Guvernul a adoptat Codul de conduită al miniştrilor

M.S.
Politică / 3 aprilie 2019

Nelu Barbu (Sursa foto: Gov.ro)

Nelu Barbu (Sursa foto: Gov.ro)

Executivul a aprobat, în şedinţa de astăzi, Codul de conduită al miniştrilor, a anunţat Nelu Barbu, purtătorul de cuvânt al Guvernului.

"A fost aprobat memorandumul privind Codul de conduită al miniştrilor. Este practic Codul de conduită aprobat anul trecut, s-au făcut câteva modificări, a fost aprobat astăzi în şedinţa de Guvern", a precizat Nelu Barbu, potrivit Agerpres.

Proiectul de Cod aprobat stabileşte, printre altele, că membrii Guvernului îşi exercită mandatul "în conformitate cu principiul separaţiei şi echilibrului puterilor, în cadrul democraţiei constituţionale, cu respectarea independenţei justiţiei, pe baza colaborării loiale între autorităţi/ instituţii".

Totodată, conduita membrilor Guvernului României trebuie să fie guvernată de următoarele principii: "supremaţia Constituţiei şi a legii; prioritatea interesului public; profesionalismul şi exemplul personal; integritatea morală; transparenţa în exercitarea demnităţii publice".

Cu referire la gestionarea proprietăţii publice şi private a statului, membrilor Guvernului le revine obligaţia de a asigura o bună gestionare şi ocrotire a acesteia, în vederea evitării producerii oricărui prejudiciu. În acelaşi sens, este enunţată şi obligaţia de cheltuire eficientă a banilor publici.

De asemenea, o altă prevedere se referă la integritatea în exercitarea demnităţii publice.

"În acest sens, membrilor Cabinetului le este interzis să accepte, direct sau indirect, cadouri sau alte avantaje, patrimoniale sau nepatrimoniale, care ar putea influenţa sau care ar putea să fie percepute ca influenţând exercitarea atribuţiilor ori performanţa îndeplinirii îndatoririlor specifice mandatului. În corelaţie cu aceasta, este stabilită obligaţia de a declara, prin orice mijloc, orice situaţie de natura celor care generează conflict de interese sau incompatibilitate. De asemenea, în considerarea demnităţii publice exercitate, membrilor Guvernului le este interzis să permită utilizarea numelui sau imaginii proprii în acţiuni publicitare pentru promovarea unei activităţi comerciale", conform proiectului de memorandum privind aprobarea Codului de conduită.

Sesizările în legătură cu încălcarea Codului de conduită de către membrii Guvernului se aduc la cunoştinţa prim-ministrului, prin intermediul Secretariatului General al Guvernului. Prim-ministrul pune în discuţia membrilor Cabinetului sesizarea, hotărându-se prin consens asupra celor mai bune căi de soluţionare.

"Abaterile grave de la conduita etică fac obiectul analizei în cadrul Guvernului", se arată în document, conform sursei citate.

Codul de conduită se aplică de la data aprobării prin memorandum în şedinţa Guvernului.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb