Aproximativ 350 de salariaţi ai firmei de handling Globe Ground România sunt aşteptaţi să protesteze, astăzi, între orele 13:00 - 15:00, aceştia solicitând demisia conducerii companiei, însă reprezentanţii Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB) dau asigurări că traficul aerian se va desfăşura în condiţii normale, potrivit unor surse din presă.
În acest context, compania TAROM a recomandat pasagerilor săi să vină în timp util la aeroport.
"Ţinând cont de greva agentului de handling de pe aeroportul Otopeni, programată pentru astăzi, 20 mai 2016, compania TAROM recomandă pasagerilor săi să se prezinte în timp util la aeroport. Pentru a preîntâmpina disconfortul generat de această acţiune, compania a luat măsurile necesare pentru operarea, conform planului de zbor, a curselor programate în intervalul 13:00 - 15:00 şi pentru a evita eventualele întârzieri", spune TAROM, într-o informare postată pe site-ul său.