Grevă la Erdemir Tîrgovişte

Ziarul BURSA #Companii #Bunuri Industriale / 30 mai 2006

Salariaţii societăţii "Erdemir" din Târgovişte sunt, de cinci zile, în grevă generală, principala revendicare fiind creşterea salarială. Protestatarii cer majorarea salariilor cu 10,48 %, având în vedere că acestea nu au mai crescut de mai bine de un an, program strict de opt ore pentru personalul TESA, indexarea trimestrială a salariilor, promovarea angajaţilor cu rezultate bune, precum şi protecţia salariaţilor în caz de disponibilizări. Liderul sindicatului "Erdemir", Nicolae Dragodănescu, a declarat, citat de Rompres, că nu s-a ajuns la nici un acord cu patronatul societăţii şi greva va continua până când le vor fi soluţionate revendicările.

Aocietatea turcă "Erdemir" a preluat în anul 2002 o secţie, Laminorul de benzi electrotehnice, din cadrul fostului Combinat de Oţeluri Speciale Târgovişte şi este singura întreprindere din ţară care produce tablă electrotehnică pentru motoare şi trasformatoare. Societatea are aproximativ 400 de salariaţi.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Conferinţa BURSA “Codul Insolvenţei 2025”
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

01 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9770
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5998
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2151
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9509
Gram de aur (XAU)Gram de aur463.2781

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb