Grupul CEZ în România publică rezultatele non-financiare înregistrate în 2016, în trei domenii: economic, social şi mediu, folosind un cadru internaţional de referinţă - Global Reporting Initiative, se arată într-un comunicat al companiei, remis Redacţiei.
Conform documentului, "după o consultare a grupurilor ţintă privind temele care le-ar putea interesa, precum şi după un lung proces de colectare şi interpretare a datelor, compania lansează primele sale Rapoarte de Sustenabilitate pentru anul 2016, pentru Grupul CEZ în România, respectiv, pentru Distribuţie Oltenia".
În raportul prezentat ieri se arată că energia electrică şi gazele naturale furnizate au ajuns către mai mult de 3.500.000 de persoane din 7 judeţe din sudul ţării noastre.
Totodată, compania aminteşte că "a operat cel mai mare parc eolian de pe uscat din Europa", situat în Dobrogea, în zona localităţilor Fântânele, Cogealac şi Grădina şi un sistem hidroenergetic în judeţul Caraş Severin, cu centrale electrice amplasate pe 4 lacuri (Secu, Gozna, Văliug şi Timiş Trei Ape); împreună, parcul eolian şi hidrocentralele au produs 1.235 GWh, ceea ce reprezintă mai mult de jumătate din targetul de minim 20% al energiei totale care trebuia să fie produs din surse regenerabile la nivel naţional.
În ceea ce priveşte investiţiile realizate în modernizarea reţelelor de distribuţie şi a staţiilor de transformare în 2016, acestea au totalizat peste 166 milioane lei.
Reprezentanţii CEZ menţionează de asemnea că pierderile de energie au atins cel mai mic nivel din istoria companiei.
Potrivit sursei citate, 90% dintre achiziţiile de produse/servicii sunt făcute la nivel local, lucrând cu aproximativ 400 de furnizori locali.
În cele din urmă, raportul aminteşte că au fost introduse două staţii de încărcare a vehiculelor electrice în Piteşti şi Craiova şi s-au achiziţionat două maşini electrice pentru parcul auto CEZ.
Martin Zmelik, Country Manager al Grupului CEZ în România, a declarat: "În aceşti 12 ani în România am lucrat că un partener stabil şi demn de încredere pentru toţi actorii noştri interni şi externi şi am dat importantă egală responsabilităţilor noastre sociale şi de mediu, precum şi celor economice. Misiunea pe care ne-am asumat-o nu a fost una simplă: să aducem energie electrică în casele a peste 3,5 milioane de români, să coordonăm cel mai mare parc eolian de pe uscat din Europa şi să avem grijă de mai mult de 1800 de angajaţi. În plus, am dorit să fim un partener de încredere pentru autorităţile române şi un exemplu de bună practică în sector. Recunoaşterea oferită de Global Iniţiative Reporting rapoartelor noastre de sustenabilitate este o confirmare a faptului că suntem pe drumul cel bun în îndeplinirea misiunii noastre".