Grindeanu anunţă că pleacă de la ANCOM mai repede de termenul prevăzut de 90 de zile

A.B
Miscellanea / 22 august 2020

Grindeanu anunţă că pleacă de la ANCOM mai repede de termenul prevăzut de 90 de zile

Sorin Grindeanu a spus că va pleca din funcţia de preşedinte ANCOM mult mai devreme de cele 90 zile prevăzute de lege, dacă va fi ales la conducerea PSD, în funcţia de prim-vicepreşedinte. Fostul premier a adăugat că PSD trebuie să înveţe din greşelile făcute în perioada în care a fost condus de Liviu Dragnea, ca să nu le mai repete, precizând că toate lucrurile bune făcute de social-democraţi în cei trei ani de guvernare trebuie reluate şi aplicate şi mai bine.

"Nu în termenul de 90 de zile, ci mult mai repede voi pleca din această funcţie (de la şefia ANCOM - n.r.). PSD trebuie să înveţe din greşelile pe care le-a făcut în perioada în care a fost condus de Liviu Dragnea, trebuie să înveţe ca să nu le mai repete. Cred că asta a vrut să spună Marcel Ciolacu în discurs. Totodată, lucrurile bune pe care PSD-ul le-a făcut în guvernarea de trei ani trebuie să fie reluate şi aplicate poate mult mai bine", a declarat Grindeanu, sâmbătă, la Digi 24.

El a mai spus că dacă PSD nu revine la criteriile meritocratice este sortit eşecului.

"Dacă nu revenim la criteriile meritocratice şi meritocraţia în interiorul PSD, PSD-ul este sortit a avea un eşec. Nu poţi să mai activezi, de exemplu, în cadrul Comisiei Juridice din cadrul Parlamentului dacă nu vii şi discuţi toate proiectele pe care le ai în cadrul Departamentului Juridic din Consiliul Naţional. Criteriile legate de imagine şi tot ceea ce înseamnă trecutul fiecăruia dintre noi trebuie să fie printre primele astfel încât sita pe care o construim de acum să fie cât de poate de deasă personaje pe care de multe ori eu le-am considerat şi în perioada în care am fost prim-ministru oportuniste", a mai spus fostul premier.

El a menţionat că o altă greşeală făcută de social-democraţi a fost că s-a dat prea multă libertate organizaţiilor judeţene în a propune oameni în poziţii guvernamentale fără a se verifica experienţa acestora.

"O altă greşeală făcută în perioada respectivă a fost că s-a dat prea multă libertate organizaţiilor judeţene în a propune oameni în diverse poziţii guvernamentale fără a se vedea experienţa şi managementul în spate. E foarte bine că au venit oameni din judeţe şi din organizaţiile judeţene, dar nu e destul. Nu a existat nici măcar o grilă cât de poate de sumară să vedem dacă acele propuneri care veneau din organizaţiile judeţene sunt viabile. Lucrurile acestea trebuie să înceteze. O să supăr foarte mulţi colegi ai mei din organizaţiile judeţene, dar asta a fost o greşeală", a explicat Grindeanu.

Întrebat dacă l-ar susţine pe Florin Iordache pe listele parlamentare, fostul premier a răspuns: "Cu domnul Florin Iordache am avut cu dânsul o relaţie sinusoidală. Ştiu că provine din organizaţia Olt. Îl privesc pe Florin Iordache cu plusuri şi minusuri. Multe minusuri într-o anumită perioadă, dar totodată un parlamentar destul de activ şi care ştie foarte bine procedurile parlamentare. (...) acă va trece prin acea sită şi criteriile pe care le vom avea, Florin Iordache va fi deputat. Dacă nu va trece, cu toate acele criterii, nu va fi".

Congresul PSD are loc sâmbătă la Palatul Parlamentului. Pentru şefia partidului candidează Marcel Ciolacu şi Eugen Teodorovici, cel din urmă nefiind prezent la eveniment.

Pe Moţiunea cu care candidează Marcel Ciolacu la şefia PSD se află în echipă Sorin Grindeanu, Gabriela Firea pentru funcţiile de prim-vicepreşedinţi, Paul Stănescu ca secretar general şi Vasile Dâncu ca preşedinte al Consiliului Naţional.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Inca un hot si pierde vara care se crede "MARE SCULA"! Asta este pepiniera de cadre Marka PSD!!

    s-a saturat de sex cu n amante si revine i politica

    sa-l aplaudam si sa ne asteptam la sex cu votantii?1? 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb