GREXIT Cinteză: "Oamenii nu dau semne de panică"

E.O.
Ziarul BURSA #Internaţional / 7 iulie 2015

Cinteză: "Oamenii nu dau semne de panică"

Mihai Ionescu, ANEIR: Relaţiile noastre comerciale cu Grecia - pentru prima dată în deficit

Mişcări nesemnificative pe piaţa valutară autohtonă

Situaţia din Grecia a influenţat în mod negativ relaţiile comerciale dintre noi şi Republica Elenă, exporturile României către greci suferind scăderi, în acest an.

Astfel, ţara noastră a înregistrat deficit comercial în relaţiile cu Grecia, în primul trimestru din 2015, după ce, în fiecare an, am avut excedent.

Mihai Ionescu, secretarul general al Asociaţiei Naţionale a Exportatorilor şi Importatorilor din România (ANEIR) ne-a declarat: "Încă de la începutul anului exporturile către Grecia au scăzut, pentru că se anunţau dificultăţi. În primele luni ale acestui an, exporturile noastre în Republica Elenă au scăzut cu peste 3%, în prezent, niciun român nefiind dispus să exporte în Grecia, din moment ce băncile de acolo sunt închise, iar exportatorii români pot să nu-şi mai primească banii. Până în prezent, am avut o balanţă comercială activă cu grecii, chiar dacă totalul exporturilor şi importurilor dintre noi şi greci nu depăşeşte 1,2% din totalul comerţului nostru internaţional. În primul trimestru din 2015 am avut pentru prima dată deficit comercial, după ce, an de an, aveam excedent de până la 100 de milioane de euro".

Chiar şi în aceste condiţii, mesajele care vin din partea băncilor şi a analiştilor sunt optimiste şi încrezătoare.

După ce, săptămâna trecută, guvernatorul BNR Mugur Isărescu a întărit ideea că toţi indicatorii băncilor noastre cu capital grecesc sunt solizi şi pot rezista unui moment de panică şi că Banca Centrală va sprijini aceste bănci, ieri, Nicolae Cinteză, directorul direcţiei supraveghere din BNR, ne-a spus că, deocamdată, în ţara noastră, "lucrurile stau foarte bine" şi că sistemul bancar este solid, iar oamenii nu dau semne de panică.

Nici leul nu a dat semne că ar fi foarte speriat de situaţia din Grecia, deşi a avut scăderi uşoare faţă de principalele monede din piaţă. Astfel, un euro a valorat, ieri, 4,4854 lei faţă de 4,4819 lei - nivelul înregistrat vineri -, un dolar american a fost cotat la 4,0566 lei, de la 4,0321 lei, în timp ce francul elveţian a înregistrat o creştere de la 4,2825 lei la 4,2943 lei, ieri faţă de vineri.

Analistul economic Aurelian Dochia a subliniat că ieri - prima zi după referendumul din Grecia - tranzacţiile din piaţa bancară s-au desfăşurat fără probleme, iar fluctuaţiile monedelor nu au fost semnificative. "Întotdeauna, în astfel de momente, este o zi în care sunt fluctuaţii mari, după care pieţele îşi revin la normal. Din partea Greciei vin tot timpul veşti şi mai pot avea loc mişcări pe piaţă, dar până acum a fost o rezistenţă destul de mare, iar pieţele au fost destul de calme comparativ cu acum trei ani, când, o dată cu noutăţile dinspre Grecia, pieţele reacţionau semnificativ", ne-a precizat domnia sa.

Blănculescu: "Victoria referendumului este împotriva Greciei"

Grecia s-a autocondamnat şi nu mai poate obţine nimic de la creditorii externi, este de părere analistul economic Ionel Blănculescu, domnia sa opinând că referendumul de duminică a făcut mai mult rău decât bine Greciei.

Domnul Blănculescu ne-a declarat: "Grecii au ajuns la principiul «nu se negociază cu teroriştii», pentru că, acum, dacă UE va întreprinde ceva mai mult în favoarea Greciei decât înainte de referundum, se va crea precedentul. Creditorii nu mai au dreptul să ofere ceva Greciei la negocieri, ei nu mai pot accepta nimic în plus, pentru că, altfel, toate ţările ar recurge la un referendum în cadrul unei relaţii cu creditorii externi, pe principiul că «există o cale prin care dorinţa poporului va fi acceptată». De acum, dacă vor apărea anumite concesii de la creditori, se va spune că este rezultatul referendumului. Suntem într-o teorie a paradoxului, victoria referendumului fiind împotriva Greciei. Dacă grecii vor obţine ceva în plus, se va naşte un precedent foarte periculos pentru UE. Germania îi va strânge pe greci asemeni unui şarpe, întrucât UE vrea un nou guvern, responsabil".

În opinia lui Ionel Blănculescu, Grecia nu va ieşi din zona euro, dar se îndreaptă către situaţia Argentinei.

Rezultatul referendumului va îngreuna negocierile, a afirmat, ieri, Jeroen Dijsselbloem, preşedintele Eurogroup.

La rândul său, Valdis Dombrovskis, vicepreşedintele Comisiei Europene, a precizat: "Rezultatul referendumului din Grecia complică lucrările Eurogrup, pentru că sunt lansate semnale negative".

Ionel Blănculescu subliniază că, în sistemul financiar european, Grecia nu contează foarte mult, emoţia fiind cea care putea influenţa pieţele.

Ionuţ Dumitru: "Grecii au ales o austeritate foarte dură"

Ieşirea Greciei din zona euro este singura decizie viabilă din punct de vedere economic, dar presupune costuri foarte mari în primul rând pentru greci, dar şi pentru celelalte ţări din Uniunea Europeană, consideră preşedintele Consiliului Fiscal (CF), Ionuţ Dumitru, opinând că, din punct de vedere politic, situaţia se complică.

"Când situaţia este imposibilă, când datoria nu poate fi plătită, când nu ai niciun fel de voinţă politică la nivel de decidenţi să facă reforme, nu ai alternativă", a precizat Ionuţ Dumitru, citat de Agerpres.

Preşedintele Consiliului Fiscal este de părere că ieşirea Greciei din zona euro reprezintă direcţia spre care se îndreaptă lucrurile, în condiţiile în care autorităţile de la Atena nu par dispuse să accepte vreo condiţie, iar referendumul nu a rezolvat problema.

"Părerea mea este că şi-au complicat foarte mult situaţia cu acest referendum. Întrebarea a fost pusă greşit. Trebuia explicat că un «NU» la referendum înseamnă, de fapt, ieşirea din zona euro în ultimă instanţă. Cred că întrebarea corectă era: «Sunteţi de acord cu măsurile de austeritate care înseamnă rămânerea în zona euro?»".

Prin votul de la referendum, grecii au optat pentru o austeritate mult mai dură decât cea impusă de finanţatorii internaţionali, consideră Ionuţ Dumitru, adăugând: "Practic, pentru ei nu există alternativă la austeritate. Se poate discuta doar dacă austeritatea este mai dură sau mai puţin dură. Ei au ales o austeritate foarte dură. Ieşind din zona euro, austeritatea este inevitabilă. Nu vor mai avea bani decât câţi se vor strânge. În momentul de faţă, ei oricum trăiesc peste posibilităţi şi cheltuiesc mai mult decât au, având un stoc de datorie care nu mai poate fi plătită. Ei sunt în incapacitate de plată după orice criteriu şi, în continuare, cheltuiesc mai mult decât au şi sunt finanţaţi de diverse instituţii internaţionale: FMI, BCE, Fondul de stabilitate ELA etc. Sunt finanţaţi în mod excepţional la costuri foarte mici".

În opinia şefului CF, poporul grec nu a ştiut pentru ce votează la referendum, iar reprezentanţii Guvernului au decis să meargă pe şantaj, mizând pe faptul că zona euro nu-şi va permite eliminarea Greciei.

Grecia este nevoită să se întoarcă la negocieri cu creditorii internaţionali, dar ar putea fi obligată să aplice, singură, măsuri de austeritate mult mai dure decât cele cerute de instituţiile financiare, având în vedere că are de plătit pensii, salarii şi că trebuie să deschidă băncile, pentru că ţara nu poate rămâne închisă, spune Adrian Vasilescu, consultant de strategie în cadrul BNR.

Domnia sa a declarat, citat de Agerpres: "Probabil încep şi grecii să înţeleagă că Grecia, din moment ce nu vrea să iasă din UE, şi nu vrea, nu vrea să iasă din zona euro, şi nu vrea, este nevoită să se întoarcă la negocieri. Iar întoarcerea la negocieri împreună cu ministrul Varoufakis ar fi fost pierdere curată, pentru că i-a şicanat atât de mult pe liderii europeni, încât ei au fost nevoiţi să declare că nu mai vor să dialogheze cu el".

Domnul Vasilescu consideră că rezultatul referendumului nu este relevant în negocierile cu creditorii internaţionali, având în vedere că a fost organizat în grabă.

"Acolo este în primul rând criză bancară: bancomate închise, fragmentări de pensii, fragmentări de retrageri, bancomate fără bani. Este cert că Grecia nu aşteaptă nimic altceva decât cuvântul ajutor ", a adăugat domnia sa.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Dv vedeti-va de treba si pregatiti-va sa nationalizati filialele bancilor grecesti din Ro, in momentul in care grecii vor incepe sa emita IOU...

    1. Adică IOU cu capitalul de bază de cam 700-800 de milioane de € al celor 4 bănci românești cu capital grecesc.

      Nu putem suspecta nici măcar devalizarea în stil moldovenesc, cu un credit de 1 miliard de € pentru cineva din insule, pentru că personalul administrativ este român, nu grec. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb