Grupul Damen cere falimentul Şantierului Naval Mangalia

George Marinescu
Ziarul BURSA #Companii / 30 mai

Grupul Damen cere falimentul Şantierului Naval Mangalia

English Version

Şantierul Naval Damen Mangalia (DSMa) va fi nevoit să concedieze aproximativ 1000 de oameni, după ce grupul olandez Damen a cerut Tribunalului Constanţa să constate intrarea în faliment a capacităţii de producţie de la ţărmul mării, fapt asupra căruia atrăgeam atenţia în urmă cu o lună şi jumătate în paginile Ziarului BURSA că este posibil să se întâmple, din cauza lipsei măsurilor necesare din partea Ministerului Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, minister care nu a catadicsit să răspundă la întrebările pe care i le-am adresat la începutul lunii aprilie. Surse politice, apropiate guvernării, ne-au transmis ulterior că de vină pentru situaţia în care se află Şantierul Naval Damen Mangalia nu ar fi ministrul Radu-Ştefan Oprea, ci ditamai premierul Marcel Ciolacu, care i-a transmis colegului de partid să nu ia nicio decizie privind unitatea economică fără să primească aprobarea din partea şefului Guvernului.

Cert este că olandezii de la Damen s-au săturat să aştepte guvernul Ciolacu să deblocheze situaţia de la şantierul din Mangalia şi, în 26 mai, au înregistrat pe rolul Ttribunalului Constanţa deschiderea procedurii de faliment pentru unitatea economică, la cererea creditorului, procedură ce constituie obiectul dosarului cu numărul 3688/118/2024. În urma acestei acţiuni, angajaţii Şantierului Naval Mangalia au primit zilele trecute o notificare prin care sunt anunţaţi că din luna iunie vor intra în şomaj tehnic, din cauză că agentul economic nu mai are proiecte în lucru.

În notificarea respectivă se arată: "Ajungem acum într-o situaţie în care o nouă întârziere a introducerii şomajului tehnic nu mai este fezabilă. Aceasta este o decizie dificilă pe care trebuia să o luăm pentru a oferi şantierului nostru cele mai bune şanse pentru a depăşi această situaţie dificilă şi de a asigura repornirea acestuia în viitor. Şomajul tehnic urmează să fie introdus începând cu 03.06.2024".

În ceea ce priveşte datoriile pe care Şantierul din Mangalia le are către grupul Damen, este vorba despre "aproximativ 160 milioane de euro, ce reprezintă împrumuturile scadente pe care Damen le-a acordat societăţii de la momentul preluării acţiunilor, din 2018, până în prezent", potrivit lui Laurenţiu Gobeajă, preşedintele Sindicatului Liber Navalistul.

Reprezentanţii Sindicatului Liber Navalistul s-au întâlnit marţi, 28 mai, cu Administraţia Şantierului pentru a discuta această problemă. Laurenţiu Gobeajă a subliniat că, deşi au existat numeroase încercări de a negocia noi contracte, niciuna dintre acestea nu s-a concretizat. În ciuda acestor dificultăţi, activitatea va continua pentru cei care lucrează pe proiectele existente, inclusiv în zona de reparaţii nave, Industrial Solutions şi Neodrill, ceea ce reprezintă aproximativ 200 de angajaţi. În urma discuţiilor, reprezentanţii comisiilor de negociere din partea Administraţiei DSMa şi Sindicatului Liber "Navalistul" au convenit asupra prelungirii valabilităţii contractului colectiv de muncă până la 31 martie 2025, modificarea grilei de salarizare, prin includerea sporului de vechime şi a bonusului HSE în salariul de bază brut, acordarea unei compensaţii de vechime de 3% pentru salariaţii cu mai puţin de 25% spor vechime la data de 31 mai 2024, unei creşteri salariale de 200 de lei brut începând cu 1 iunie 2024, majorării indemnizaţiei de delegare de la 60 lei/zi la 100 lei net/zi şi majorării indemnizaţiei de pensionare de la două la trei salarii de bază brute.

În ceea ce priveşte intrarea angajaţilor în şomaj tehnic, Codul Muncii arată că această măsură implică suspendarea contractului individual de muncă la iniţiativa angajatorului, iar angajaţii vor primi o indemnizaţie de 75% din salariul de bază dacă rămân la dispoziţia angajatorului la domiciliu sau 100% dacă rămân la sediul angajatorului. Perioada de şomaj tehnic va fi luată în considerare la calculul stagiului de cotizare. Angajaţii îşi păstrează calitatea de asigurat în sistemul public de pensii şi sănătate. Pe durata şomajului tehnic, salariaţii se pot angaja la alte unităţi cu CIM parţial sau cu normă întreagă.

Amintim că luna trecută Damen a dat în judecată statul român la Curtea Internaţională de Arbitraj de la Viena şi cere rezilierea acordului de asociere din 2018 prin care statul român devenea acţionar majoritar al companiei Damen Shipyards Mangalia SA. Şantierul Naval Mangalia este deţinut în coproprietate - aşa cum am arătat în ziarul BURSA - de statul român, prin Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, care, printr-o societatea listată la Bursa de Valori Bucureţti, pe piaţa AeRO, deţine 51% din acţiuni, şi de compania olandeză Damen, care are restul de 49% din acţiuni.

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. Nu inteleg de ce Ministerul Apararii nu contracreaza corvetele si ce mai au ei de cumparat! Am avea navele direct in Marea Neagra si nu am sta la bunavointa turcilor daca sa avem flota sau nu. Probabil au alte interese .

    1. Conteaza doar ce armament luam, nu de unde. Hai sa numaram banii nostri nu pe ai altora!

    Nu STATUL ESTE de vina, asocierea statului 51% cu 49 % DAMEN, a fost facuta pentru ca DAMEN sa aduca comenzi-ave noi si reparatii, coreenii cand au plecat au lasat multe investitii, activitatea mergea ceas.

    TREBUIE o noua resetare a santierului, din 1000 de angajati, in 2 ani trebuiesc disponibilizati circa 4000 de angajati (somaj tehnic sau disponibilizari cu plata salarii compensatorii), aici DAMEN trebuie sa vina cu comenzi, pentru ca detin managementul operational. 

    A FOST O DISCUTIE, ca SANTIERUL NAVAL ORSOVA sa preia managementul operational al santierului, unde directorul general al SNO este o persoana cu o capacitate de a misca lucrurile la santierul MANGALIA, se incepea cu reparatii nave mici si ulterior comenzi de nave noi, iar necesarul de angajati se puteau tine la 500-600 angajati. DAR, a ramas doar o discutie, ce s-a intamplat, DUMNEZEU STIE! 

    1. Eu cred ca ssti chiar prost, batii campii fara stii ce se jntampla la Damen Mangalia

    Damen plateste pentru deciziile luate de-a lungul timpului de catre guvernul...care guvern? guvernul lor, bineinteles!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb