Guvernul a aprobat înfiinţarea Sistemului Informatic Naţional pentru Adopţie

M.I.
Miscellanea / 17 septembrie 2019

Guvernul a aprobat înfiinţarea Sistemului Informatic Naţional pentru Adopţie

Guvernul a aprobat, marţi, printr-o hotărâre, înfiinţarea Sistemului Informatic Naţional pentru Adopţie (SINA).

Proiectul vine în sprijinul celor care vor să adopte copii şi are ca obiectiv general realizarea unui sistem informatic care să continue procesul de simplificare administrativă şi de debirocratizare în domeniul protecţiei copilului şi adopţiei şi să faciliteze comunicarea persoanelor interesate cu toate instituţiile cu atribuţii în domeniu, precizează Ministerul Muncii, informează News.ro.

Conform sursei citate, sistemul informatic va asigura, în timp real, accesul potenţialilor adoptatori la informaţii actualizate cu privire la reglementările, procedurile, standardele şi etapele necesare pentru adopţia unui copil şi va oferi posibilitatea comunicării online cu instituţiile din domeniul protecţiei copilului şi adopţiei, prin descărcarea şi încărcarea de formulare şi un serviciu de suport tip helpdesk, sistemul fiind astfel adus la nivelul 4 de sofisticare, din 5 câte există la nivel european.

SINA va permite constituirea unui dosar electronic al copilului, care va cuprinde informaţii referitoare la toate etapele parcurse de acesta în procesul de adopţie, inclusiv cele premergătoare acesteia, de prevenire şi protecţie specială, precum şi monitorizarea post-adopţie.

Totodată se va crea un cadru de interoperabilitate cu alte instituţii implicate în domeniul adopţiei şi în activităţile premergătoare acesteia, Ministerul Afacerilor Interne şi Ministerul Justiţiei.

"Prin Strategia Naţională privind Agenda Digitală pentru România 2020, adopţia, activitate aflată în coordonarea ANPDCA, se regăseşte printre evenimentele de viaţă pe care România şi-a asumat că le va aduce la nivelul 4 de sofisticare. De altfel şi Programul de Guvernare 2017-2020 conţine prevederi exprese cu privire la drepturile copilului, referindu-se la acestea ca şi Investiţie în copii, investiţie în viitor", a transmis ministrul Muncii şi Justiţiei Sociale, Marius Budăi.

Durata de implementare a proiectului este de 36 luni, iar valoarea totală este de 45.970.000 lei. Finanţarea se realizează din fonduri externe nerambursabile şi de la bugetul de stat, prin bugetele Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale şi Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale.

Actualul sistem informatic al ANPDCA, "Child Welfare Monitoring and Tracking Information System", este funcţional din 2004 şi a fost conceput să acopere numai o parte a atribuţiilor actuale de coordonare a activităţii specifice domeniului protecţiei drepturilor copilului, respectiv protecţia copilului separat temporar sau definitiv de familie, precizează Ministerul Muncii.

De la acea dată, sistemul hardware s-a uzat moral iar pachetul legislativ în domeniul protecţiei şi promovării drepturilor copilului, care a intrat în vigoare în anul 2005, a extins atribuţiile de coordonare ale ANPDCA şi la activitatea de prevenire a separării copilului de familie. În plus, actualul sistemul informatic al ANPDCA nu oferă posibilitatea de conectare cu instituţiile pe care le coordonează şi îndrumă metodologic în teritoriu şi nici cu alte autorităţi ale administraţiei publice centrale cu care are în comun atribuţii convergente în cadrul aceluiaşi proces, se mai arată în comunicat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb