Guvernul alocă 1,5 miliarde lei pentru investiţii în Portul Constanţa

F.D.
Miscellanea / 8 septembrie 2023

Guvernul alocă 1,5 miliarde lei pentru investiţii în Portul Constanţa

Guvernul a aprobat, vineri, trei hotărâri care vizează investiţiile în Portul Constanţa, fiind alocaţi aproximativ 1,5 miliarde lei pentru extinderea, modernizarea, reabilitarea drumurilor şi pasajelor şi a infrastructurii de distribuţie a energiei electrice şi alimentare cu apă din acest port, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin, relatează Agerpres.

"Vă prezint trei decizii care s-au luat în şedinţa de Guvern. S-a declanşat un amplu proiect de infrastructură destinat modernizării Portului Constanţa. Concret, s-au alocat aproximativ 1,5 miliarde lei pentru extinderea, modernizarea şi reabilitarea drumurilor şi pasajelor din Portul Constanţa, precum şi a infrastructurii de distribuţie energiei electrice şi alimentare cu apă din cel mai mare port al ţării noastre, care a căpătat o relevanţă crescută la nivel regional, mai ales în contextul conflictului din Ucraina", a afirmat Constantin, după şedinţa de Guvern.

El a precizat că finanţarea este asigurată din fonduri externe nerambursabile prin Programul de transport 2021-2027 şi de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor. Termenul de implementare este de 36 de luni, a mai spus Mihai Constantin.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Transporturilor, una dintre hotărârile de Guvern adoptate se referă la aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii "Modernizare şi extindere infrastructura de alimentare cu apă şi canalizare în Portul Constanţa".

"În urma promovării acestui act normativ se creează cadrul legal pentru realizarea lucrărilor de modernizare şi extindere infrastructura de alimentare cu apă şi canalizare în Portul Constanţa în urma cărora se va asigura consumatorului de apă următoarele: apă potabilă furnizată la parametrii tehnici impuşi pentru presiune şi debit de care are nevoie operatorul portuar; apă pentru asigurarea funcţionării echipamentelor sau instalaţiilor PSI; apă furnizată fără întreruperi. Valoarea acestei investiţii, inclusiv TVA, este de 165.918.000 lei. Investiţia constă în realizarea de sisteme alimentare cu apă (20,3 km), sisteme canalizare pluvială şi menajeră (9,1 km) şi reabilitarea sistemului existent al reţelei distribuţie apă potabilă (14,4 km). Durata de realizare a investiţiei este de 32 luni, dintre care durata de realizare a proiectului tehnic 8 luni şi durata de execuţie 24 luni, de la data emiterii ordinului de începere", precizează sursa citată.

A doua hotărâre de Guvern adoptată are în vedere aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii "Master planul infrastructurii rutiere şi de acces a Portului Constanţa - extinderea, modernizarea şi reabilitarea drumurilor şi pasajelor din Portul Constanţa".

"În prezent, în vederea dezvoltării Portului Constanţa este necesar ca infrastructura rutieră şi de acces a portului să fie extinsă, modernizată şi reabilitată. Valoarea totală a investiţiei (inclusiv TVA) este de 721.301.000 lei. Practic, în urma investiţiei vor fi realizate: drumuri noi şi reabilitate, sistem ITS pentru management de trafic, clădiri în zona de servicii, sisteme de iluminat, sisteme de preluare a apei şi extinderea teritoriului portuar. Durata de realizare a investiţiei este de 36 luni, dintre care durata de realizare a proiectului tehnic 8 luni şi durata de execuţie 28 luni, de la data emiterii ordinului de începere", precizează comunicatul.

A treia hotărâre adoptată se referă la aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii "Modernizarea infrastructurii de distribuţie a energiei electrice în Portul Constanţa - etapa a II-a".

"Astfel vor fi realizate următoarele capacităţi: posturi de transformare modernizate şi noi; prize de cheu modernizate şi noi; stâlpi de iluminat stradal şi operaţional; LES 20 kV+6kV+0,4kV; sisteme fotovoltaice montate pe clădiri existente; carporturi fotovoltaice; staţii încărcare vehicule electrice. Durata de realizare a investiţiei este de 36 luni, dintre care durata de realizare a proiectului tehnic 11 luni şi durata de execuţie 25 luni, de la data emiterii ordinului de începere", mai precizează sursa citată.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb