Groupama a înregistrat în 2022 o creştere cu 10% a primelor brute subscrise pe linia asigurărilor de locuinţe, conform unui comunicat remis redacţiei. Valoarea daunelor achitate de Groupama, în 2022, pentru producerea unor riscuri acoperite prin poliţe de asigurare a locuinţei a crescut, de asemenea, cu 11%.
Potrivit sursei citate, datele companiei indică totodată o creştere a interesului românilor privind poliţele facultative de locuinţe la nivel naţional, cu preponderenţă în mediul urban. 68% dintre poliţele de asigurare sunt încheiate pentru locuinţe din mediul urban, zona Bucureşti-Ilfov însumând 27% din acest procent, în timp ce doar 32% dintre poliţe sunt încheiate pentru locuinţe din mediul rural.
În 2022, numărul de daune avizate pentru asigurările de locuinţe a crescut cu 9% faţă de 2021, avariile accidentale la instalaţiile de apă, furtuna şi inundaţiile de la vecini fiind printre riscurile cu frecvenţa cea mai mare de daună.
"Cutremurele devastatoare din Turcia şi Siria, care au provocat pierderi uriaşe de vieţi omeneşti şi pagube materiale greu de imaginat, ne reamintesc cât de vulnerabili suntem în faţa neprevăzutului şi cât de important este să ne asigurăm în faţa unor astfel de dezastre naturale. În România, doar 20% dintre proprietari au încheiată o asigurare obligatorie a locuinţei, poliţa care acoperă trei tipuri de dezastre naturale (cutremur, inundaţii din cauze naturale şi alunecări de teren). Primim, în ultimele zile, numeroase întrebări legate de acoperirile asigurărilor de locuinţă, despre cum funcţionează de fapt o astfel de asigurare, care sunt diferenţele dintre cele două tipuri de asigurări, cele obligatorii şi cele facultative. Ceea ce trebuie să reţinem fiecare dintre noi este că, în cazul producerii unei calamităţi naturale, suma asigurată printr-o poliţă obligatorie PAD este de maxim 20.000 de Euro, respectiv 10.000 de Euro, în funcţie de tipul clădirii. Pentru a fi despăgubit cât mai aproape de valoarea integrală a locuinţei, este necesară o asigurare facultativă, care presupune acoperiri pentru riscuri suplimentare, iar suma asigurată a locuinţei este valoarea integrală a acesteia. Dacă în cazul poliţei PAD, preţul este unul fix, 20 Euro, respectiv 10 Euro, pe an, în cazul asigurării facultative preţul diferă în funcţie de specificaţiile locuinţei şi de riscurile acoperite. De exemplu, în cazul unui apartament, în asigurarea căruia optăm şi pentru includerea unor acoperiri suplimentare, valoarea primei de asigurare porneşte de la puţin peste 1 leu pe zi. Produsul este flexibil, poate fi personalizat în funcţie de nevoi, de riscurile pe care vrem să le acoperim, costul final fiind şi el diferit, în funcţie de acestea - oricine poate face o estimare a costurilor pe site-ul Groupama, accesând calculatorul online. Cele două asigurări funcţionează, aşadar, în complementaritate, pentru a-ţi asigura susţinerea financiară de care ai nevoie atunci când te confrunţi cu o situaţie neprevăzută, fie că vorbim despre un dezastru natural, un incendiu, o inundaţie provocată de vecini sau mici defecţiuni", a declarat Călin Matei, Director General Adjunct Groupama.
Asigurarea facultativă a locuinţei cu extra acoperiri (ALExA) rămâne unul dintre cele mai accesate produse de către clienţii Groupama. În cazul acestei poliţe, acoperirea de bază cuprinde riscuri precum incendiul, trăsnetul, explozia, căderea aparatelor de zbor - pentru clădire şi/sau bunurile din locuinţă, dar şi Asigurarea de răspundere civilă, pe teritoriul României. În funcţie de nevoile fiecărui client, poliţa poate fi personalizată prin adăugarea unor acoperiri pentru riscuri precum inundaţiile de la vecini, avariile accidentale ale instalaţiilor de apă/canalizare/încălzire, fenomenele naturale - furtună, grindină, avalanşă, riscurile catastrofice, precum cutremurul, alunecările de teren, inundaţiile din cauze naturale (pentru acoperirea valorii integrale a locuinţei), dar şi alte riscuri precum furtul sau vandalismul.
În 2022, Groupama a introdus în poliţele de asigurare facultativă pentru locuinţă şi clauza de bună vecinătate privind renunţarea la dreptul de regres, iar la numai 10 luni de la lansare, un sfert din portofoliul companiei a optat deja pentru includerea acestei clauze în pachetul de asigurare. Groupama a continuat, astfel, să vină în întâmpinarea nevoilor clienţilor, introducând o clauză mult solicitată la nivelul pieţei, alături de asigurarea centralelor termice şi a instalaţiilor de încălzire pentru riscul de avarii accidentale şi asigurarea aparatelor electrice, electronice, electrocasnice pentru acoperirea daunelor electrice, se mai arată în comunicat.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 20.02.2023, 17:37)
lasati vrajeala!
incataclisme asiguratorii se dau fugiti sau faliti!
tot guvernele trebuie sa intervina din banii populatiei!
se culege periodic bani de la populatie pe forme de teapa!
cazur cu duiumul in USA... unde la fiecare uragan se dau fugite firmele si vin altle in piata ce isi ridica pretul!
s c cret