GRINDEANU, DESPRE LEGEA SALARIZĂRII:  "Va fi o iniţiativă în Parlament a tuturor senatorilor şi deputaţilor din coaliţia de guvernare"

A.C.
Macroeconomie / 3 aprilie 2017

Sorin Grindeanu (Sursa foto: Facebook)

Sorin Grindeanu (Sursa foto: Facebook)

Actualizare 12:06

Legea salarizării unitare va fi o iniţiativă a tuturor deputaţilor şi senatorilor care fac parte din coaliţia de guvernare, a declarat astăzi premierul Sorin Grindeanu, care a precizat că proiectul va ajunge în Parlament "probabil în această săptămână".

Premierul a afirmat, citat de News.ro: "Am discutat şi în această dimineaţă cu doamna ministru Olguţa Vasilescu. Este o lege extrem de importantă pentru noi, se află în programul nostru de guvernare, e o lege aşteptată de toţi românii ca să avem forţa necesară, inclusiv în Parlament. Va fi o iniţiativă în Parlament a tuturor deputaţilor şi senatorilor care fac parte din coaliţia de guvernare".

Întrebat care este termenul până la care Legea salarizării unitare va fi trimisă în Parlament, Grindeanu a spus că acest lucru se va face "în cel mai scurt timp".

"Probabil că în această săptămână", a precizat şeful Executivului.

(S.A.)

-------------

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a anunţat duminică faptul că se ia în calcul la nivelul Coaliţiei de guvernare asumarea legii salarizării unitare ca iniţiativă parlamentară a liderilor partidelor majorităţii şi a spus că speră ca actul normativ să fie gata şi sa ajungă în Legislativ săptămâna care începe.

Liviu Dragnea a declarat, în cadrul unei emisiuni la România TV, citat de News.ro: "Există o variantă, spuneau şi Olguţa Vasilescu şi premierul Grindeanu şi o să ne gândim cu toţii în Coaliţie, dacă nu cumva să mergem pe iniţiativă parlamentară asumată de toată Coaliţia, de toţi liderii Coaliţiei, sau să mergem pe iniţiativă din partea Guvernului. Rămâne să discutăm mâine şi poimâine care este cea mai bună soluţie. Am câştiga timp dacă ar fi iniţiativă parlamentară".

"Cel mai târziu legea ar trebui să ajungă în Parlament dacă nu săptămâna asta, atunci săptămâna cealaltă. Dar eu sper să ajungă săptămâna asta pentru că de la 1 iulie legea trebuie să fie în vigoare, de la 1 iulie vor apărea primele efecte", a mai precizat Dragnea.

Întrebat când ar trebui să ajungă legea în Parlament, liderul PSD a spus că speră ca acest lucru să se întâmple săptămâna care vine.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
transilvaniainvestments.ro
IBC SOLAR
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9737
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4826
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2884
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8899
Gram de aur (XAU)Gram de aur370.5328

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
citiesoftomorrow.ro
govnet.ro
energyexpo.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb