzare ca parte a celui de-al treilea acord de asistenţă financiară încheiat cu creditorii externi, în august anul acesta.

"Semnarea acestui acord este un mesaj important şi puternic dat tuturor, potrivit căruia economia Greciei câştigă încredere pe pieţe", a declarat preşedintele Agenţiei de Privatizare din Grecia (HRADF), Stergios Pitsiorlas.

Cele 14 aeroporturi regionale privatizate sunt Salonic, Kerkyra, Chania, Kefalonia, Zakynthos, Aktio, Kavala, Rhodos, Kos, Samos, Mytilene, Myconos, Santorini şi Skiathos.

"Fraport" şi partenerul său elen "Copelouzos" au acceptat să plătească taxe anuale de închiriere în valoare de aproximativ 23 de milioane de euro pentru concesionarea aeroporturilor timp de 40 de ani.

Consorţiul condus de "Fraport" va prelua operaţiunile aeroporturilor în toamna lui 2016, când va plăti suma convenită. Per total, acesta va investi peste 1,4 miliarde de euro pe perioada concesiunii.

Săptămâna trecută, Stergios Pitsiorlas a anunţat că, anul viitor, Grecia speră să obţină trei miliarde de euro din privatizări, o sumă dublă comparativ cu cifra inclusă în proiectul de buget (1,9 miliarde de euro), dar mai mică decât ţinta de 3,7 miliarde de euro prevăzută în programul de asistenţă convenit de Grecia cu UE şi FMI.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb