Preşedintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu a anunţat, ieri, că în Parlament va fi organizat un grup de lucru, care să preia din propunerile formulate de asociaţiile profesionale ale magistraţilor, "fie că vorbim de chestiuni referitoare la statutul magistraţilor, fie că vorbim de probleme legate de ceea ce ar părea să fie mai delicat".
În timpul întâlnirii s-a discutat despre legile "Big Brother", unde există serioase semne de întrebare, în pofida acordului politic care s-a reuşit la Cotroceni, a mai spus Tăriceanu, adăugând: "Un acord politic este întotdeauna binevenit, dar ţinând cont că inclusiv Curtea Constituţională a respins în repetate rânduri legile adoptate în acest domeniu şi că interesul şi al Parlamentului şi al Justiţiei este de a pune pe primul loc drepturile şi libertăţile cetăţeanului, trebuie să privim aceste lucruri cu responsabilitate".
La rândul său, judecătorul Gabriela Baltag, preşedintele Asociaţiei Magistraţilor din România (AMR), a declarat, citat de Mediafax: "Este şi asta o solicitare din partea noastră, pentru că drepturile şi libertăţile cetăţenilor, viaţa privată, tot ce înseamnă ea, n-am dori să fie afectate, să corectăm, să fim puşi în situaţia de a corecta după aceea, pentru că nu va fi vizată o persoană, ci va fi vizată întreaga populaţie, iar impactul va fi deosebit".
Doamna Baltag susţine că există inechităţi în sistemul judiciar, generate de legile date de Parlament, subliniind că, astfel, "procurorii DNA şi DIICOT sunt consideraţi superiori judecătorilor".
Salarizarea este cu încă jumătate din salariul judecătorului în favoarea procurorului, a mai spus preşedintele AMR, menţionând: "Deci urmărirea penală este superioară judecăţii, (...) e un lucru pe care trebuie să-l sistăm. Trebuie să fim sinceri şi să spunem, asta este realitatea".
Gabriela Baltag a mai vorbit despre inechităţile din sistemul judiciar generate de legile date de Parlament, care nu sunt doar salariale, ci şi de promovare: "Noi toţi magistraţii dăm concursuri, dăm examene foarte serioase pentru fiecare moment din viaţa noastră, când dorim să ocupăm o funcţie. În această situaţie, pentru procurorii DNA şi DIICOT există o dispensă, pe condiţii de vechime, şi ne trezim poate că sunt persoane care au câţiva ani şi numai câteva rechizitorii instrumentate şi au ajuns procurori DNA. De la Parchetul de pe lângă Judecătorie, atenţie, direct la Parchetul de pe lângă Înalta Curte".