Guvernarea la români sau arta aruncării cu praf în ochi

Pentru ca ecuaţia să fie clară, sunt necesare cîteva precizări. Praful, de tipuri diferite, de la pudră fină, la semibalast cu pietricele mari, este fabricat în cantităţi de masă în laboratoarele de propagandă proprii, ale guvernului, în cele închiriate de la diferiţi întreprinzători sau în cele de tip ONG întreţinute pe faţă şi pe dos cu fonduri din instituţii şi comenzi guvernamentale. Ochii sunt ai "prostimii", adică ai cetăţenilor noştri, istoriceşte şi fatalmente, turmentaţi "cu minte, cu judecată, cu simţ politic" cum zice cu atîta îndreptăţire Tipătescu, care trebuie să îşi dea votul de fiecarea dată, cui şi numai cui trebuie şi cui o cer enteresele partidului (nu contează sigla şi culoarea steagului). Cît despre operaţiunea care face legătura dintre materia primă, praf şi destinaţia finală, ochii alegătorilor, cu aceasta se ocupă toată floarea cea vestită a guvernării, de la cel mai înalt jilţ, pînă la ultimul dintre cei vreo două sute şi ceva de secretăraşi de stat care, din cînd în cînd şi mai ales atunci atunci cînd li se spune să o facă, iese cu un text scremut în faţa presei. Perla zilei de azi ne-a fost servită, însă, de la cel mai înalt nivel al Palatului Victoria.

Domnul Ciolacu, din piscul responsabilităţilor sale prim-ministeriale ne-a anunţat, adică ne-a aruncat o găleată de praf în ochi, un fapt de guvernare plin de speranţă: a fost aprobat "Programul naţional de acţiune pentru implementarea sistemului european de management al traficului feroviar". Dacă te laşi dus de val ai şi pus-o de sărbătoare! Ce mai, de mîine, poimîine avem transporturi feroviare la nivel european!!! Deschizi pe telefon aplicaţia CFR, iei belet, te sui la Bucureşti în zugul care pleacă din gară, musai, la ora scrisă în orarul pe care nu-l schimbă nici Dumnezeu, cît e el de atotputernic, iar peste nici trei ceasuri eşti la Paris, la Istambul, mă rog, la Viena. Pentru Oradea şi Iaşi e destul şi o oră! Europa ne mănîncă, nenicule!!! Vrurăm o ţară ca afară, iaca ne-o servi pe tavă domnul Ciolacu. Mă rog, pe şine. Cu trin cu tot!

Dacă deschizi bine ochii, însă, după ce ţi i-ai ferit prevăzător de praful aruncat generos spre ei de la înălţimea ferestrelor guvernamentale, atunci bagi de seamă că domnul Ciolacu n-a suflat nici un cuvinţel, nici despre trenuri şi nici despre şine. El a spus doar că se schimbă regulamentul după care se desfăşoară gestiunea traficului feroviar. Cu alte cuvinte, codul feroviar. Reguli, prescripţii şi interdicţii de circulaţie, semne şi mijloace de semnalizare pentru circulaţie, sisteme şi coduri de comunicare între centrele regionale de coordonare a traficului, punctele nodale şi mijloacele care se deplasează pe calea ferată etc. Vechiul cod feroviar este înlocuit de Codul feroviar european. Bun....şi circulaţia, trenurile, pasagerii, mărfurile? Păi, de toate acestea nu este cîtuşi de puţin nevoie ca să schimbi codul feroviar! Putem să avem zero trenuri, zero gări şi zero kilometri de şină şi, totuşi, să adoptăm cel mai modern sistem de gestiune a traficului feroviar!!! Pe cel din Germania, Franţa, Japonia, sau din China, de exemplu. Cine ne poate împiedica? Bun, şi la ce foloseşte sistemul de gestiune a traficului dacă nu ai trafic? Iată o întrebare cu tîlc! Doar că, la această întrebare, guvernul Ciolacu, asemenea tuturor guvernelor care l-au precedat, nu are nici un chef să răspundă. Dacă ar face-o am putea afla, de exemplu, faptul oarecum surprinzător pentru condiţiile secolului XXI, anume acela că, din cauza condiţiilor precare de întreţinere, a standardelor tehnologice la care au fost proiectate şi realizate iniţial, acum vreo 50-60 de ani, nici infrastructura noastră feroviară şi nici materialul rulant nu pot susţine deplasarea trenurilor noastre tip căruţă, la viteze cu mult mai mari decît cea atinsă de prima cursă Bucureşti-Giurgiu, inaugurată la 1869! Undeva între 30 şi 40 de km/oră, în medie. Din cauza aceloraşi precare condiţii, tehnice, tehnologice şi de dotare, a devalizării şi vandalizării parcului CFR, a mijloacelor sale de întreţinere şi mai ales din cauza politicii susţinute de prăbuşire a transportului feroviar, promovată agresiv de la nivelele cele mai înalte ale conducerii Ministerului Transporturilor, în ultimii vreo 50 de ani, Calea ferată din România este mai degrabă un cimitir al fantomelor, decît un aset de infrastructură critică, folositor economiei şi populaţiei.

Cît despre isprava guvernamentală cu care s-a lăudat deunăzi domnul Ciolacu, în numele guvernului pe care îl conduce, ea ajută enorm profilarea unui viitor de aur pentru transportul nostru feroviar. Baiu-i că nu se ştie cînd guvernul acesta şi altele vreo 10-20 cîte mai sunt necesare de aici înainte pentru a schimba starea de lucruri actuală se vor ocupa şi de cele necesare pentru ca traficul feroviar modern să existe, să poate fi organizat şi derulat, măcar la cote europene.