Guvernul a aprobat majorarea alocaţiei de stat pentru copii şi a punctului de pensie

G.U.
Politică / 15 decembrie 2021

Guvernul a aprobat majorarea alocaţiei de stat pentru copii şi a punctului de pensie

Guvernul a aprobat, astăzi, două ordonanţe care implementează o mare parte din pachetul social promis în Programul de Guvernare şi urmează o a treia ordonanţă care se află pe traseul de avizare interministerial, a anunţat ministrul Muncii, Marius Budăi, conform Agerpres.

"Astăzi (miercuri, n.r.), în şedinţa de Guvern, au fost aprobate şi cele două ordonanţe care, practic, implementează o mare parte din pachetul social promis în programul de Guvernare - şi urmează o a treia ordonanţă care este acum pe traseul de avizare inter-ministerial. Prima ordonanţă se referă la alocaţia de stat pentru copii şi instituirea celei de-a 13 indemnizaţii pentru persoanele cu dizabilităţi. Este o ordonanţă comună, Ministerul Muncii - Ministerul Familiei, astfel încât, începând cu data de 1 ianuarie 2022, alocaţiile de stat pentru copii se majorează pentru cei cu vârste cuprinse între 0 şi 2 ani, dar şi 2 ani -18 ani, copii cu dizabilităţi, alocaţia se majorează la 600 lei, iar pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 şi 18 ani, alocaţia se majorează la valoarea de 243 lei şi, bineînţeles, ultima măsură din acestă ordonanţă, instituirea celei de-a 13 indemnizaţii pentru pentru persoanele cu dizabilităţi", a menţionat Marius Budăi.

Ministrul Muncii a adăugat că o altă ordonanţă "extrem de importantă", este ordonanţa privind sistemul public de pensii, prin care pensia minimă se majorează cu 25%, de la 800 de lei ajunge la valoarea de 1.000 lei, iar valoarea punctului de pensie se majorează de la 1.442 lei la 1.586 lei, "şi anume acel procent de 10% negociat la formarea coaliţiei politice care susţine acest Guvern".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7176
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3172
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9544
Gram de aur (XAU)Gram de aur393.2836

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb