Gruia Dufaut & Asociaţii obţine în apel anularea deciziei de dizolvare pentru Asociaţia Salvaţi Bucureştiul

M.P.
Miscellanea / 20 martie

Gruia Dufaut & Asociaţii obţine în apel anularea deciziei de dizolvare pentru Asociaţia Salvaţi Bucureştiul

Gruia Dufaut & Asociaţii a câştigat în instanţă, în apel, pentru Asociaţia Salvaţi Bucureştiul, un dosar având ca obiect cererea One Properties de dizolvare a asociaţiei, conform unui comunicat transmis redacţiei.

Potrivit sursei menţionate, decizia pronunţată de Tribunalul Bucureşti, joi 20 martie, este defintivă.

Iniţial, în 2023, Judecătoria sectorului 5 a admis cererea companiei One Properties de dizolvare a ONG-ului pe motiv de insolvabilitate, după ce compania a încercat să execute silit Asociaţia Salvaţi Bucureştiul.

Echipa Gruia Dufaut şi Asociaţii a acordat asistenţă şi reprezentare în această speţă doar în faza procesuală a apelului, fiind formată din Teodora Koletsis, Partener şi Laura Marinescu-Ioniţă, Avocat Senior.

"Decizia Tribunalului întăreşte jurisprudenţa cu privire la posibilitatea ca în apel o instanţă să constate inexistenta datoriilor unei asociaţii / fundaţii şi neîndeplinirea condiţiilor pentu dizolvarea acesteia, chiar dacă instanţa de fond a decis dizolvarea pe motive de insolvabilitate", a declarat Teodora Koletsis.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9773
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3756
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3554
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7940
Gram de aur (XAU)Gram de aur467.2986

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
targulnationalimobiliar.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb