GreenWEEE investeşte 10 milioane euro într-o nouă fabrică la Buzău

ANA FELEA
Miscellanea / 10 noiembrie 2021

GreenWEEE investeşte 10 milioane euro într-o nouă fabrică la Buzău

GreenWEEE International, companie ce activează pe piaţa de reciclare a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice (DEEE), a anunţat că va investi 10 milioane de euro într-o nouă fabrică de reciclare. Compania, prezentă la Buzău din anul 2009 şi în Câmpia Turzii din anul 2017, membră Green Group, îşi continuă strategia de dezvoltare prin construcţia celei de a treia fabrici de reciclare şi achiziţia de cele mai avansate instalaţii în reciclarea deşeurilor de echipamente electrice şi electronice.

Noua fabrică va fi amplasată în Buzău, pe platforma industrială Frasinu, iar construcţia va demara la începutul anului viitor şi va fi pe deplin operaţională în trimestrul al patrulea din 2022.

"La finalizarea proiectului, GreenWEEE va avea peste 325 de angajaţi în România, iar capacitatea totală de reciclare va creşte cu 30%, însumând şi operaţiunile celorlalte două fabrici existente. Proiectul, ce va fi finanţat de OTP Bank România în cadrul unui credit sindicalizat existent, este cel mai recent dintr-o serie de investiţii strategice semnificative, ca parte a angajamentului GreenWEEE de a stimula un model economic sustenabil, în acord cu aspiraţiile UE, ce face trecerea către economia circulară şi cu impact major în combaterea schimbărilor climatice", anunţă investitorul printr-un comunicat de presă.

Marius Costache, directorul general GreenWEEE, a declarat că această nouă fabrică evidenţiază strategia grupului care urmăreşte dezvoltarea continuă a businessului.

"Înca din 2009 ne-am angajat să deschidem calea în crearea unei economii circulare naţionale puternice, prin reciclarea deşeurilor de echipamente electrice şi electronice, iar fracţiile rezultate să fie folosite ca materii prime secundare în diferite industrii. Această nouă fabrică evidenţiază strategia grupului nostru, şi anume creşterea continuă a businessului prin investiţii într-un viitor mai verde, prin achiziţia de noi şi moderne tehnologii, contribuind, totodată, la reducerea poluării şi la menţinerea materialelor în uz", a declarat Marius Costache, Director General GreenWEEE.

"În Uniunea Europeană, Economia Circulară este corelată cu 300-380 miliarde de euro din PIB, în timp ce în România se discută despre o nevoie substanţială pentru a se avansa în această direcţie. Beneficiile pe care le aduce tranziţia la un model de dezvoltare circular sunt legate de creşterea economică, forţa de muncă, investiţii, toate generând o creştere sustenabilă pe termen lung. În acest context, apreciem eforturile Green WEEE de a stimula un model economic sustenabil, în acord cu aspiraţiile UE, şi rămânem un partener financiar de încredere în susţinerea unui business puternic şi cu impact major în societatea în care trăim", a precizat Gyula Fater, Directorul General al OTP Bank România.

GreenWEEE obţine din DEEE-urile colectate (echipamente frigorifice şi de aer condiţionat, aparate electrocasnice de mici şi mari dimensiuni, unelte electrice sau echipamente informatice şi de telecomunicaţii etc.) fracţii de înaltă puritate, asimilate în economie ca materii prime secundare, atât de necesare în contextul economic actual.

Deşeurile provin de pe piaţa locală, de la operatori economici autorizaţi pentru preluarea responsabilităţii producătorului, retaileri de electronice şi electrocasnice, firme de salubritate, colectori, cât şi prin contracte cu mari producători.

"Inovaţia în sectorul producţiei de echipamente electrice şi electronice ne alimentează dorinţa de a creşte nivelul de performanţă pentru calitatea serviciilor de reciclare, motiv pentru care liniile noastre de tratare sunt aliniate la standardele internaţionale BATRRT (Best Available Techniques of Recovery, Recycling and Treatment).Pe lângă generarea de beneficii economice semnificative, industria reciclării are un rol esenţial în protecţia mediului. DEEE-urile nu reprezintă doar materiale valoroase, ci au în compoziţie inclusiv substanţe toxice. În urma procesării în fabricile noastre, agenţii poluanţi sunt îndepărtaţi în mediu controlat, iar recuperarea materialelor din deşeuri atinge un procent de peste 98%", a mai spus Marius Costache.

Compania este singura unitate din România şi una din puţinele din Europa cu licenţa de operare WEEELABEX, pe cinci fluxuri de tratare. Standardul WEEELABEX (www.weeelabex.org) este o recunoaştere a performanţei în ceea ce priveşte colectarea, logistica şi tratarea deşeurilor de echipamente electrice şi electronice.

Green WEEE face parte din parcul integrat de reciclare Green Group şi îşi desfăsoară activitatea în două fabrici în România (la Buzău şi la Câmpia Turzii), având o capacitate totală de tratare de 100 000 de tone/an, cu o investiţie totală de 25 milioane de euro. Compania reciclează toate categoriile de deşeuri menţionate în legislaţie, baterii şi acumulatori uzaţi, cabluri şi componente din industria automotive.

Începând din 2016, Green Group este deţinut de Abris Capital Partners, un fond independent de top de private equity, care se concentrează pe oportunităţi mid-market în ţările din Europa Centrală şi de Est (CEE), cu investiţii de capital de peste 1,2 miliarde EUR.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb